Cursed at 17

Capitolul 8 - Pleaca.

Blake's P.O.V.

Am simtit niste degete calde si fine jucandu-se pe fata mea, facandu-ma sa deschid ochii. Razele soarelui m-au facut sa clipesc des si sa ma intind.

-Te-ai trezit. Vocea blanda a iubitei mele imi mari zambetul de pe fata.

Am sarutat-o lung, facand-o sa roseasca, ca de fiecare data.

-Da. Te-ai trezit de mult ? Am intrebat-o in timp ce ii mangaiam parul.

-Nu, nu chiar.

-Pfiu. Atunci nu te deranjeaza daca ma culc inapoi. Mi-am reluat pozitia, readancindu-mi nasul in scobitura gatului ei.

-Nu, poti sa te culci inapoi, dar nu pe mine. Deja am amortit. Spuse razand, in timp ce imi indeparta cu greu mana de pe abdomenul ei, si ne descalci picioarele.

S-a ridicat in picioare, trosnindu-si spatele.

-Scuze. Am simtit nevoia sa imi cer scuze ca am facut-o sa suporte greutatea unui mascul de 70 de kilograme o noapte intreaga peste ea.

-E ok. Mi-a zambit dulce.

-Unde te duci ?

- La dus. Spuse si imi trimise un pupic in aer.

-Vin si eu.

Am luat-o pe sus, punand-o pe umar, incepand amandoi sa radem.

....

Dupa un mic-dejun delicios gatit de Jess, ne-am imbracat si am mers spre statia de autobuz. Acesta a venit mai repede decat am estimat eu. Am ajutat-o pe Jess sa se urce si am sarutat-o apasat. Ea a zambit dulce, ca in totdeauna. 

- Deja mi-e dor de tine, ii soptesc.

- Te iubesc! A spus trista, mangaindu-mi obrazul.

- Te iubesc! I-am raspuns, sarutand-o inca o data, lung si apasat.

- Putem sa plecam astazi domnule? O voce joasa s-a auzit in spatele meu, luandu-ma prin surprindere, facandu-ma sa tresar. M-am uitat peste umar si am zarit un barbat masiv, chel si nu prea prietenos. M-am incruntat curios, dar apoi mi-am dat seama ca eu stateam cu un picior in autocar si unul afara si vorbeam cu Jessica.

- Oh! Ma scuzati!

Jess a inceput sa rada, inrosindu-se.

- Vorbim acasa, Blake!

I-am mimat in aer o inima in timp ce autobuzul se indeparta.

...

Vantul rece imi biciuia fata iar mainile imi erau inghetate. M-am asezat pe o banca, privind jocul dezlantuit al naturii. Frunzele zburau in aer, inprastiate de mici tornade formate la nivelul pamantului. Copacii delicati se inclinau gratios in stanga si in dreapta urmarind fluxul vantului. Pe cer se adunasera nori negri ce prevestrau o furtuna zdravana.

Mi-am scos din husa neagra, chitara. Aveam de gand sa compun un cantec pentru Jessica. Dar tot ce imi venea in minte era melodia aceea stranie si dureros de trista pe care o auzisem la apus.

Nici doua note nu puteam sa leg, ca imi aduceam aminte de balada trista. Mai degraba as scrie versuri pentru ea.

Am inceput sa combin cateva note, bucati din alte cantece, pentru a intra in ritm. Apoi, am inceput sa compun incet incet, si sa notez pe partitura de pe genunchi.

Dar nu ma gandeam la Jessica in tot timpul asta, ma gandeam la melodia aceea stranie, care nu imi iesea din cap. Era mai mult un raspuns, poate, o continuare a ei.

M-am uitat grabit la ceas. Este ora 16:47 . Nu mai este foarte mult pana la apus, si ca in fiecare zi, acea melodie la vioara se va auzi, iar eu imi voi incerca norocul. M-am ridicat de pe banca inghetata, punandu-mi la loc chitara in husa. Cu mainile in buzunare, am inceput sa merg alene pana acasa.