Schițe din Valea Plângerii

Când nu va mai fi "mâine"

Pentru că știu și eu, și tu știi că, într-o zi "mâine" nu va mai exista.
Nu știu ce aș regreta mai mult. Că nu o să mai văd răsăritul și apusul, că nu o să mai văd frunzele cum cad, că nu o să mai aud vocile celor dragi. De fapt, ce vorbesc, nu o să am regrete pentru că în momentul acela nici regrete nu mai apuci să ai. Se duce totul și se oprește totul.
După cum am spus, am învățat lecția prețuirii într-un fel în care nu mi l-aș fi dorit, dar sunt sigură că a fost cel mai bun mod de a învața.
Vă spun astăzi, să nu mai stați pe gânduri și să vă arătați iubirea. Mulțumiți când vi se face bine, zâmbiți cu drag celor iubiți, zâmbiți chiar și străinilor. Oricui ii prinde bine un zâmbet și cine știe viața cui o înseninați. De asemenea, petreceți timp cu cei dragi. Făceți-vă timp să îi ascultați, nu întrebați doar de formalitate ce fac și cum sunt. Personal, am încetat să mă rog ca oamenii dragi să fie feriți de rău, pentru că Raul este peste tot. Mă rog, în schimb, pentru înțelepciune, să nu se lase doborâți. Iertați ce este de iertat, iubiți ce puteți să iubiți, pentru că în una din zilele astea, ziua de mâine nu va mai veni. Și cel mai mare regret nu e al aceluia care pleacă, ci al aceluia care rămâne.
Nu vă irosiți iubirea și comoara din voi. Poate mâine nu va mai fi. Iubirea. Voi. Ei.