Still

Capitolul II

     

    Elisabeth Baum

      Școala era ciudată, unele materii nu-i plăceau, iar clasa a patra era grea, profesoarele nașpa, rele chiar și copii foarte răi. În schimb putea spune că adora un lucru la școală. Biblioteca. Adora acel loc. Adora că putea citi orice voia de acolo și adora de asemenea că putea sta acolo cât voia căci bătrânica ce avea grijă de mica bibliotecă avea o simpatie pentru ea și o lăsa să stea chiar și nesupravegheată și o lăsa să ia acasă câte cărți dorea. Biblioteca nu avea decât două rafturi pe care le terminase încă din clasa a doua, totuși nu se putea abține să nu le ia pentru a le reciti. Deși i-ar fi plăcut să citească și altceva înafara Micului Prinț, Cenușăreasa sau Alba ca zăpada și cei șapte pitici, ce o făcea mereu să de simtă tristă. În acea zi își luă Pinocchio, Fetița cu chibrituri și Rățușca cea urâtă. Nu le mai citise de câteva săptămâni și chiar voia să se scufunde din nou în acele lumi deși triste, minunate în felul lor.
    Băieții din clasa a șaptea erau cei mai răi, cei de a opta erau prea ocupați ori cu examenul ori cu „agățatul gagicilor”, așa cum îl numeau ei, pentru a se mai lua de puști. Însă cei de a șaptea, ei nu erau interesați nici de fete nici de școală, așa că singura ocupație era să le facă zile fripte copiilor mai mici. Nu era prima dată când era lovită, scuipată sau împinsă de ei. Așa erau ei, știa doar. Tot ce putea face era să se ferească de ei.
   În acea zi nu reuși, iar la sfârșitul orelor ei o prinseră la poarta școli. Unul o ținea de ceafă pentru a nu fugi, unul îi scutura pe jos lucrurile din ghiozdan- nimic altceva decât un caiet, un pix și cărțile de la bibliotecă-, unul făcea poze, iar un altul se chinuia să rupă o creangă dintr-un copac.
   -„Rățușca cea urâtă” citi cu greu grăsanul ce îi scuturase lucrurile din ghiozdan pe cimentul umed și murdar.
  -Deci îți alegi cărțile după cum arăți, hm?
  -Dă-mi-o! Este a mea! Îi strigă ea încercând să se smulgă din strânsoarea puternică a băiatului ce o ținea, dar în zadar.
    Băieții ale căror nume nici nu le știa, erau mult mai înalți decât ea, asta era clar și mult mai puternici. Cum ar fi putut ea să le facă? Și totuși... n-o lăsa inima să stea cu mâinile în sân când dragele ei cărți zăceau pe jos.
  -Gata! Tună victorios cel ce reuși să rupă creanga. Hai d-aici, acolo! Le făcu celorlalți semn cu bărbia spre un gang murdar.
   -Nu, nu vreau să merg acolo, dă-mi drumul, cap sec! Îl lovi cu piciorul în gleznă, iar acesta o scăpă. Până să apuce însă să fugă bățul i se lipi pe spate făcând-o să scape un țipăt, se împiedică și căzu pe jos. Băiatul cu telefon o apucă de braț și în mai puțin de un minut erau ascunși în umbra gangului. În disperare reuși să-l muște pe băiat de mână, iar acesta o trânti pe jos.
   -Curvă! Se răsti. Ține ăsta, Big și dă-mi creanga aia s-o încing eu bine. Auzind furia din glasul băiatului fetița se lipi cu spatele de zid și scăpă un icnet.
   -„Fetița cu chi... ce dracu scrie aici? Chi... celălalt băiat îi luase cărțile de pe jos și le aduse cu el pentru a le răsfoi și a se chinui să citească titlurile. Fetiței îi păru rău pentru el.
    -Ieși dracu, nu-ți dau nimic, e al meu! Îi spuse cel denumit „Big” și păstră bățul. Îl împinse pe grăsan și se apropie de fata ce mai că voia să pătrundă prin perete. Își strânse picioarele la piept și tremură aținându-se să nu plângă. Băiatul îi strigă să se ridice, iar cum ea refuză încăpățânată, se enervă și îi apucă puternic bărbia ridicând-o în genunchi.
     -Ce mai face mămică-ta? Întrebarea lui stârni râsetele celorlalți. Ia zi, te-a învățat și pe tine ceva șmecherii? Împărțiți banii sau cum? Rânji el, dar fetița nici că înțelegea ce voia el să spună, tot ce voia era să se tragă din strânsoarea lui și să fugă acasă.
    Grăsanul începu, iar să facă poze, iar celălalt ce o ținuse de ceafă se apropie mai mult.
    -Oare știe s-o sugă? Rânji el cu tot cu dinții cariați.
    -Oh, pariez că știe. Ia să vedem. Fără să-i dea drumul „Big” îi ordonă să deschidă gura. Fetița, tremurând tot mai tare scutură din cap.
