Între durere, haos, nebunie,
Lumea mea aşa are să fie.
Fără înţelegere de sine,
Fără lucrări divine.
Inimă de foc ce arde,
Pe o cale, ce se pierde...
Între văi de haos,
Cu mânie până la os...
Răutate fără margini...
Cuvinte ce zboară din pagini-
Molimă de carne sfâşiată
Şi iubire împrăştiată.
Atât de negru are să se vadă viitorul?
Atât de adânc îmi voi ascunde dorul?
Minciuni, încredere pierdută...
Înşelătorie, încredere furată...
Loc de odihnă, un suflet pur.
Loc de suferinţă, un chip dur.
Afundă-te în groapă!
Umple-o apoi cu apă!
În cavoul liniştit,
Ascult statuile, neclintit...
Multe voci îmi spun, prea multe...
Am ajuns să am răni, sute.
Două clipe au trecut,
Atacul a reînceput.
Nu pot asculta liniştea de mormânt,
Că mai sunt şi alţii pe pământ...
Nicăieri nu scapi de răutate,
Nici măcar după moarte...
Cuvinte amare pe mormânt sunt puse,
De cei, dragi, aici aduse...
Când credeam că voi scăpa,
Că voi găsi până la urma poarta,
Spre linişte, pace şi iubire,
Spre nemurie, şi împlinire...
Sufelete ce nu-şi gasesc locul,
Sufletele pe care le arde focul.
Demonii mă împing spre suprafaţă.
Nu mă vrea iadul, mă vrea pământul de gheaţă.
Nu pot părăsi acum lumea asta,
Trebuie să îmi trăiesc întâi soarta,
Încuiat în propriul suflet,
Fără să scot vre'un sunet.
Un rege, în propriul său regat.
Un rege, închis în propriul palat.
Un rege, peste un tărâm întunecat.
Un rege, peste infernul adunat.
Arunc cheia peste acest regat,
Într-un loc atat de indepartat...
Unde nimeni să nu poată ajunge,
Durerea să nu mă poata înfrânge...
Incapabil să duc singur un razboi,
Voi alege să cad în noroi...
Nu las lumina să se stingă,
Nici întunericul să mă împingă.
Zi de zi mă voi minţi, mereu,
Doar că sa pot ajunge, să fiu iar, eu,
Undeva departe, nu ştiu unde,
Ȋn îmbrãţişarea lunii blânde-
........................
Acum că stau liniştit şi privesc,
O apă în care mă regasesc,
Atat de transparentă şi rece,
Prin mine, ca şi prin ea, lumina trece.
Două lumi atat de diferite,
Dar în esenţă, îngemănate...
Apa este fluidă la căldură,
Şi solida, la o scăzută temperatură,
O soră ce mă reprezintă,
Dar care şi în mine există,
Mă ajută să fiu cameleon în lume,
Să trec, fără să mi se ştie de nume.
Raceala cu răceală se plăteşte,
Cum, marea pana la urmă, malul întâlneşte,
Luna cu stelele vorbeste
Şi soarele, mereu pe cer, drum îşi croieşte.
În tărâmul gheţii şi a iernii, veşnice,
Unde nu sunt urme de vietăţi paşnice.
Doar monştrii pregătiţi să atace,
Foamea, a-şi satiscae.
Aici ştiu că voi rămâne de acum,
Pe insula îngheţată, din inima de fum,
De unde voi împrăştia doar răceală,
Care o să-mi fie şi armă mortală.
