{𝗧𝗮𝗲𝗵𝘆𝘂𝗻𝗴 𝗽𝗼𝘃.}
Nu știu ce înseamnă toate astea dar simțeam că îi pot aduce lumea la picioare , ceva a înfiripat în mine și sparge zidurile pline cu mărăcini și se transformă ca o primăvară în sufletul meu .
O priveam ca pe îngerul de care am nevoie , o strângeam la piept și stangeam parfumul ei în plămânii mei , era tratamentul meu zilnic care-mi oferă eternitatea nu mai aveam nevoie de nimic tot ce aveam nevoie se află aici .
-Tae , vreau să mă înveți și pe mine toate astea , spune Jennie foarte concentrată pe imaginea ei din oglindă .
-Jennie nu vreau să te pun în pericol ! spun în timp ce mă apropii de ea și îi apuc umerii în palme .
-Dar eu asta vreau , nu vreau să fiu mereu copilul pe care trebuie să îl protejați , este decizia mea .
Îi sărut umerii apoi sărutările mele ajung până la urechea ei șoptindu-i
-Ador să te protejez !
Pielea ei numaidecât se făcuse de găină și râd în colțul gurii .
-Nu ți-ar place să îți reiei studiile ? încercând să schimb subiectul și să aflu ce e mai important pentru ea .
-DA ! spune atât de încântată , îmi doresc atât de mult !
-Unde ți-ai te-ai vedea în următorii 5 ani ? o întreb cu puțin amar .
-Îmi doresc să devin medic veterinar și să avem un loc micuț al nostru unde să ne creștem 2 căteluși , dar Tae ce sunt cu întrebările astea ?
Dintr-o dată nu am mai putut da atenție la vorbele ei ci doar pe ușa trântită , mă duc repede pe fereastră și văd mașina lui Jungkook pornită iar portiera acestuia era deschisă . El nu face așa ceva niciodată .
-Tae totul este în regulă? întreabă Jennie puțin împacientată .
-Da îngerașul meu , stai doar aici și nu părăsi camera , îmi scot arma de la spate și ies din cameră .
Era o liniște suspectă , mă las ghidat de lumina ușor gălbuie de pe hol și îi zăresc pantofii lui Jimin care se pare se ascunde și el . Îi arunc o privire și îmi face semn că jos este domnul Chan care vorbește neașteptat de pașnic cu Jhope și Namjoon .
În spatele meu apare Jin și Yoongi cu armele pregătite și încărca-te .
-Unde-i Jungkook ? îl întreb în șoaptă pe Jin .
-Domnul Chan l-a asaltat din mașină , este jos cu restul .
Sângele meu a urcat până la ultimul nerv și voiam să îi sparg mutra chiar acum domnului Chan .
-Jennie este bine ? întreabă Jin cu ochii atintiți în pământ .
-Este în cameră , spun și mă întorc imediat când aud bubuitul puternic din sufragerie .
Imediat îmi încarc arma și toți facem pași silențioși spre suflagerie , eram primul voiam să mă asigur prima dată dacă este momentul să intervin , îmi închid ochii și la următoarea mișcare suspectă le voi face semn băieților.
-Dar văd că place curățenia , aud vorbele domnului Chan care pareau ca un apropo .
Jhope și Namjoon au păstrat liniștea .
-Mai este cineva în casă ? întreabă din nou domnul Chan , băieți căutați în casă .
Auzind vorbele primul gând a fost Jennie , apuc repede să îi fac semn lui Jimin și acesta fuge , mă prind de grindă și mă sui pe ea , Jin se acunde după ușa dormitorului iar Yoongi după draperie . Urmăream fiecare pas din umbră și gata de atac .

CITEȘTI
𝐆𝐮𝐧𝐬 𝐚𝐧𝐝 𝐑𝐨𝐬𝐞𝐬
Fanfiction"𝘖𝘤𝘩𝘪𝘪 𝘦𝘪 𝘥𝘦 𝘪𝘯𝘨𝘦𝘳 , 𝘢 𝘷𝘢𝘻𝘶𝘵 𝘣𝘪𝘯𝘦𝘭𝘦 𝘪𝘯 𝘢𝘵𝘢𝘵𝘪𝘢 𝘥𝘦𝘮𝘰𝘯𝘪" 𝘗𝘶𝘣𝘭𝘪𝘤𝘢𝘳𝘦: 02.03.2019 𝘛𝘦𝘳𝘮𝘪𝘯𝘢𝘳𝘦: - ⚠️𝐀𝐓𝐄𝐍Ț𝐈𝐄 ! CARTEA CONȚINE SCENE VIOLENTE !!