Still

Capitolul V

   Liza Braun

    Ideea de a avea un asociat în lumea afacerilor n-o încânta deloc pe domnișoara Braun. Firma ei, pentru care muncise și dăduse totul, pentru care se chinuise să strângă toate piesele de șah, trebuia condusă de ea. Ea era administratorul, șeful, conducătorul, ea și doar ea, iar asta îi plăcea. Avea sponsori și oameni influenți ce contribuiau la dezvoltarea permanentă a firmei, însă nu asociați. Ea nu colabora cu nimeni. Ea lucrat pe cont propriu și se descurca.
    Problema nu era că avea nevoie de acest asociat pentru a reuși să-și mențină firma sau fiindcă avea probleme, nici cum. Ci fiindcă prin intermediul lui putea obține mult mai mult. Mai mult decât ar putea obține deodată de la oricine altcineva cunoscut ei.
    Domnișoara Braun se afla în livingul apartamentului ei. Destul de mare și rafinat. Se afla pe canapeaua din piele albă, purtând rochia pe care o avusese și la întâlnirea cu domnul Hauser, cu un pahar de vin roșu în mână, răsucindu-l ușor și privind gânditoare foile răspândite pe masa de sticlă din fața ei. Încăperea era ușor întunecată, căci luminile erau stinse, singura sursă de lumină fiind laptopul deschis, dar și fereastra prin care pătrundeau razele lumii. Podeaua de marmură scânteia, pereții albi o stresau, tavanul părea că alunecă în jos. Domnișoara Braun și-ar fi dorit ca apartamentul ei să fie dotat cu un șemineu. Își pusese în minte să plătească pentru unul, dar uitase, plus că oricum nu prea petrecea timp acasă așa că nu avea rost să investească în așa ceva.
    Ania îi lăsase un mesaj scurt prin care o anunțase că sponsorii Britanici acceptaseră să investească în firma proiect. Era perfect. Deci trebuise să sărbătorească. Primea două guri din vinul ei preferat. Își duse paharul la gură și luă cea de-a doua înghițitură deși stomacul ei fremăta revoltat. Chateau Laroque.
     Nu se putuse abține din a nu-l căuta pe acest Adam  Hauser, de care nu auzise nimic până acum, dar care, brusc, se trezise a avea în posesie asemenea putere. Gândul că el obținuse atât de ușor firme din Filipine, Franța, Spania și Germania o enerva. Ea muncise pentru o singura proprietate ani, iar un neisprăvit primea totul fără a face nimic? Nu, asta o călca pe nervi. Nu găsi absolut nimic despre misteriosul Adam înafara unor articole în care se vorbea oricum mai mult despre tatăl lui, evident. Nu tu Facebook, nu tu art, nu tu știre amoroasă, nici măcar un interviu. Nimic. Cum spusese, un neisprăvit. Obținuse atât de mult...
    Faptul că domnul Hauser îi propunea această colaborare  între ea și fiul lui pentru care ea ar fi obținut tot ce deținea el în Germania o cam surprindea. Nu era genul care făcea astfel de lucruri, dar... uite. Tentația era mare, iar singurul lucru ce o ținea din a da mâna cu domnul Hauser era teama. Exact. Îi era greu să recunoască până și sieși, dar da. Obținea și restul firmelor din Berlin, dar pentru ce preț? Să înceapă o colaborare misterioasă cu acest Adam Hauser? Domnul Hauser îi spusese că nu dorea să-i ofere firmele fiului său, deoarece îi era teamă ca acesta să nu se schimbe mai rău. În ce sens, nu știa. Faptul că nu-l cunoștea pe Adam Hauser o punea în dificultate, căci cum ar putea ea fi de acord cu așa ceva când nu cunoștea toți termenii, inclusiv pe viitorul colaborator?
    Paharul fu așezat încet pe masă, ochii domnișoarei Braun se fixară asupra numelui scris în bara de căutare Google, iar x-ul de sub numere ce indica lipsa rezultatelor o bulversa și mai mult.
    -Cine ești?

