Forever (~H.S. ff.~)

Capitolul 2

"De ce stăm aici?" întreabă Aiden neliniștit.

"Calmează-te, am chemat-o și pe Marisa."

"Sunt aici! Vă așteptam lângă un copac" spune ea ieșind din pădure.

Pădurea era foarte liniștită în seara asta, acum, se aud decât râsetele noastre ce umple tot locul.

"Putem să mergem pe lângă râu?" întreb încercând să mă opresc din râs fiindcă Aiden ne gâdila.

"Da, dar înainte pot să merg la baie puțin?" spune rânjind, noi începând din nou să râdem.

"Ok!"

Noi rămăsesem în același loc pentru a nu ne pierde. Deodată simt cum cineva îmi pune un material la gură, dându-mi seama ce este și încercând să-mi țin respirația dar am eșuat, în fața mea făcându-se negru complet.

Aiden

"Sunteți bine? Am au.." mă opresc din ce voiam să spun pentru ca nu mai erau în locul unde au spus că rămân. Crezând că e doar un joc de al lor am început să le caut prin toată pădurea.

Merg de ceva timp și nici urmă de fete. Am început să strig în speranța că mă va auzi cineva, dar a fost în zadar.

Am încercat să le sun de atâtea ori și au telefoanele închise. Sper că sunt bine.

"Marisa și Megan au trecut pe aici?" întreb sperând din tot sufletul să fie bine în camera lui Megan.

"Neah" răspunde mama cu nepăsare, pe bune, e copilul tău, nu-ți pasă? Mă uit la Ryan și râdea.

"Dacă i-ai făcut ceva jur că am să-ți jupui pielea și am să te ard de viu!" îl ameninț plecand spre etaj.

"Aiden, vino înapoi și cere-ți scuze!" țipă mama după mine, îi pasă doar de gunoiul ăla de om care se folosește de ea fiindcă nu are unde sta.

"Suge-o!" spun cu silă fără să mă uit la ea. Mă scârbește, complet.

După asta mi-am împachetat toate hainele mele și ale lui Megan, iar dacă le voi găsi vom pleca de aici.

Cobor scările ieșind pe ușă ca un vârtej fără a mă uita în stânga sau dreapta. M-am dus la Marisa, în speranța că am să le găsesc acolo.
Bat la ușă și îmi deschide Liliana, mama ei.

"Bună seara doamnă G." îi zâmbesc călduros, această femeie este mama pe care eu și Megan nu am avut-o.

"Fetele sunt aici?" continui, ea schimbându-se la față complet.

"Nu, Marisa mi-a spus că vă duceți în pădure" mă invită în casă, eu gândindu-mă ce să-i spun..

"Ei bine, am fost..Dar când m-am întors de la "toaletă", nu le-am mai găsit. Îmi pare așa rău, vă promit că le voi găsi" observ cum o lacrimă se scurge pe fața doamnei G.

Megan

Capul mă doare teribil de tare, gâtul meu e amorțit și abia mă pot mișca. O singură sursă de lumină provine de la cele două gemulețe de la uși, ceea ce înseamnă că sunt într-o dubă.

Prin tot întunericul ăsta observ o siluetă de fată.

"Marisa, trezește-te, ești bine?" îi șoptesc să nu ne audă cineva zgâlțâind-o în același timp.

"Megan? Megan, sunt bine! Unde suntem?"

M-am uitat pe cele două gemulețe. Cerul era plin de stele, pe o parte erau nu mai case de oameni bogați, iar pe cealaltă erau aliniați niște brazi înalți și îngrijiți, cel mai probabil fiind o pădure.

"Nu stiu.. Dar cred că vom afla" mașina se oprește și mă întind pe podea.