Schițe din Valea Plângerii

Oboseală

Am obosit... Nu fizic. Simt o oboseală ce mă apasă de fiecare dată când se face liniște în jurul meu.
Aș vrea să o pot descrie, dar niciodată nu găsesc cuvintele potrivite, dar este acolo. O simt, o aud și o văd. Mi se întâmplă adesea să pic într-o stare în care îmi fixez un punct imaginar și nu îmi iau privirea de acolo.
Sunt o persoană veselă. Îmi place să râd mereu, să am mereu ceva bun de spus în orice situație, dar nu am realizat că asta ma obosește cel mai mult și că am nevoie uneori să mă izolez pentru a putea să îmi "reîncarc" bateriile.
Îmi găsesc consolarea în scris. Sunt atât de multe de spus, dar nu mă simt pregătită să o fac.
Sunt în momentul acela al vieții în care nu mai văd portiță de scăpare din unele stări care mă încearcă, poate că mâine voi vedea din nou luminița de la capătul tunelului. Dar, până atunci, mă așteaptă o noapte lungă patronată de emoții adânc păstrate în mintea mea.