   ***

   Faptul că domnul Hauser o anunță că fiul lui va veni în Berlin special pentru a face cunoștință cu ea o liniști oarecum. Nu înțelese totuși de ce venea mai exact, căci ea nu oferise niciun răspuns de la ultima lor întâlnire, la restaurant. Domnul Hauser urma să plece în două zile, ceea ce însemna că ziua următoare ea trebuia să-i ofere un răspuns. Deși avusese trei zile să se gândească, nu-i oferise niciun răspuns. Oh, și nu pentru că nu îl știa, ci fiindcă voia să vadă cât putea domnul Hauser să insiste. La început încercase s-o facă sigură de siguranța acestei colaborări, apoi îi explicase de nenumărate ori avantajele pe care ea deja le știa, după care, văzând indiferența ei încercase să programeze o întâlnire pe Skype între ea și fiul său, dar domnișoara Braun îi spuse clar că ea nu poate discuta un asemenea subiect cu un ecran, așa că se ajunsese unde dorise. Adam Hauser era în oraș. Voia să vadă interesul lui, capacitatea acestuia de a vedea realitatea, de a înțelege importanța  unui lucru. Și pur și simplu să afle câte ceva despre el... vârsta, ce planuri avea din momentul în care ar fi devenit asociatul ei și ce dorea el de fapt. N-a fost greu să programeze întâlnirea la firmă, alegând etajul 2. Își făcuse o listă de întrebări, schițe pentru a-i arăta cum vede ea acest proiect și totodată își planifică în minte planul ce avea să-l pună în aplicare încă  din acea zi. Ce voia ea? Respect, dezvoltare, capacitate... totul.
     Sala unde avea loc întâlnirea era mare, cu pereți de sticlă ce lăsau la vedere o mare parte din Berlin, masa era de calitate, scaune de piele și un mini-bar acceptabil. Ajunse cam cu o oră înaintea domnului Hauser și deși avea multe lucruri de rezolvat în acea zi se ocupă chiar ea de pregătirea celor necesare întâlnirii. Principalul scop era ca ea să-l cunoască pe domnul Adam Hauser, dar scopul ei  era altul, să descopere adevăratele intenții a proaspătului deținător a unor extraordinare firme din Filipine, Franța, Spania și posibil Germania, dar cum ea era aici regina tăblii de șah, ea avea să comande prima mișcare. Momentan trebui să-și cunoască adversarul, domnul Adam Hauser.
    Când domnul Hauser își făcu apariția se așteptă ca în urma lui să fie și fiul acestuia, dar nu apăruse. După ce trecu peste formulele de politețe îl invită pe domnul Hauser să se așeze în stânga ei, căci normal că ea lua scaunul din capătul mesei, doar ea era aici șefa.
   - Și domnul Adam Hauser? Puse întrebarea ce-o rodea fără a privi totuși spre bărbat. El își privi ceasul, pufăi nervos.
  - Ar fi trebuit să fie aici. Oftă. Sunt sigur că va apărea imediat, domnișoară Braun.
   Dar acel imediat se transformă în 15 minute întregi. Domnișoara Braun, deși putând să-și ascundă iritarea nu dori asta, așa că, după primele 2 minute începu să lovească laptopul cu vârful unghiei, mărind ritmul odată cu trecerea timpului.
   Într-un final ușa se deschise brusc. Ania îi ținu ușa bărbatului ce pătrunse în încăpere pășind apăsat, grăbit. Ochii lui fugeau iute pe foile din mâinile sale, vorbind în același timp la telefonul ce-l ținea cu umărul. În urma lui venea grăbită o femeie, părând mai în vârstă decât el, în jur de 30 de ani, extrem de impunătoare și foarte înaltă, concluzionă domnișoara Braun. Aceasta avea în mână o cafea, un laptop și o tabletă, câteva foi și geanta sa. Femeia, deși cu picioare lungi și tonifiate abia reușea să-l ajungă pe bărbat. Ochii lui cercetară doar o clipă masa și nu observă decât faptul că locul din capăt era ocupat, pufăi și trânti foile pe locul din dreapta domnișoarei Braun fără a se așeza încă. Își ridică un deget pentru a îi face să îi mai acorde un minut și se întoarse cu spatele continuându-și iritat convorbirea. Ochii domnișoarei Braun îi fixară spatele extrem de dezgustată de comportamentul lui și își roti ochii.
