O iubire secretă

PARTEA I. Capitolul 2 - Prima zi a noului an de liceu

Razele soarelui pãtrundeau în camera mea, mângãindu-mi fața și încãlzind-o, ușor mã mișcam prin pat pentru a continua somnul cel dulce, când deodată alarma telefonului stricã toatã atmosfera liniștitã și plãcutã. Îmbufnatã cã nu m-ai puteam sã dorm, ridic ușor capul și întind mâna dupã telefon sã opresc alarma. Când am vãzut cât este ora, m-am impacientat și am cãzut din pat. În acel moment somnul și dorința de a dormii a plecat definitiv, iar in locul lor a apãrut furia cã eram în întãrziere în prima zi a noului an de liceu. M-am îndreptat spre baie, pentru a-mi face igiena, iar apoi cu vitezã m-am dus spre dulap. Am deschis dulapul și m-am uitat de sus pãnã jos, iar în acel moment marea problemã a ãpãrut: "Cu ce sã mã îmbrac?". Dulapul era plin cu haine de toate stilurile, iar eu nu stiam ce stil sã aleg: stilul sport, stilul rock, stilul casual și smart, stilul clasic, stilul romantic sau stilul Boho Chic. Am dat ochii peste cap și am suspinat ușor alegând stilul sport, care este relaxant, comod, dar pune foarte puțin în valuare silueta. Accentul cade pe confort. Linii drepte, cusãturi evidente, forme aerodinamice, materiale neconvenționale și culori intense. Imediat dupa ce am îmbrãcat hainele, mi-am luat rucsacu și am plecat pe ușa camerei alergând pe holurile vilei și salutându-mi pãrinții și restu membrilor din familie în vitezã.

Când am ieșit din vilã în fața era o mașinã, un Mustang roșu aprins, m-am uitat în jurul meu sã vãd dacã este cineva prin zonã, dar nu era nimeni. A cui putea fi mașina? Aud în spate cum se deschide ușa casei, iar niște pași se apropie de mine, mã întorc sã vãd cine a ieșit din casã, erau pãrinții mei care aveau un zâmbet larg și dea dreptul fericit.

- Știți a cui este mașina asta?

- Draga mea, acest Mustang rosu, este al tãu, acesta este cadoul nostru de ziua ta!

- Vorbiți serios?!

Am întrebat eu fericitã și surprinsã. Mama a aprobat cã "da" dând din cap și zãmbind. Eram foarte fericitã pentru mașina asta superbã, așa cã am fugit cãtre pãrinții mei și i-am imbrãțișat drept mulțumire. Tata a întins mâna dându-mi cheia.

- O pot conduce acum?

- De ce nu? Este doar a ta!

A rãspuns mama fericitã. În acel moment am fugit cãtre mașina. M-am urcat în ea, am bãgat cheia în contact și am plecat spre școalã. Eram complet fericitã și simțeam cum nimic nu îmi poate strica aceastã fericire.

Într-un final am ajuns și la liceu. Am parcat mașina cât sã iasã în evidențã. Când am ieșit din ea am observat fețele tuturor. Cu toții erau uimiți și pãreau sã fie invidioși, mai ales Sabrina și cu Albert. Se vedea pe fața Sabrinei cã invidia a cuprins-o pânã în adâncul sufletului și s-a întors cu spatele îndreptându-se spre liceu. Albert își ținea o sprânceanã ridicatã și mâinile în sân, dupã ce i-am zâmbit ironic s-a întors nervos și a plecat și el spre liceu. Restu adoleșcențiilor din curte au continuat sã fie uimiți încã, cãteva secunde, iar apoi dupã ce am plecat și eu spre liceu, au început sã mã urmãreascã, cu privirea pânã am intrat în liceu. Primu lucru pe care l-am fãcut când am intrat în liceu a fost sã mã duc la dulap ca sã îmi iau cãrțile și caietul. În timp ce le cãutam, telefonul meu a început sã sune. Am aruncat un ochi si am vãzut cã scria "Anna". Agitatã sã îi rãspund repede, deoarece a plecat înapoi în New York, am dat cu toate lucrurile pe jos. M-am aplecat sã le adun și în același timp i-am rãspuns Annei.

-Salut! Ce faci Sonya?

-Salut Anna! Mã pregãteam sã merg la ore și am dat cu toate lucrurile pe jos. Tu?

-Eu acum mergeam la un proiect despre protecția animalelor.

Nu am reușit sã fiu atentã la toatã fraza Annei, pentru cã ceva mi-a atras atenția imediat. Era Claude și cu Sabrina. Cei doi flirtau la colțul holului. În momentul ãla am simți cum inima mea se frânge în mii de bucățele și un sentiment apãsat în suflet.

-Sonya? Sonya? Heeei, ce s-a întâmplat? Esti bine?

