Still

Capitolul IX

   Liza Braun
 
   Domnișoara Braun se oprise în livingul apartamentului, cu geanta în mână privind spre șemineul mare ce trona în încăpere. Mulțumitor. Proprietarul îi cerceta chipul și părea nemulțumit că nu putea citi nimic de pe el. Canapea din piele, măsuță de mahon, podea din marmură. Da, semăna mult cu restul apartamentelor pe care le avusese. Deasupra capului ei scânteia un candelabru elegant. Bucătăria era exact ca în poze, spațioasă, dotată cu electrocasnice de ultimă generație și dotată cu un mini bar care cuprindea pe lângă alte băuturi fine și vinul ei roșu preferat, adăugat special la cererea ei. Holul de la intrare avea o oglindă mare, cuier, etc. Apartamentul deținea două dormitoare ce uimeau prin decorul modern. Totuși, pe domnișoara Braun n-o impresiona. Avea să aleagă cel mai simplu dormitor, avea să scape de mobila în plus, de fotografiile decorative, de oglinzi și obiectele ce încărcau totul, făcând-o să se sufoce doar privind acel loc. Avea nevoie doar de pat și un birou pe care să-și pună noaptea laptopul și telefonul. Dressing-ul era o încăpere destul de spațioasă, dar se îndoia că avea să-i încapă toată garderoba acolo, ceea ce însemna că era nevoită să rezolve asta cât mai curând. Un suport pentru umerașe probabil ar fi ajutat. Baia era piesa de rezistență. O mulțumeau nenumăratele compartimente din jurul chiuvetei în care își va depozita produsele de make-up și tot ce ținea de îngrijire personală. Avea atât duș și cadă, dar ceea ce o impresiona era panoul dușului ce deținea zeci de butoane. Va fi o încântare să le încerce. Nici cada nu se lăsa mai prejos. Parcă se și vedea acoperită de bule, ascultând o melodie liniștită și citind o carte bună.

Tocurile îi pocniră pe podea când intră în living acolo unde domnul Hauser și fiul său îi aduseseră din mașină bagajele. Insistaseră s-o facă ei. Proprietarul aștepta.

-Da, domnule Luca, totul arată exact ca în fotografii, mai puțin ghivecele acelea. Într-un colț al livingului zăceau peste 30 de ghivece, mai mari sau mai mici cu fel de fel de plante, unele ce aveau metrii întregi lungime, altele erau doar mici cactuși. Toate păreau a fi lăsate acolo de zile bune căci erau veștejite, frunze moi. Erau hidoase.

-Domnișoară Braun, vă rog să mă iertați, dar fostul proprietar ce a închiriat apartamentul pe un termen scurt și-a adus toate aceste plante și n-a apucat să le pună prin casă că a și trebuit să plece, iar eu am uitat complet de ele. Îmi cer scuze. Puteți face ce doriți cu ele.

Vizibil iritată îi făcu semn să plece.

-Am să văd ce fac eu cu ele. Puteți pleca acum. Bărbatul îi lăsă un set de chei și plecă grăbit fără a mai scoate o vorbă.

-Domnișoară Braun, doriți să vă duc bagajele în dormitor? O întrebă cu politețe domnul Adam.

-Nu este nevoie. Pufăi cu ochii asupra ghivecelor. Va trebui să le arunc pe toate. Ce risipă. Scutură din cap nemulțumită.

-Dar Lizzy, cred că dacă le-ai îngriji și-ar reveni bietele de ele. O sfătui domnul Hauser trecându-și mâna peste o frunză mare. Puțină apă și atenție...

-Domnule Hauser, nu sunt o persoană care să aprecieze așa ceva. Pur și simplu m-ar încurca prezența lor.

-Ei, hai, Lizzy. Surâse el. Ar da puțină viață locului ăsta.

- Nu sunt sigură dacă este o idee bună.

-Domnișiară Braun, dea lungul anilor am învățat ceva după care mă ghidez în unele situații. Poate vă este folositor: Dacă viața îți oferă lămâi... O lăsă pe ea să continue.

-Fă limonadă. Ochii ei îl priviră cercetător. Nu credeam că puteți fi atât de poetic, domnule Adam Hauser. Își înclină ea capul într-o parte privindu-l prevăzător.