Cursed at 17

Capitolul 1 - Un nou inceput.

Krista's P.O.V. ( Blake's mom )

Ploaia se intetea odata cu lacrimile mele, care momentan sunt discrete. Oricum nu mai aveam mult pana sa explodez.

Stropii reci se prelingeau pe fata palida si fara suflare a Jennei, facand-o sa para ca plange alaturi de noi. Buzele, ce odata erau arcuite intr-un zambet, acum nu tradau nicio emotie. La cativa metri de sicriu, acelasi lucru se repeta la nesfarsit. Asa zisele noastre cunostinte, vin, depun o floare la capul ei, isi exprima parerile de rau, false sau nu, iar apoi termina stergandu-si lacrimile fals, intorcandu-se la discutile lor de zi cu zi. Se pare ca nu doar eu am sesizat asta.

-Si doamna Gilbert, cum o mai duceti ? Ati vopsit peretii sufrageriei roz ? Incantator. L-am auzit pe Blake vorbind in dispret, luand in ras vocea exagerat de pitigaiata a unei femei de aici, o vecina de bloc.

-Blake ! Te rog nu aici. I-am spus rugator, cu un ton blajin, dorindu-mi sa se termine totul cat mai repede, pentru ca nu aveam sa mai rezist mult.

L-am auzit oftand inainte sa vorbeasca.

-Bine. Dupa ce si-a tras nasul, m-am uitat in ochii lui si abia atunci am observat ca erau rosii de la plans. El m-a privit la randul lui constatand ca si eu aveam ochii rosii si umezi. S-a intristat si m-a luat in brate in secunda 2. 

Intre timp, preotul si-a ocupat locul pentru a incepe slujba, si ploaia s-a intetit si mai tare. 

-Din pamant ne tragem, in pamant ne ducem, a rostit acesta cu o voce joasa si profunda, care mi-a facut pielea de gaina imediat. In acel moment inima mea s-a spart in milioane de bucati. Genunchii imi tremurau si suspinele mele devenisera incontrolabile. Blake a simtit asta imediat, si si-a incordat bratele in jurul meu.

-Ma duc acasa. I-am soptit indurerata fiului meu.

-Poftim ?!

Mi-am sters lacrimile, si mi-am dres glasul.

-Ma duc jumatate de ora acasa. O sa fiu aici inainte ca toate sa se termine.

-Vrei sa vin cu tine ? Am facut ochi mari, si am negat din cap.

-Nu, ramai cu Beezus... si Jenna. Am simtit si mai multe lacrimi invadandu-mi fata, si m-am intors catre poarta cimitirului, cat mai insesizabil posibil. Nu mai aveam nevoie de alte pareri false, deja ma simteam oribil. 

Ma bucur ca Blake e ata de matur, si intelege tot inainte ca eu sa ii explic. Desi, in situatia asta, el parea parintele matur, si eu copilul prostut si sensibil.

Am impins poarta ruginita de fier, un scartait atacandu-mi urechile. Mergeam cu pasi marunti dar apasati, iar vantul imi ravasea parul prins intr-un coc dezordonat la ceafa. Intr-un moment de neatentie, o rafala rece si puternica de aer mi-a zburat esarfa neagra de la gat. Am urmarit-o cu privirea cateva secunde, pana cand a cazut intr-o baltoaca, ce se scurgea in josul strazii.

Ajunsa in fata usii, am inceput sa imi caut cheile in geanta, devenind deja agitata, din cauza temperaturii scazute ce s-a instalat in corpul meu. Afara era destul de frig, dar acum ca eram uda din cap pana-n picioare, era mult mai rau. Mainile au inceput sa imi tremure, si am realizat ca cel putin pana ma calmez, batalia era pierduta. M-am lasat usor pe vine, frecandu-mi tamplele, si ramanand in pozitia asta cateva minute, incercand sa imi opresc micile suspine, care acum se transformasera in sughituri. 

 Dupa ce m-am calmat, si am reusit sa intru in casa, mi-am trantit sacoul imbibat in apa, in cuier, si mi-am aruncat pantofii murdari de noroi in coltul holului.

M-am indreptat usor spre trepte, dorindu-mi sa urc la etaj. Am intrat timid in camera Jennei, amintirile napadindu-ma, facandu-ma sa respir zgomotos si rar.