Still

Capitolul VI

Elisabeth Baum
  
Fetița era singură, în curtea școlii, așezată pe o bordură și lovind cimentul rece cu un băț. Își strânsese genunchii la piept pentru a se încălzi, cu toate că nu-și putea oprii tremurul. Niciun copil nu voia să se apropie de ea, de aceea se refugiase acolo, la umbra rece a școlii privind cu jind copii de pe terenul de joacă. Băieții jucau fotbal, îmbrăcați toți în echipamente speciale, iar fetițele ori vorbeau gălăgioase scoțând chicote ori se dădeau în leagăne. Spre deosebire de ea, ele purtau geci călduroase și haine potrivite pentru acea vreme rece.
    Ochii fetei se ridicară din pământ pentru a-i fixa asupra unei fetițe din apropierea ei. Purta ghetuțe de un crem plăcut, cu puf moale pe margini, șireturi ce aveau fire ce luceau și talpa groasă. O alta avea ghetuțe lungi, până la jumătatea gambei, cu șireturi strânse, dar și cu fermoar într-o parte. Erau negre, din piele lucioasă. Atât de frumoase... Când ochii ei văzură din nou ghetuțele noi ale Flaviei aceștia i se umplură de lacrimi fără a le putea controla. Erau atât de frumoase!
    -Ce faci aici, Elisa? Ea recunoscu vocea așa că nu își ridică capul, doar privi asfaltul pe care-l scormoni cu bățul. Ridică din umeri. Marcus se așeză lângă ea. Purta din nou acei adidași murdari. Probabil și el și-ar dori ghetuțe noi. Gândul ăsta o făcu să plângă și mai puternic.
   -Elisa, ești bine? Hei. Îi ridică capul și oftă când o văzu plângând. O trase în brațele lui. Vin-o aici. O strânse tare și o legănă ușor. Fetița îl strânse tare, bucurându-se de brațele lui și cum se simți.
   -De ce plângi, hm? O întrebă încet.
   -Nu contează. Își trase nasul și încercă să se potolească. E o prostie. Dădu să se tragă din brațele lui, însă el nu-i dădu drumul, iar fetița își culcă capul mulțumită pe umărul lui.
  -Hai, spune-mi. De ce plângi? Îi mângâie părul liniștitor.
-Eu... Ai văzut ce ghetuțe frumoase are Flavia? I-o arătă subtil cu degetul. Marcus oftă și îi sărută fruntea. Mi-ar place și mie o pereche ca acelea. Nu-i așa că sunt frumoase, Marcus? Îi cercetă privirea, iar ochii i se îmblânziră, devenind de un brun cald, unul ce o fascină.
-Da. Sunt frumoase. Vorbele lui mai că o porniră din nou să plângă. Hai, liniștește-te, da? Nu are rost să plângi pentru asta, Elisa. Pur și simplu... nu vei rezolva nimic, înțelegi? Îi prinse obrajii umezi și îmbujorați de la plâns și încercă să o convingă de vorbele lui.
-Dar... dar... se smiorcăi. Sunt atât de frumoase! Scutură din cap și trecându-și limba peste buzele-i crăpate. Marcus îi șterse lacrimile.
-Da, sunt. Cuvintele lui provocă alte lacrimi. Sunt frumoase.
-Nu mai spune asta! Se supără ea. El îi ținu capul aproape, între palme.
  -De ce, nu sunt frumoase?
  -Ba da. Doar că... îmi vine să plâng când spui așa.
  - Totul e doar aici, Elisa. Îl lovi tâmpla cu un deget, apoi pupă drăgăstos acel loc și îi zâmbi blând. Vrei  să știi ce-i mai frumos decât acele ghete? O întrebă încet, de parcă i-ar fi spus ceva secret, iar fetița deveni brusc curioasă.
   -Ce? Se încruntă și se aplecă spre el să-l audă.
   -Chiar vrei să știi ce-i de o mie de ori mai frumos decât ghetele alea? Șopti atât de încet încât ea abia auzi.
  -Da. Zi! Îl ciupi curioasă.
  -Tu. Ochii ei se încruntară și-l privi urât. Se  dezumflă și pufăi. Tu când râzi și ești fericită. Și când te joci și când îmi faci noaptea cu mâna de la fereastra ta. Îi zâmbi cu toată gura, iar ea-l plezni peste mâna ce-i ținea în palmă obrazul drept.
-Mincinosule!
-Ei, acum de ce nu îți vine să plângi când îți spun că ești frumoasă, hm? Vezi că totul este doar aici? Îi pupă din nou tâmpla chicotind, iar ea pufni supărată și-și încrucișa brațele la piept.
  -Mereu vor exista oameni ce vor avea lucruri mai bune, mai frumoase, mai scumpe decât tine, Elisa. Mereu. Asta nu înseamnă că trebuie să plângi și să-ți faci rău singură pentru asta, înțelegi? Este bine să-ți dorești și tu lucruri pe care le vezi, dar să înveți să folosești acea dorință pentru a muncii ca mai târziu să-ți poți lua singură acel lucru. Nu trebuie să lași gelozia și sentimentele astea urâte să te doboare, da? Ele îți fac doar rău. Gândește-te că alții poate nu au ce ai tu și așa cum tu ai vrea să ai lucrul altuia și alții ar vrea ceea ce tu ai. Uite, tu ai vrea ghetele alea, dar poate sunt alți copii mult mai săraci ce nu au cu să se încalțe și ei au văzut teneșii tăi și știi ce poate și-au spus? „Ce teneși frumoși! Ce mi-aș dori și eu o pereche la fel ca aceia!” Fetița își privi teneșii vechi tristă.
   -Chiar? Suspină lăsându-și capul pe umărul lui.
  - Chiar. Și să nu uităm că acestea sunt doar lucruri. Lucruri pe care, dacă înveți bine, bine, când vei fi mare ți le vei putea lua chiar tu. Se aplecă la urechea ei și îi șopti secretos. Mult mai frumoase și mai mișto. Da? Ea aprobă.
   -Mult mai mișto decât ale Flaviei.
   - Da. Aprobă. Așa că, atunci când vezi ceva frumos, ceva ce tu nu ai și te întristează gândește-te că poate și tu ai lucruri pe care alții le-ar dori. Îi mângâie el încet părul răsfirat pe spate.
   Elisabeth privi spre Flavia. Vorbea cu mai multe fete gesticulând energică. Poate o avea ea ghetuțe noi, dar ea nu era în brațele unui băiat drăguț de clasa a VIII-a. Chicoti.
   -Da, ai dreptate, merge. Își ridică ea ochii fără a-și dezlipi creștetul de pieptul lui și îi pupă maxilarul râzând. Marcus o ciupi de un obraz zâmbindu-i blând cu o privire ce-i încălzea sufletul micuței.
   -Dacă înveți bine și ești o fetiță cuminte promit că într-o zi îți voi lua o pereche de ghetuțe noi doar pentru tine. Îi spuse ștergând ultimele urme de lacrimi de pe obraji ei. Elisa începu să râdă colorat lăsându-se pe spate și culcându-și capul pe brațul lui.
  -Dar tu nu ai bani, Marcus. Îi ciufuli ea părul amuzată.
  -Chiar contează? Dacă ți-am promis, atunci mă voi ține de cuvânt. Tu doar fi cuminte și să înveți. Promiți?
  -Pentru ghetuțe? Îl ciupi ea de braț ușor.
  - Nu, pentru tine, pentru mine. Promiți?
  -Bine, promit, promit. Aprobă, iar zâmbetul lui o făcu să chicotească. Îl adora pe Marcus.