Vocea Annei m-a facut sã nu mai stau fixatã cu privirea cãtre Sabrina și Claude. M-am uitat în telefon la Anna și continua sã mã întrebe dacã sunt bine.

-Da...sunt bine, te sun eu mai târziu, trebuie sã plec la ore și am întãrziat.

-Ã..ok, ne auzim mai tãrziu, ai grija de tine!

I-am rãspuns și eu cu aceleași cuvinte și am închis apelul. Mi-am luat cãrțile și caietele, apoi am încuiat dulapul și am plecat spre sala de clasã. Din, nefericire a trebuit sã trec pe lângã Claude și Sabrina. În spatele meu s-a auzit vocea lui Claude:

-Sonya!

Am continuat sã merg spre sala de clasã ignorându-l complet, sperând ca acesta sã vinã dupã mine sã vorbim, dar nu a făcut-o. Am ajunș în sala de clasã, profesorul era deja acolo.

-Mã scuzați de întarziere, nu se va mai întâmpla.

-Sunt sigur de asta domnisoarã Rossi.

Rossi este numele meu de familie, în caz cã nu v-am spus. M-am așezat în bancã și am deschis caietul începând sã îmi iau notițe. Timpul trecea foarte greu, iar vocea Domnului Griffin deja mã epuiza.

-Și aceasta este metoda acestor ecuații și derivate. Nu uitați de exercițiile de la pagina 15 și 16. Sunteți liberi sã plecați. La revedere!

Însfarșit ora a trecut. Totuși decât sã o vãd pe Sabrina flirtând cu Claude, mai bine îl vãd și îl ascult pe Domnul Griffin. Când am ieșit din sala de clasã la capãtul holului am vazut-o pe Sabrina sãrutându-l pe Claude, în momentul acela chiar am fost dea dreptul distrusã. Nu îmi venea sã cred cã s-a întâmplat asta. În seara aceea din club chiar am crezut cã poate fi ceva între mine și Claude, dar m-am înșelat în privința asta. Am fugit la baie și m-am încuiat într-o toaletã începând sã plâng alunecând pe ușa toaletei. Lacrimile curgeau încet pe obraji și simțeam cum îmi ardea fața. Nu la mult timp aud niște pași prin baie, iar dintr-o datã, s-au oprit, apoi au început sã meargã din nou, apropiându-se de ușa toaletei în care eram eu. M-am uitat în jos și am vãzut o perechie de pantofi negri, brusc a început sã batã la ușã persoana de pe partea cealaltã. Dupã a treia bãtaie mi-a vorbit:

-Ești bine? Ce s-a întâmplat? Vrei sã vorbim?

Avea o voce subțire și blândã. M-am oprit din plâns, m-am ridicat și mi-am aranjat hainele, dupã care am descuiat ușa toaletei. Era o fatã înaltã, cu pãrul creț și scurt, era o negresã, pãrea sã fie de treabã și cã vrea sã mã ajute. M-am uitat cateva secunde la ea, iar apoi i-am sãrit în brațe strângând-o tare, ea m-a bãtut ușor pe spate spunându-mi sã mã liniștesc. Am început sã îi povestesc ce s-a întâmplat și ea la rândul ei mi-a povestit de o întâmplare asemãnãtoare din viața sa. Dupa ce a terminat de povestit și sfătuit, m-a prins cu mâinile de umeri și m-a întors spre oglindã:

-Uitã-te la tine! Esti o fațã foarte frumoasã, poți avea orice bãiat, nu trebuie sã plângi pentru un prost care azi flirteazã cu tine, mâine cu alta.

-Da, ai dreptate.

I-am zis eu ștergându-mi ochii de lacrimi și punând zâmbetul înapoi pe fațã.

-Apropo, eu sunt Sarah.

-Eu sunt Sonya.

Și așa am reușit sã îmi fac o nouã prietenã. Lucrurile pãreau cã încep sã se repare încetul cu încetul. Uite așa a decurs prima mea zi de liceu din acest an. M-am îndreptat spre ieșirea liceului, când am ajuns la ușa, Claude era acolo. Statea proptit de perete și se uita în telefon. Am deschis ușa și am ieșit farã sã îl salut. El m-a observat și m-a prins de mânã sã mã opreascã, dar eu m-am bruscat si mi-am continuat drumul. Când am ajuns la ultima treapta m-am impiedicat și în același timp o mașinã venea spre mine, am crezut cã acolo îmi este sfârșitul, dar spatele meu a fãcut contact cu doua brațe masculine și puternice. În momentul în care am deschis ochii l-am vãzut pe Claude, el mi-a salvat viața. Mã uitam în ochii lui și el îi privea pe ai mei în același mod cum îi priveam eu pe ai lui. În acel moment am simți o emoție, un fior plãcut în tot corpu și am simțit cum inima îmi bate foarte rapid.