Fratele meu vitreg? Profesorul meu. *TRADUSĂ*

Capitolul 40

În ziua urmãtoare, la școalã, le-am ignorat cât am putut pe Africa și Gisele. Dacã aș spune cã nu mã doare cã a pus-o pe iubita ei pe primul loc, aș minți. Am fost cele mai bune prietene când își folosea rațiunea. Mereu am fost eu și ea. De asta mã doare atât de tare. Nu mã avea decât pe mine. Pânã acum.

-Bunã ziua, copii, a salutat Enzo intrând în clasã.

Nu l-am privit. În capul meu continuã sã se repete scena sãrutului. Nu puteam evita sã mã simt așa, supãratã, geloasã... cum vreți sã spuneți.

-Nix?

Am auzit vocea lui Africa de lângã mine.

-Îmi pare rãu dacã te-am ofensat ieri. Simt cã am avut un comportament de rahat cu tine, sper cã mã ierți. Pot sta cu tine?

-Bine, am cedat în final și s-a așezat.

-Chiar îmi pare rãu, a continuat sã spunã prietena mea cea mai bunã.

-Nu e vina ta, Africa.

-S-a întâmplat ceva? a întrebat vãzându-mi fața.

Sunt foarte expresivã. Când sunt tristã, se observã.

-Am vãzut ceva ce...

-Nix? m-a întrerupt Enzo.

-Da?

-Pariez cã conversația ta e mai interesantã decât ora mea.

Îmi rotesc ochii și ridic din umeri.

-Nah, nu cred.

-Nu am chef de prostiile tale, iesi din clasã, spune încrucișându-și brațele pe un ton aspru.

Întreaga clasã e tãcutã.

Nu sunt intimidatã, dimpotrivã, zâmbesc.

-Sau ce?

-Sau vei avea o întrebare de cinci nivele mai mare ca al tãu.

-Este o amenințare?

Zâmbesc și mai mult.

-Nix, oprește-te, îmi spune Africa cu voce joasã.

-Dacã nu o știi, te las corigentã la filosofie.

-Surprindeți-mã, domnule Soler.

M-am ridicat și m-am apropiat de el.

Fãrã a ezita, fratele meu vitreg pune întrebarea. E simplu. Știu multe despre tema asta. Spun cã trebuie sã mã gândesc puțin, iar când spun rãspunsul, Enzo rãmâne surprins. Nu-mi subestima niciodatã inteligența, dragule.

Înainte de a mã întoarce la locul meu, m-am apropiat de el un pic.

-Mai bine ca Estibaliz.

I-am fãcut cu ochiul și m-am retras.

-De acum asta se întâmplã când decideți sã nu mã respectați.

Când m-am așezat, Africa a spus:

-Ce rahat a fost asta?

-I-am demonstrat cretinului ãsta cã nu se poate juca cu mine.

Am zâmbit cu aroganțã.

-Acum, dacã mã scuzi, vreau sã studiez.

-De ce ești așa supãratã pe el? Ce s-a întâmplat?

Flashbacks de ieri mi-au venit în minte. Estibaliz apropiindu-se de Enzo. Ei sãrutându-se. Enzo prinzându-i talia.

-Nix?

Africa mã distrage de la gândurile mele.

-Nimic. Doar am avut o zi rea.

Nu crede. Știu. Dar apreciez cã nu insistã.

Enzo

Crede cã se poate comporta așa?

Bate cineva la ușa biroului meu și îi dau permisiunea sã intre.

Nix.

-Ce naiba a fost asta? a exclamat apropiindu-se de biroul meu.

-Scuze?

-Crezi cã îmi poți vorbi așa în fața tuturor? Crezi cã mã poți lãsa corigentã, așa, cã vrei tu?

-Cum îndrãznești sã vii aici și sã îmi zici cum sã îmi fac orele?

Am ridicat și eu vocea fãrã sã pot evita.

-Ești un narcisist. Un nenorocit de demon.

-Cum mi-ai zis? Atunci, tu ești...

-Ce sunt? Zi!

-Ești geloasã.

A râs fals și și-a rotit ochii.

-Când ai aflat Enzo? Amesteci problemele personale cu școala și încerci sã mã faci de râs în fața altor elevi. Ține-ți problemele departe de orele mele.

-Sunt sãtul de vocea ta. Pleacã din biroul meu.

S-a apropiat mai mult de mine.

-Plec când vreau eu. Nu am terminat.

Nu am putut evita sã mã fixez pe buzele ei când vorbea. Sunt atât de...

-Da, nu am terminat.

I-am prins talia și am tras-o spre mine, unindu-ne buzele. I-am ridicat corpul pe birou și m-am bãgat între picioarele ei.

Doamne, ce bine se simte.

Ce simt pentru ea e dificil de explicat. Durere, furie...

-Nu ești un nenorocit de înger, am spus printre sãruturi.

Pur și simplu am uitat de tot. E în brațele mele. Și buzele noastre unite. Nu mã poate avea suficient, la fel ca mine.

E dependențã.

Nix

-Mi-a fost dor de asta, spun suspirând.

Ne sãrutam, din nou. Dar de data asta e diferit, suntem la institut, pe biroul sãu.

Imediat, mi-a venit în minte imaginea lui Estibaliz. M-am separat brusc.

-Trebuie sã plec.

Și fãrã sã mai zic nimic, ies fugind.

Enzo

-Nix? Ești acasã? am țipat imediat ce am ajuns.

-Sunt la baie, aud cã rãspunde.

Merg unde mi-a zis, dar rãmân la ușã.

-Nix, trebuie sã vorbim.

-Nu poate aștepta?

-E important.

-Nu pot vorbi acum.

-Ce?

-Nimic.

-Pot intra?

Nu aud bine ce zice.

-Da?

-Da? -am auzit bine ce a zis?

Intru și primul lucru pe care îl vãd este corpul lui Nix înfãșurat într-un prosop.

LA NAI-BA.