Cursed at 17

Capitolul 9 - Fluturasi.

Beatrice's P.O.V. :

Cu mainile tremurande, mi-am sters de pe obraji lacrimile sarate, plimbandu-ma dintr-un colt in altul al camerei. E prea mult, mai ales pentru mine. Cand glumeam si radeam.. ei bine, ma simteam bine. Ceva ce faceam numai cu familia mea, cu prietenii mei. Nu am mai facut asta de mult.

Nu stiu ce s-a intamplat, ce m-a apucat dar-... ugh, fara scuze. Stiu exact ce m-a apucat.

Am simtit ceva, inafara de ura. Ceva vechi, uitat, cumva... familiar.

M-am indragostit ?

Nu !

Mi-am dat o palma, scuturandu-mi capul rapid stanga si dreapta.

Nu se poate. Nu am nevoie de asa ceva. Si asa, un amalgam de sentimente se napusteste regulat asupra mea, acum mai e si asta.

Si cantecul ala. Oh Doamne ! Cantecul ala, de acolo a inceput totul. Cu toate ca a fost o piesa simpla, cantata la chitara, parca, cumva, a fost facuta special pentru noi doi. Pentru spiritul roscat, liber si intunecat, si ochii aia verzi, blanzi si cristalini.

Mi-am pus mainile pe stomac, strambandu-ma si ridicand o spranceana.

-Ce-i-... ce-i asta ? Fluturasi in stomac ?

Gata. Trice, e clar. Te-ai indragostit.

-Nu ma lua tu pe mine cu Trice. Vorbeam taios cu constiinta mea, dandu-mi inca o palma pentru ca am ajuns sa vorbesc singura.

Am oftat, dandu-mi parul dupa ureche. M-am pus alene pe latul patului, ridicandu-mi picioarele pe perete, uitandu-ma la tavan.

Am oftat din nou, mai tare de data asta, lasandu-mi capul sa cada intr-o parte.

-Si acum ce fac ?

Am cateva posibilitati.

Numarul unu ; sa ma prefac ca nimic din toate astea nu s-a intamplat, sa nu ma mai fac vazuta si sa convietuim, eu in pod, ei in casa.

Numarul 2 ; sa fim prieteni si chestii siropoase.

Numarul 3 ; sa uit incidentul de ieri, ma rog, din seara asta, si sa continui sa ii vanez pana se muta.

Numarul 1 - exclus. Nu cred ca e suficient de tampit ca sa uite totul, si sa nu incerce sa ma mai gaseasca. Numarul 2 - exclus. Banuiesc ca e speriat de moarte. Si chiar daca nu ar fi, uit lucrul principal. El e un om, o fiinta, iar eu nu. Nu putem face nici macar bratarile prieteniei impreuna, dar sa mai fim si prieteni sau iubiti. Huh, ce iubiti ? Sunt o fantoma, pentru numele lui Dumnezeu ! Si numarul 3 - ar fi o varianta, dar chiar nu vreau sa fac asta.

Nu pot, nu o sa reusesc. Nu vreau sa ii fac rau, de niciun fel. Ca l-am trantit de perete si i-am traumatizat familia mi-e de ajuns.

Poate, cu timpul o sa rezolv. Adica, sunt sanse ca el sa ma caute si in seara asta, si.. o sa vedem cum decurge.

Cred ca o sa mai vorbesc cu el, daca el vrea. Chiar m-am simtit bine.

Surprinzator de bine.

Si am uitat cum e sa razi, cu cineva si nu de cineva.

Nu prea pot descrie, in schimb, ce simt acum. O combinatie intre vina, pentru toate rele pe care i le-am facut, cu fluturasii astia tampiti din stomac, frustrare dar si putina speranta, ca poate vom fi candva prieteni.

Mi-am ridicat privirea pe perete, uitandu-ma la ceas. Aproape 7 dimineata. M-am incruntat, uitandu-ma pe geam.

Deja dimineata ? Am vorbit o noapte intreaga ?