   -Vai, vă rog să ne scuzați pentru întârziere, avionul a avut câteva probleme la decolare și a trebuit să mai așteptăm până s-a rezolvat. Am încercat să ajungem cât de repede se putea. Domnul Adam are o conversație foarte importantă în acest moment și nu poate fi amânată, așa că vă cer să-l scuzați câteva clipe. Permiteți-mi să mă prezint. Sunt Violette Addams, secretara domnului Adam. Dumneavoastră trebuie să fiți tatăl domnului Adam, domnul Hauser, n-am apucat să vă întâlnesc până acum fiindcă sunt secretara domnului Adam de puțin timp. Femeia se ridică în picioare și dădu mâna cu tatăl bărbatului ce încă nu terminase convorbirea. Domnul Hauser dădu politicos mâna cu femeia și îi zâmbi.
   -Încântat.
    Sigur.
   -Iar dumneavoastră trebuie să fiți Liza Braun, încântată. Îi întinse mâna femeia, însă tânăra doar își ridică capul și o arse cu privirea.
   -Domnișoara Braun. Spuse impasivă și își lăsă privirea asupra bărbatului ce purta un costum elegant ce-i venea perfect și o pereche de pantofi negri, ce probabil valorau o avere și luceau sfidător. Domnul era scăldat în lux. Paria că ceasul de la mâna lui valora încă o dată cât al ei, iar ea dăduse ceva pe ceasul fin din argint de la mâna ei pe care-l avea de aproape un an.
    Domnul Hauser scăpă un surâs la figura surprinsă a secretarei.  Ochii ei începu să-i analizeze gesturile, vestimentația și limbajul. Rochie elegantă, păr stilat, machiaj ce o făcea să pară mai tânără, mâini delicate, lipsită de cicatrici, unghii îngrijite, vopsite într-o nuanță de roșu ce-i ardea retina, bijuterii din aur și pietre scumpe, geantă de firmă, laptop de ultimă generație. Vorbea mult, plină de energie, gesticulând excesiv și având o mimică expresivă. O deranja modul în care pronunța litera r, punând mereu accent asupra ei. Da, femeia trăise mereu în puf, obișnuită cu luxul, nedând totuși prea mare importanță slujbei ei, era plină de energie, ceea ce putea duce ori la eficiență, ori la exagerare și provocând stres, una din două. După cum îi povestea domnului Hauser despre cum mergeau lucrurile în Filipine părea a aprecia locul pe care-l ocupa, totuși, după privirea pe care o tot arunca asupra bărbatului cu care venise înțelese că mai mult ca sigur femeia își cam deschisese picioarele pentru șeful ei. Probabil toate secretarele lui o făceau, de aceea le schimba, așa cum făcuse cu cea dinaintea ei și cum avea s-o facă și cu ea când se va plictisi, iar după repulsia și iritarea ce i-o impunea domnișoarei Braun, curând.
    Domnul Adam Hauser încheie convorbirea și se așeză grăbit pe scaun, vizibil nemulțumit de locul pe care-l ocupa, iar asta îi mângâie orgoliul domnișoarei Braun.
    -Domnule Hauser. Salută cu o mișcare a capului deschizându-și laptopul, dar cu ochii în telefon. Doamnă Braun. Făcu aceeași înclinare nepăsătoare și spre ea. Tatăl lui mai că chicoti știind ce va face fata.
   -Domnișoara Braun. Îl corectă și pe el ca și pe secretara sa și pe toți ce-i adresau acel apelativ. Nu, ea nu se considera doamnă, nu până nu va fi căsătorită. Era extrem de tânără, ceea ce o mai maturiza era make up-ul intens pe care-l folosea în acest acop și vestimentația pe care și-o alegea. Spre exemplu ceea ce purta acum. Cămașa albă, fustă până aproape de genunchi, strânsă pe coapse, pantofi cu un toc cât mai înalt pentru a-și îmbunătăți înălțimea, iar părul era mereu strâns.
    Domnul Adam Hauser își ridică pentru prima dată capul și o privi. După o cercetare scurtă ridică o sprânceană confuz.
   -Țin să mi se spună domnișoară Braun, domnule Adam Hauser. Îi spuse simplu, fără a întrerupe contactul vizual, căci ea nu avea să cedeze. Fiindcă bărbatul nu pricepuse motivul ea își ridică mâna stângă într-o mișcare simplă pentru a accentua lipsa vreunei verighete. Abia atunci el pricepu și aprobă abia vizibil.
   -Sigur, domnișoară Braun.
   Domnul Hauser părea că savura din plin privirile aspre dintre cei doi și schimbul de replici.
