Forever (~H.S. ff.~)

Capitolul 22

Aproape că mă puse la pământ, pânâ când Alec îl doborî cu un singur pumn. Sunt extrem de slabă în privința asta, poate că ar trebui să renunț, mai ales că am nevoie de timp pentru colegiu.

Timpul se apropia iar bomba era pe cale să explodeze, mi-am acoperit urechile și l-am privit sincer pe Alec. Nu am fost în stare să-l nimicesc pe ăla, poate ar trebui să renunț.

Ceilalți se iviră după colț, alergând rapid spre noi. Aproape că lacrimile îmi dădeau, când i-am văzut pe toți râzând, dar asta m-a făcut confuză. M-am uitat la ceas iar secundele deja se scurseseră.

Mi-am pus mâinile în sân și am început să râd.

"Puteai să-mi spui și mie că ai dezamorsat-o!" spun îndreptându-mă spre ceilalți pentru o îmbrățișare.

"L-am prins și pe Afro!" Lucas zâmbește cu gura până la urechi.

"Apropo, Lucas, te-ai descurcat genial!" Liam îl felicită și îl bate pe umăr.

"Acum putem merge acasă? Am nevoie de somn." casc plictisită și mă trezesc luată pe sus de... Harry?

A privit spre mâna mea, ce tocmai o scosesem din mănușă, plină de sânge ce era uscat. Alec nu a comentat absolut deloc, nici măcar nu înțeleg ce se întâmpla.

M-a dus spre mașina lui, și m-a pus pe bancheta din spate. Așezându-se și el lângă mine. Situația era jenantă, singuri în mașină, tăcuți și înfrigurați, privind afară prin geamurile aburite.

Am să mă retrag din echipă, nu am timp și pentru școală și am nevoie urgentă.

"Mă retrag din echipă!" respir adânc și închid ochii pentru a-i evita privirea.

"Poftim?" spune uimit si se ridica pentru a ma vedea mai bine.

"Pentru că nu am fost la liceu lunile astea, sunt în pericol de a mă exmatricula. Am nevoie de timp pentru a recupera și vreau să dau la facultate." îl privesc calmă, în timp ce se agită.

"La ce facultate vrei să dai?" încearcă să se calmeze, dar nu îi iese.

"Nu știu.."

"Suntem toți la o universitate din Washington, în anul 2, te-aș putea ajuta să te înscrii." zâmbește sincer.

"De când ești tu la universitate în Washington și locuiești în Londra?" spun mirată și măresc ochii, nedând atenție faptului că s-a referit la toți.

"De când te-ai cuplat cu Alec și am plecat acolo pentru a nu te mai vedea!" se răstește nervos, în spațiul mic al mașinii.

"Nu sunt împreună cu Alec și nici tu nu ești ușă de biserică! Mi-ai spus Anne iar pe urmă te-am găsit cu ea în pat, a doua oară!" țip iar un fior mă trece pe șina spinării.

A oftat puternic și și-a întors privirea spre geam, oare se simte vinovat? Ar trebui, m-a rănit iar acum are tupeul să-mi spună așa ceva.

"Sunteți toxici unul pentru altul, dar atât de perfecți împreună!" Perrie deschide portiera, așezându-se lângă mine.

Louis și Zayn aprobară, urcând și ei pe locurile din față. Am roșit și mi-am ascuns privirea în palme, nu pot să cred că au ascultat ce am vorbit noi.

Tot drumul nu am scos niciun sunet, am fost prea jenată pentru a mai spune ceva.

Imediat ce am ajuns acasă, mi-am dezinfectat rana și m-am refugiat în bucătărie. I-am luat Nutella lui Niall, promițându-i în sinea mea că îi cumpăr alta și am încercat să mă gândesc la cum aș putea recupera la liceu.

Martin, de unde vine? Familia mea se numea Fell, în niciun caz nu am auzit de numele ăsta.

Mi-a scos telefonul și mi-am căutat propriul nume.

"Celebrul Thomas Martini face mărturisiri șocante. Fiica sa în vârstă de un an, a fost furata în toiul nopții împreună cu pozele sale."

"După 16 ani de atunci, încă are speranțe. Îl puteți contacta prin mail-ul de bussines pentru orice veste ce l-ar putea ajuta în legătură. Fata răspunde la numele de Tesarah și la momentul actual are 17 ani."

Imposbil așa ceva, asemănarea e izbitoare între noi. Oare ar trebui să îl contactez?

Fără a mă gândi. Încep să tastez rapid, dorindu-mi să fie tatăl meu. Faptul că am rămas fără familie mă seacă pe interior, și duc lipsa de cineva care să mă asculte.

"Bună seara! E posibil ca eu să fiu fiica dumneavoastră. Ava Tesarah Martin este numele meu, familia mea avea numele de Fell, dar ambii părinți s-au stins și ulterior am aflat că Megan Fell era identitatea mea falsă. Nu doresc să vă amăgesc mai rău, dar aș dori să ne vedem cândva la o cafea, pentru a sta de vorbă și a vă arăta pozele și documentele mele de naștere. Seară bună."

Ezit să trimit, dar în cele din urma apăs pe buton. Închid telefonul și îl las pe masă.

"Hei, cine e bruneta aia cu care a intrat Alec în casă?" Lucas intră zâmbitor în bucătărie, lăsând mătura la locul ei.

"Ce fată?" mă încrunt, ridicându-mă rapid de pe scaun.

Nu pot să cred. Urc scările alarmată și fug spre dormitor. Intru direct, rămânând pe loc la vederea celor doi. Până aici mi-a fost, nu mai am nevoie de băieți.

Aceeași ipostază, de necrezut! Parcă îl văd pe Harry în locul lui Alec. Intru fără niciun cuvânt, strângându-mi hainele și lucrurile, urându-i cele bune și părăsind camera peste toate cuvintele lui.

Lacrimile în ochi mi se adună, chiar dacă nu eram împreună și nu ne sărutasem niciodată a durut. Știa ce făcuse Harry și a făcut și el același lucru. Mi se pare penibil faptul că s-a întâmplat asta.

Să îi găsesc în pat pe fiecare în aceeași ipostază este extrem de oribil și culmea, mi s-a întâmplat doar mie.

Am intrat în vechea mea cameră, pe care n-o mai văzusem demult timp, mi-am pus hainele lângă celelalte lăsându-i locul liber lui Lucas.

Lucas era în pat, uitându-se confuz la mine. Nu l-am băgat în seamă și m-am pus pe unul dintre fotolii, adormind imediat.