Still

Capitolul XI

Domnisoara Braun

     În mai puțin de o săptămână Eliza se și obișnui cu programul, își aranjă apartamentul -păstrase chiar și ghivecele pe care le împrăștiase prin toată casa și le îngrijise-, se afla la zi cu situația firmei și reuși să-și intre în ritm, iar, de asemenea putu să ajungă și în Germania pentru a se ocupa de treburile neterminate. Acum era în birou, îndrumându-l pe băiatul de la poștă să lase coletul jos. Băiatul venise cu o chestie mare, dreptunghiulară, ce probabil era un panou. Dar de unde? Îi semnă de primire și îl lăsă să plece. Imediat, domnul Adam intră cu ochii în niște dosare.
   -Domnișoară Braun, vă deranjez pentru o clipă. Ați putea... ochii lui se ridicară, dar nu văzu pe nimeni la birou, ci doar marele obiect înfășurat în hârtie albă pe care era scris „fragil”.
    Era pentru prima dată în ultimele zile de când se mutase in acest birou, domnul Adam Hauser apărea pentru a-i vorbi. Se evitaseră. Dintr-un motiv pe care nici el, dar nici ea nu-l știa, se evitau. Faptul că venise acum însemna că era ceva urgent.
   -Da? El se întoarse și nu rezistă să n-o măsoare apreciativ, iar tânăra, cât de subtil putu, făcu același lucru.
  -Ați primit un colet? Ezită el să îi spună pentru motivul venirii lui.
  -Așa se pare. Apucă din suportul de pixuri de pe birou o foarfecă și începu să taie încet învelișul coletului. Trase încet, cu mișcări ușoare, iar bărbatul își ținti privirea asupra degetelor lungi, a căror piele era fină și albă, cu unghii îngrijite, delicat vopsite. Deci? Vă pot ajuta cu ceva? Întrebă cu o politețe rece.
    -Am nevoie de semnătura dumneavoastră pentru încheierea contractului cu noua firmă de pază.
   -Da, da. Știu despre ce este vorba. O clipă doar să termin... și dezvelii ceea ce ascundea ambalajul coletului. Cred că glumești. Șopti mototolind în pumni hârtia albă.
    Domnul Adam descoperi că ceea ce primise domnișoara Braun era un tablou, unul foarte mare unde era chiar ea. Aplecată elegant peste un birou, lăsând la iveală spatele încordat și cu chipul pierdut printre gânduri. Denumirea „Obsesie” era foarte evidentă într-un colț, sub o semnătură exagerată. Domnișoara Braun nu părea prea mulțumită de colet. Jumătate din domnul Adam ar fi vrut să râdă de situație, jumătate era dezgustat de ceea ce i se oferise domnișoarei. Cine îi trimisese acel tablou chiar nu se gândise că reprezintă o ofensă? El unul de ar primi o poză cu el, de asemenea dimensiuni, sub care să scrie „Obsesie” probabil n-ar fi avut somn până nu ar fi dus acea persoană la sapă de lemn. Nu, nu era o persoană răzbunătoare. Cu maxilarul încordat luă telefonul de pe masă și sună pentru câteva clipe, fără a vorbi însă. În alte câteva clipe Violette intră în încăpere grăbită, căci știa ce privire avea domnișoara Braun când întârzia prea mult.
   -Ania este jos, am venit eu. Vă pot...
   - Ia acest tablou și aruncă-l. I-a spus simplu și s-a așezat la birou.
   -Dar eu nu sunt... abia atunci a observat prezența domnului Adam și un zâmbet tâmp i s-a întipărit pe chip.
  -Sigur, sigur. Imediat. Și cât a luat tabloul până a ieșit nu și-a dezlipit privirea de pe Adam.
  -Încântător. A șoptit pentru ea referitor la privirile femeii. Adam a auzit, dar n-a comentat. S-a apropiat și a întins dosarul.
  -Am vorbit și eu cu administratorul și m-a informat în legătură cu tot. Nu pare nimic suspect, internetul nu spune nimic necurat, iar restul firmelor ce au lucrat cu ei nu au avut reproșuri sau nemulțumiri. Cred că este o afacere bună, deși prețul pe care îl cer...
  -Domnișoară Braun. Spuse Adam așezându-se rigid în scaunul din fața biroului. Banii nu sunt o problemă, cel puțin nu în această situație.
  -Domnule Adam Hauser, nu accept să ofer mai mult decât se merită, indiferent de situație. Iar pentru o firmă de pază au un preț exagerat, dar o altă întâlnire pentru negocieri necesită timp. Apoi, este posibil să refuze și să fim nevoiți să căutăm o altă firmă ceea ce necesită din nou, timp. Iar noi nu dispunem de timp, așa că...
   Și începu să semneze foile ce trebuiau semnate. Domnul Adam o analiză atent cât timp trecu pixul peste fiecare linie punctată.
  -Mai este o problemă. Hm, poate termenul de problemă este exagerat. Totuși, domnul Hauser m-a rugat să vă invit vineri la masă. Pentru o clipă, inima tinerei a bătut mai repede, iar el a căutat să explice repede. Dorește să luați cina alături de el și doamna Hauser, vrea foarte mult s-o cunoașteți. M-a rugat, de asemene să vă însoțesc, însă nu știu dacă pot amâna întâlnirea cu un vechi prieten pe care o am programată deja. Dacă sunați de acord vă va trimite el locul și ora.
  -Nu știu ce să spun, domnule Adam Hauser. Vineri am zbor spre Germania. Trebuie să mă ocup de o petrecere caritabilă și nu știu dacă poate fi amânată această chestiune. Totuși... nu vreau să-l refuz nici pe domnul Hauser, probabil deja a făcut rezervare și s-a ocupat de tot.
  -Sunt total de acord. Aprobă ușor amuzat. Este decizia dumneavoastră.
  -Stați o clipă să dau un telefon. Și sună un anume bărbat căruia îi ordonă să se ocupe de o anume sală pentru o anume petrecere caritabilă. Extrem de implicată, directă, manipulatoare. Așa o văzu el în acele clipe și nu putu să nu se vadă în ea.
   -S-a rezolvat. Voi fi acolo vineri.