   -Nepoliticos din partea unui bărbat respectat ca dumneavoastră să întârziați și să mai insistați și să fiți așteptat pentru a termina o convorbire telefonică, domnule Adam Hauser. Comenta domnișoara Braun nemulțumită.
   -Da, aveți dreptate și îmi pare extrem de rău pentru asta, domnișoară Braun. Sper să mă puteți ierta pentru asta. Spuse fără a o privi și ordonându-și foile din fața lui.
   Tânăra nu răspunse. Domnul Hauser luă cuvântul.
    -Ei, Adam, mă bucur că măcar ai ajuns cu bine. Doamna Addams- deși nici femeia nu purta vreun inel nu părea deranjată să fie numită doamnă, poate din pricina vârstei- mi-a spus câte ceva despre ce s-a mai întâmplat acasă, deci nu-i nevoie să reluăm. Știi deja motivul pentru care ești aici. Acela că vreau să-i ofer domnișoarei Braun firmele din Berlin, dar cu condiția ca voi doi să vă uniți. Nu doar că va fi mai ușor fiindcă veți fi doi pentru a rezolva toate problemele și a coordona lucrurile, dar cu siguranță veți reuși să dezvoltați afacerea mult mai mult decât dacă ați lucra separat.
    -Deci domnișoara Braun îmi va deveni asociat? Îl privi domnul Adam pe tatăl său.
   -Oh, domnule Adam Hauser, cred că ați înțeles greșit, dumneavoastră veți fi asociatul meu, iar eu voi fi administratorul, evident. 
   Bărbatului mai că-i pică fața când auzi cuvintele domnișoarei Braun.
   -Nu, cred că dumneavoastră, domnișoară Braun ați înțeles greșit. Eu nu pot fi doar un simplu asociat.
   -Și de ce nu, domnule Adam Hauser? Îl fixă cu privirea.
    Bărbatul își puse brațele pe masă și se gândi doar o clipă.
   -Din atâtea motive. În primul rând, eu produc triplu a cât produceți dumneavoastră din firma aceasta, chiar și cu ceea ce v-ar oferi domnul Hauser. Spuse convins.
  -Ei, Adam, nu-i frumos să fi mândru. Îl dojeni tatăl său. Bărbatul, jignit, își fixă tatăl cu o privire dură, dar acesta nu se lăsă intimidat. Eu m-am gândit, pentru a preveni orice conflict și pentru ca totul să iasă cum trebuie, la o modalitate simplă prin care ne vom putea înțelege. În primul rând, niciunul nu va avea o funcție mai înaltă decât celălalt, veți avea drepturi și obligații egale și vă veți asuma răspunderea amândoi pentru posibile probleme. Pentru a preveni de asemenea, sabotajul, pentru greșeala unuia plătiți amândoi, drăguț nu? Cei doi nu răspunseră nimic, doar îl priveau cu ochi surprinși pe bărbat, până și secretara era uimită. Domnișoară Braun, în cazul în care, pe parcurs, veți dori să vă retrageți asta vă este permis, de asemenea și ție Adam. Domnișoara Braun va rămâne cu firmele din Berlin și tot ce a câștigat până la momentul respectiv, iar Adam nu va mai avea influență asupra proprietăților de aici. Consider că aceasta este cea mai profitabilă metodă și cea mai sigură. Munciți, câștigați, nu munciți, pierdeți. Dacă sunteți de acord, foarte bine, vom aranja totul și vă veți ocupa singuri de detalii, nu... asta este.
     Domnișoara Braun își închise ochii. Tabla ei de șah fusese puternic zguduită, iar câteva piese se răsturnară. Nu așa prevăzuse ea lucrurile. Și acum? Pentru a trage de timp se întoarse spre domnul Adam.
    -Înainte de a lua o decizie, domnule Adam Hauser, am câteva întrebări pentru dumneavoastră.
    -Sigur. Spuse și își fixă ochii în laptop. Ce nepoliticos.
   -Ce vârstă aveți?
   - 29. Răspunse simplu.
   29? Minte, clar, are mai puțin.
    -Dumneavoastră? Dacă îmi permiteți. Își ridică capul pentru a o privi.
   - 27. Spuse aceeași minciună pe care o spusese de zeci de ori. Pentru prima dată, el surâse, un surâs ce o făcu să înțeleagă că nu o crede, totuși nu insistă.
