O iubire secretă

PARTEA I. Capitolul 9-Răpirea

Am ieșit din clãdire și m-am dus spre mașinã. M-am urcat în mașinã și am plecat spre casã. Ziua asta m-a obosit foarte rãu, abia așteptam sã ajung acasã și sã mã întind în pat. În timp conduceam spre casã am observat un bãrbat ce ma urmãrea cu privirea. Am încercat sã îl ignor și sã îmi vãd de drum. În câteva minute am ajuns în fața vilei. Am parcat mașina și am ieșit din ea. M-am dus spre ușã, am bãgat cheia în ea și am descuiat-o. În acel moment un bilețel a cãzut pe jos. M-am aplecat sã îl iau ca sã îl citesc, pe el scria "Dacã vrei sã îți revezi pãrinți vino la periferia orașului mâine la ora 22:30". În acel moment un fior m-a cuprins în tot corpul. Totul începe sã devinã tot mai ciudat. Ce se întâmplã?

Nu am reușit sã dorm deloc. Am stat toatã noaptea și m-am gândit la pãrinții mei. De ce i-ar rãpii cineva? Ce au fãcut? Astãzi o sã merg dupã ei și bineînțeles îmi trebuie un plan. Am luat telefonul și am sunat-o pe Sarah.

-Sarah, am nevoie urgent de ajutorul tãu!

-Ce s-a întâmplat?

-Ne întâlnim in jumãtate de orã la cafeneaua din colț.

Și am închis apelul. Am ieșit din vilã și m-am urcat în mașinã și am plecat la cafenea. Am ajuns mai repede, așa cã am intrat înãuntru. M-am așezat la o masã și am așteptat sã ajungã și Sarah.

-M-am grãbit cât am putut de mult. Îmi cer scuze dacã te-am fãcut sã aștepți.

-Stai liniștitã.

I-am rãspuns eu cu lacrimi în ochi.

-Hei, ce s-a întâmplat?

-Pãrinți mei au fost rãpiți. Și cineva mi-a lãsat biletul ãsta.

Am întins mâna cu biletul spre ea. Sarah l-a luat și s-a uitat la el. S-a încruntat puțin și apoi și-a aruncat privirea spre mine.

-Eu zic sã anunțãm poliția. Nu te duce singurã.

-Nu am sã merg singurã. De aia te-am chemat pe tine aici.

-Nu! nu am sã merg la periferie cu tine. Poate fi oricine acolo. Nu te du nici tu!

-Nu am de gând sã îmi las pãrinții acolo!

M-am ridicat de la masã nervoasã și am plecat din cafenea. În urma mea s-a auzit vocea Sarei strigându-mã. Am intrat în mașinã și mi-am proptit capul de volan, gândindu-mã ce sã fac. Atunci mi-am adus aminte cã îl pot suna pe Claude. Sunt sigurã cã mã v-a ajuta. Telefonul tot suna, dar el nu rãspundea la niciun apel. Dacã nimeni nu vrea sã mã ajute, atunci o sã merg singurã. Am pornit mașinã și am plecat. Era devreme, mai erau 3 ore pânã la ora la care trebuia sã ajung. Poate dacã sunt mai devreme de ora stabilitã îmi voi recupera pãrinții mai ușor. Am apãsat pe accelerație și am ieșit cu vitezã din oraș. În timp ce conduceam cu vitezã am primit un mesaj anonim pe telefon. Am aruncat privirea spre el și am observat cã scria: "Știu cã ești pe drum. Îți voi trimite o locație." În minutul urmãtor am și primit locația. Am activat-o și am continuat drumul, nu mai era mult și ajungeam. Strada pe care am intrat era tot mai întunecatã și nu se mai vedea nimic în jur. Am coborât din mașinã și am început sã mã plimb prin zonã. Am scos telefonul din buzunar ca sã aprind lanterna, iar în momentul acela cineva mi-a pus ceva pe cap, m-a prins cu ambele brațe și telefonul mi-a cãzut din mâini.