Cursed at 17

Capitolul 14 - Impaturite.

Blake's P.O.V. : 

Brusc, am simtit cum pamantul imi fuge de sub picioare, realizarea adevarului naucindu-mi simturile. In capul meu era un talmes-balmes. Bataile inimii mi se accelerasera, acum fiind de doua ori mai rapide. Pielea imi era palida si rece, iar mainile imi tremurau usor. Pe scurt, eram socat.  Socat si speriat la gandul ca mama stie de Beatrice.  Si mai socat ca nu am realizat si eu asta pana acum.

Dar daca stie de ce nu mi-a spus nimic? De ce nu mi-a interzis sa ma duc in pod? Sau poate ca este de acord sa ma vad cu o fantoma...

Doamne, prostii.

Poate nu stie exact ca e in pod, sau.. Hm sau.. Sau poate are de gand sa o lase in pace, nu ? Nu ?

Palmele imi transpirau, iar mintea mea incerca sa se minta singura.

- Blake? Esti bine? o voce linistitoare imi descurca gandurile incalcite. Bea se uita la mine cu ochi mari si ingrijorati. 

- Mda... am mormait neclar. Nici nu stiu de ce am reactionat asa. 

- Hei, calmeaza-te bine? Totul o sa fie bine. Hai sa nu ne mai gandim la asta si sa cautam vraja in continuare. Ok? 

- Da ai dreptate. Asta este prioritatea nostra acum. Scuze, nu stiu ce m-a apucat.

-Nu, nu. Te inteleg perfect. Defapt reactionezi mult mai bine decat m-as fi asteptat. A spus mandra, punandu-si mana pe obrazul meu.

-Pe bune ?

A dat din cap aprobator.

-Dap. Nu e asa usor sa accepti atatea vesti oribile intr-o perioada asa scurta. Nici pentru un copil, nici pentru un adult, o fata sau in cazul nostru, un tanar.. Ahm, care e cuvantul ?

Si-a suspendat propozitia in aer, urmand ca eu sa o completez.

-Indragostit nebuneste de o fantoma ?

Si-a ridicat o spranceana mirata.

-Ahm da. Voiam sa spun 'chipes', dar da. Si asa e bine.

Am chicotit amandoi, fata ei inseninandu-se putin. Imediat totusi, si-a revenit la expresia grijulie si serioasa.

-Vorbeam serios. E normal sa te simti putin... Ne la locul tau.

-E okay, am inteles. Mi-a dat un sarut scurt pe buze si s-a ridicat in picioare, indreptandu-se spre usa.

-Haide. Avem de cautat.

Pana sa iasa, am avut curajul sa vorbesc.

-Bea? Am chemat-o cu glas incet. S-a intors curioasa spre mine.

-  O sa o gasim. Desi vorbele astea erau simple, au fost incarcate de un juramant nerostit.

Ea a zambit, 

- Multumesc. Pentru tot. 

I-am zambit la randul meu, si am iesit impreuna pe hol.

-Multumesc. Pentru tot. I-am multumit si eu, folosindu-ma de cuvintele ei, facand-o sa chicoteasca.

Ma uitam adanc in ochii ei, apropiindu-ma usor de ea pentru a-i fura un sarut. Intre timp, ea, brusc, si-a tras pleoapele in jos, scotandu-si limba la mine, intr-o strambatura hilara si copilareasca. Imi aducea aminte de Beezus, cumva.

-Gata cu dulcegariile, sa trecem la plan. A spus serioasa, zambetul dand-o totusi de gol.

-Asta e felul tau de a ma opri din a te saruta ?

-Mhm. Sigura pe sine, mi-a scos limba din nou.

Am dat din umeri uimit.

-A mers totusi. Bine, revenind la plan. Cred ca cel mai sigur e ca tu sa te duci. Pe tine nu are cum sa te vada, sau sa te auda.