   -Cățea! Ține-i mâinile la spate, Lp, că-i trag acu’ una de o ia dracii! Băiatul ce pusese întrebarea scârboasă îi prinse mâinile și i le ținu la spate pentru a nu-l mai împinge pe „Big” ce încă îi ținea bărbia. Deschide gura! Odată cu urletul lui lacrimile i se și prelinseră pe obraji. Strânse de maxilar până ce gura i se deschise de durere pentru a slobozi un strigăt. Șutul ce-i veni în stomac o lăsă fără aer.
    -Taci dracu, curvă și sugi! Se răsti băiatul cu telefonul.
   Până ca fata să-și revină „Big” îi înfipse în gură capătul bățului și îl mișcă înainte și înapoi zgâriindu-i atât limba cât și buzele.
    -Respiră pe nas, respiră pe nas, javră! Râse Lp împingând-o din spate și făcând bățul să-i intre mai adânc în gură. Se înecă și tuși printre lacrimi. Fiecare mișcare făcea ca așchiile bățului să-i cresteze gura și încercarea de a o deschide pentru a țipa eșua căci nenorocitul din fața ei înfigea bățul și mai adânc.
     -Chibrituri! „Fetița cu chibrituri”. Reuși să citească în sfârșit celălalt.
    -Oh, știu povestea. E cu o cerșetoare! Exact ca ea!
    -Plictisitor. Băiatul începu să rupă paginile cărții cu dezgust, iar fetița scăpă un icnet îngrozit privind cu disperare foile ce cădeau distruse pe jos.
    -Ești o cerșetoare împuțită, precum cea din povestea aia nenorocită. I se răsti „Big”.
    -Nțțț. Se auzi un țâțâit. Te contrazic, amice. Cred că ar trebui să recitești povestea căci sunt foarte sigur că în carte fetița nu era cerșetoare. Ea vindea chibrituri, frate. De aceea se numește „Fetița cu chibrituri”. „Cu chibrituri”, vezi? Adică are chibrituri pe care le vindea pentru...
   -Ce? Toți se opriră din ceea ce făceau doar pentru a privi băiatul ce apăruse din pământ parcă. Ochii lui se opriră asupra ei, iar ea tresări căci îl recunoscu.
    Băiatul de la fereastră.
  -Ce dracu spui acolo? Se încruntă Lp la el.
  Băiatul râse și își încrucișă brațele la piept.
   -Și nu sunt fratele tău.
    -Amice, e doar o expresie, înțelegi? Normal că nu ești fratele meu, ar fi ciudat, crede-mă. Nu de alta, dar chiar nu te-aș vrea ca frate, plus că nu semănăm deloc, nu? Adică uită-te la pielea mea numai. Vezi? Eu sunt mai deschis, iar tu ești mai închis, probabil stai mai mult în soare, taică-meu spune mereu că ar trebui să stau mai mult pe afară și...
    Vorbăria lui îi băgă atât de tare în ceață că rămaseră nemișcați privindu-l de parcă ar fi fost albastru sau ceva. Fetița îl implora din priviri, dar el doar zâmbea și vorbea. 
    -Oprește-te naiba, papagalule!  Ce dracu vrei? Ie-și d-aici că te rup în bătaie.
   El chicoti și se uită la încheietura mâini de parcă ar avea un ceas.
     -Păi ar trebui să te grăbești fiindcă tata trebuie să ajungă și i-am zis că mă găsește chiar acolo. Arătă cu degetul un loc din apropiere. Dat fiind faptul că nu sunt acolo este posibil să mă vadă aici, la fel și pe voi și pe fata de acolo. Nu cred că ați vrea asta.
    Cei patru tipi schimbară priviri confuze. Probabil nevrând să riște s-au îndepărtat ușor și i-au dat drumul fetei împingând-o. S-au întors și au plecat fără vreun cuvânt.
   -Hai! Îi spuse serios, pierzându-și figura nonșalantă. Este posibil să se întoarcă și dacă nu-mi vor vedea „tatăl” ne-o vom lua pe coajă. Se repezi și o ajută pe micuță să se ridice. Ești bine? Te-au lovit?
   Fetița își scoase limba zgâriată apoi scuipă doar sânge și începu să plângă speriată.
   -Doamne, ce nenorociți! Deschide gura. O rugă prinzându-i obrajii în palme și cercetându-i interiorul cavității bucale pentru a vedea daunele.
   Fata, pentru a-și lua gândul pentru o clipă măcar de la durere îi analiză în amănunt chipul apoi părul stufos, ușor încurcat, hainele vechi și încălțările mult mai murdare decât ale ei. Și ea care ar fi crezut că un băiat frumos ca el are ghetuțe noi, dar nu, purta doar niște adidași ce-i păreau cam mari și jerpeliți.
    -Ar trebui să-i cureți. Îi făcu ea semn spre încălțările lui. Mai ales șireturile, vor părea mai frumoase. Scuipă din nou salivă amestecată cu sânge.
   El, confuz, își privi adidașii și strâmbă din nas dezgustat.
-Da... poate că da. Aprobă apoi îi cuprinse mâna apoi adunară cărțile și ghiozdanul.
-Haide acasă. O trase el pe partea mai ferită a drumului în încercarea de a rămâne ascunși. Fetița nu dădu drumul mâinii cu degete lungi și calde ce o strângeau protectiv, mână pe care avea s-o dorească atât de mult în viitor.