  -De cât timp vă ocupați de afacerile din Filipine?
   - De 5 ani.
   -Ce vă doriți cel mai mult de la această afacere?
   -Ce-și doresc toți cei ce conduc astfel de firme, profit.
   -Nu trageți concluzii pripite, domnule Adam Hauser.
   -De ce credeți asta, domnișoară Braun, nu asta vor toți? Îi zâmbi atotștiutor.
  -Posibil să-și dorească, posibil nu. Își notă din nou într-o agendă din fața ei ceva. Bărbatul privi spre acea agendă, dar tânăra tuși pentru a îl face atent și își luă privirea.
  -De cât timp îl cunoașteți pe domnul Hauser, domnișoară Braun? Fata privi spre bărbat și zâmbi slab în semn de respect, iar el înclină capul. Nu de prea mult timp, domnule Adam Hauser. Răspunsul ei îl amuză pe bărbatul în vârstă. Se bucura că tânăra era iute de minte și întorcea totul în favoarea sa. Zâmbetul său deveni mai mare, dacă acea fetișcană avea să-i fraierească fiul n-avea decât să o felicite, căci ar merita-o, și la cum o cunoștea putea băga mâna în foc că punea ea ceva la cale, așa cum făcuse când reușise să ajungă șefa propriei lui firme chiar pe sub nasul lui.
    -Domișoară Braun, dacă va fi să lucrăm împreună aș dori să am parte de toată sinceritatea dumneavoastră. Domnișoara Braun îl privi din nou pe domnul Adam. Surâse.
    -Domnule Adam Hauser, nimeni din viața mea nu primește sinceritatea mea absolută. Asta ar însemna să spun doar lucruri urâte, iar eu urăsc să rănesc oamenii. Domnul Hauser râse la replica ei scuturând din cap, dar Adam nu părea mulțumit de răspuns. Totuși abandonă subiectul.
    -Domnule Adam Hauser, îmi puteți spune un defect și o calitate a dumneavoastră? Bărbatul păru chiar surprins și își privi tatăl întrebător.
   -Ia spune, Adam, un defect și o calitate. Îl îndemnă.
   -Sunt modest și nu foarte punctual. Zâmbi forțat. Tatăl lui pufni amuzat ocupându-se de procurarea unor anumite acte.
   -N-aș fi spus.
    -Dar domnule, ați uitat să precizați cât sunteți de șarmant, implicat și amuzant. Interveni secretara.
    Sigur își deschidea picioarele pentru el. Și sigur avea vânătăi în genunchi.
   - Doamnă Addams, nu cred că aceste lucruri sunt chiar importante pentru domnișoara Braun. În plus, mi-a cerut doar o singură aptitudine. Spuse printre dinți fără a o privi pe secretară. Puteți răspunde și dumneavoastră la această întrebare? I se adresă tinerei.
    -Sigur. Sunt o persoană charismatică.
    -N-aș fi spus. Și defect?
   -Defectul meu este faptul că nu am defecte, domnule Adam Hauser. Domnul Hauser surâse din nou.
   -Păcat, domnișoară Braun.
   Restul întrebărilor ținu strict de afaceri, iar răspunsurile lui fură scurte și la obiect. Totuși, ceea ce află o mulțumi și îi demonstră că era implicat și știa ceea ce face. Totuși, asta era un dezavantaj pentru ea.
   -Deci, Adam, tu ce spui, ești de acord cu condițiile impuse momentan? Vei colabora cu domnișoara Braun.
    Tânăra știa că va accepta, căci doar își dorea să-și exercite puterea și asupra proprietăților de aici. Deși spusese că dorea profit era clar că puterea era ceea ce-l interesa cel mai mult.
   -Da. Dacă și domnișoara Braun acceptă, batem palma.
   -Ei, domnișoară Braun? O privi domnul Hauser.
  Ce voia ea? Voia să se extindă. Odată ce va accepta va avea nu doar ceea ce era în Germania, dar și din Filipine, Spania și Franța. Tot profitul îl va împărți cu domnul Adam Hauser și va avea atât de mult...
   -Da, domnule Hauser, accept.
   -Perfect. Domnul Adam Hauser se ridică în picioare, domnișoara Braun îi urmă exemplul. Dădură mâna. Privirile li se fixară una în cealaltă. Avea să fie ori cea mai bună idee luată până acum, ori cea mai proastă. Una din două.