Capitolul 6

23.3K 566 110
                                    

-Îmi va fi foarte dor de tine.

Mama mă îmbrățișa de plecare.

-Și mie de tine, mamă.

-Nu te comporta urât și nu îi da multă muncă săracului Enzo.

Mi-am rotit ochii separându-ma de ea.

-Liniștește-te. Fiica ta va fi foarte cuminte.

Enzo mi-a făcut cu ochiul.

Oh, crede-ma cã nu.

-A fost o plăcere să te cunosc, Nix.

Chris mă îmbrățișa.

-Să îmi trimiteți mereu mesaje, le-am ordonat amândurora.

-Pasagerii cu destinația Singapore: au mai rămas cinci minute.

-Când ajung, te sun, a spus mama luându-și bagajele.

Am aprobat. Îi voi duce dorul foarte mult.

-Să aveți grijă, a zis Chris îndepărtându-se cu mama.

Le-am trimis un sărut și amândoi au zâmbit.

Am oftat și imediat am devenit nervoasă.

Oh, la naiba!

O să locuiesc cu Enzo.

Puțin câte puțin, ochii mei s-au mutat pe Enzo care mă privea cu un zâmbet batjocoritor.

-Pregătită, fetiță?

Mi-am înghițit saliva și am aprobat.

~*~

-Bine ai venit acasă!

Am privit în jurul meu și ce am văzut m-a surprins: era foarte frumoasă.

Totul are un ton minimalistic.

-E frumoasă, am zis fără mai mult.

Nu vreau să i se urce la cap.

-Îți place? a întrebat. La casă mă refer, a clarificat cu un zâmbet batjocoritor.

Obrajii mi se încălzesc și îmi dreg glasul.

-Știai deja asta. Arată-mi-o, zic. La casă ma refer.

Râde și mă ghidează prin apartamentul său. Îmi arată camera de zi, bucătăria, baia... Totul e destul de incredibil.

-Asta e camera mea, a zis deschizându-i ușa.

Mama mea, ce frumoasã. trebuie să mă chinui să nu deschid gura la cât de frumoasă e.

-Și a mea? am întrebat.

Unul din colțurile gurii lui Enzo se ridică.

-Nu mai sunt camere.

M-am încruntat.

-Și unde dorm? Nu intenționez să dorm aici, Enzo.

-Vei dormi pe o saltea pe care o voi pune pe podea.

Am oftat puțin ușurată.

Fratele meu vitreg și profesorul meu face un pas spre mine.

-Ai crezut că vom dormi împreună, dulceață? Da, știu că ne-am sărutat, dar... a fost un moment în care mi-am pierdut capul. Nu-l lua în seama, sunt profesorul tău.

Dacă privirile ar putea ucide, jur că Enzo ar fi acum la trei metri sub pământ. Cine se crede? Mă scoate din minți.

-Liniștește-te, nici moartă, am zâmbit fals. Coboară din norul tău, nici tu nu ești pentru mai mult, Enzo.

După ce am zis asta, fratele meu vitreg a scos un hohot de râs și a ieșit din cameră.

Am respirat profund încercând să mă relaxez și să nu îi tai gâtul cu un briceag.

~*~

A durat mai mult de o oră să despachetez geanta și să ordonez un pic. Urăsc asta.

După calculele mele, mamei i-au mai rămas zece ore să ajungă.

Eu, sincer nu aș rezista atâtea ore într-un avion, pentru că mă panichez. Nu îmi place să zbor.

-Îți place mâncarea mexicană? a întrebat Enzo intrând în cameră.

Auzind aceste cuvinte, stomacul meu a râgâit de foame, așa că am aprobat.

-Păi, am comandat, așa că, vino la bucătărie.

-Ce ai comandat? am întrebat așezându-mă pe un tamburete.

-Tacos.

La naiba, ce bun!

Soneria casei sună și stomacul meu a râgâit sperând să fie mâncarea comandată.

Enzo s-a dus la ușă și când s-a întors, a adus tacos.

Practic, i-am devorat în cinci minute.

Tacos este sensibilitatea mea.

-La naiba, chiar ți-a fost foame.

Mi-am rotit ochii și am dus ultimul tacos la gurã.

Fratele meu vitreg? Profesorul meu. *TRADUSĂ*Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum