Forever (~H.S. ff.~)

Capitolul 8

I-am lăsat pe băieți să se bucure de fete și am plecat fiecare în cameră sa. Cum m-am pus în pat am adormit, mi-am dat seama că fetele nu mai aveau de gând să vină. Pe la 02:26 sunt trezită de niște sunete, dându-mi seama că sunt gemete.

Ies pe hol și aparent nu sunt singura deranjată, Louis, Liam și Niall adormiți stau în fața ușilor lor scărpinându-se în cap. Locul de unde se auzea era camera lui Harry, nu se poate! Deschid ușa și rămân uimită, Harry peste o blondă.

Îmi șterg rapid lacrima ce curgea pe obrazul meu stâng ca să nu vadă băieții că sunt sensibilă și îmi iau fața serioasă.

"Blondo, dacă nu taci o să-ți smulg extensiile și ți le bag în gură!" spun și încerc să mă abțin din a plânge. Trântesc ușa și trag aer adânc în plămâni.

"Acum putem dormi." le spun băieților și încep să râd, ei uitându-se ciudat la mine.

Mă întorc pe călcâie și merg în camera mea. Intru și cum închid ușa mă lipesc de ea, lăsându-mă ușor în jos pe ea. E un nesimțit, dacă aș fi știut că e așa mai bine rămâneam pe stradă.

Lacrimile curg șiroaie pe fața mea, nici măcar nu știu de ce plâng. S-a supărat doar pentru că i-am zis că e un om bun? Sau pentru că nu i-am răspuns la întrebare?

Nu mai aveam somn, am decis să fac un duș. M-am dezbrăcat din mers, lăsând hainele aruncate prin cameră. Am dat drumul la apă și am lăsat cada să se umple.

În tot acest timp m-am uitat în oglindă, și mi-am dat seama ce eșec sunt și ce viață de rahat am.

Fratele meu știe despre ce este vorba în biletul acela și mă minte. Harry m-a luat la el acasă ca să-mi facă viața un calvar poate, iar eu am picat de proastă spunând că rămân.

Intru în cadă și mă liniștesc. Aș vrea un cățel, știu că el nu mă va trăda. Am stat ore în șir gândindu-mă la ce viață bună aș fi putut avea dacă nu apărea acest Harry în viața mea și trupa sa de măscărici. Îi simpatizez pe toți, mai ales pe Niall, sunt încă niște copii.

Mi-am mai șamponat o singură dată parul și am ieșit din baie fiindcă apa se răcise. M-am înfășurat într-un prosop, lăsându-mi părul lung și umed pe umeri după ce l-am șters. Am ieșit din baie și pe pat mă aștepta un Harry ciufulit care gâfâia.

"Ce mai vrei?" spun nervoasă strângându-mi hainele de pe jos.

"Vreau să vorbim." mă admiră din cap până în picioare zicând calm.

"Nu avem ce discuta. Și să știi că îmi vreau telefonul înapoi!" îi răspund pe același ton.

"Știi că aș putea să scot prosopul ăla după tine în două secunde și să te fac a mea fără nicio ezitare." mă înroșesc dar îmi revin repede.

"Să te văd cum mai faci asta acum!" spun după ce îl dau afară din camera și încui ușa.

După nenumăratele rugăminți ale lui Harry spunându-mi să descui ușa într-un final a renunțat. Afară soarele răsărise, mă mir că este o zi frumoasă azi, în Londra mereu e înnorat. M-am îmbrăcat și m-am dus să mănânc, mi-era foame după atâta dramă.

Mi-am făcut o salată și am urcat înapoi în cameră, nu aveam chef să dau ochii cu nimeni.

Pe noptieră îmi văd telefonul cu un încărcător, înseamnă că Harry a intrat în camera mea. Aveam 93 apeluri pierdute de la mama, chiar și de mai devreme. Apelez și aștept să-mi răspundă:

"Oh Doamne Dumnezeule! Megan, ești bine?"

"Uau, nu pot să cred că te mai interesează de copii tăi!"

"De ce spui asta? Eu v-am dat viață! Sunteți tot ce am."

"Oh te rog, lasă actoria. Nu părea să-ți pese și acum câteva zile! Să știi că n-am să mă mai întorc ca să aud mofturile maimuțoiului de lângă tine!"

"Cum poți să spui așa ceva? El ne-a ajutat să trecem peste moartea tatălui tău!"

"Poftim? Nu vezi că persoana aia te folosește fiindcă nu are unde sta? L-ai făcut om și mai stă doar pentru că are nevoie de bani!"

"Nu ai niciun drept să spui asta!"

"Nu? Ai să vezi atunci când te va suge de bani și ai să rămâi fără! Eu zic să te trezești la realitate până când nu e prea târziu."

Nu pot să cred cât tupeu are femeia asta! Era în stare să mă dea afară pentru că nu mă mai suporta iar acum mă sună ca să-mi zică să ma întorc.

Și pentru ce? să revin la pisicosul ăla de Ryan care îmi făcea vizite în fiecare noapte? Nu mersi!

"Hei, ești bine?" intră Liam îngrijorat, probabil auzindu-mi țipetele de la telefonul de mai devreme.

"Da, nu s-a întâmplat nimic!" zâmbesc fals iar el se așează lângă mine.

"Nu cred, spune-mi ce s-a întâmplat, știi că poți avea încredere în mine!"

"Era mama, voia să-mi spună să merg acasă. Nu doresc să mă întorc la viața aceea chinuitoare. Prietenul ei îmi făcea vizite în fiecare noapte și se uita la mine ore în șir. Când tata trăia, totul era de vis! Eram o familie fericită, toți de pe stradă ne admirau. Până într-o zi când am ajuns acasă de la liceu iar tata era întins pe jos într-o baltă de sânge, cu un glonț înfipt în cap și mama privindu-l cu sânge rece, râzând.."

Am cedat, aveam nevoie să mă descarc cuiva, indiferent cine era acea persoană. Lacrimile începuseră să curgă, Liam văzând asta m-a tras într-o îmbrățișare.

Ziua a trecut iar eu n-am făcut nimic. Am stat în pat și am zis să fac o plimbare de seară prin jur, ca să îmi pot limpezi gândurile. M-am îmbrăcat și am ieșit. Era încă lumină pe cer, nu voiam să mă prindă noaptea pe afară.

În timp ce mă plimbam pe alee, aud un chițăit în una din cutiile de lângă gunoi. Mă apropi ușor și rămân uimită când văd un biet cățeluș abandonat fără apă sau mâncare. Nu am ezitat și l-am luat, l-am înfășurat în geacă și am fugit acasă.