Fratele meu vitreg? Profesorul meu. *TRADUSĂ*

Capitolul 31

Dupã ce am terminat cafeaua, Enzo mi-a spus sã merg cu el cu mașina.

Și aici suntem.

Nu puteam sã nu mã gândesc la multe lucruri: Partea bunã e cã fata aceea nu e fosta lui.

Cea rea, cã o sã pic la filosofie.

Și ultima parte îmi amãgește existența. Mama mã va omorî dacã aflã.

-Ce s-a întâmplat? a întrebat Enzo vãzându-mi fața.

-Nimic, sunt bine, am rãspuns automat.

A scos un hohot de râs.

-Te rog, nu zi replicile nenorocite de rahat pe care le zic femeile.

L-am privit cât de urât am putut.

-Acum ești expert în femei?

A zâmbit.

-Ceva de genul.

Mi-am rotit exagerat ochii.

-Îmi vei zice ce ai pãțit? a insistat.

-Voi pica la filosofie.

-Și ce?

-Cum adicã și ce? am întrebat și am luat o gurã de aer pentru a mã calma. Tu nu poți face ceva ca sã trec, nu?

Enzo m-a privit un moment de parcã aș fi nebunã.

-Ce zici, Nix? Asta ar fi ilegal. Ești conștientã de ce m-ai întrebat?

Mi-am ridicat ambele sprâncene incredulã.

-Glumești? Aproape m-ai sãrutat în altã zi.

Enzo a scos limba.

-Nu voiam sã te sãrut. Ți-am mai zis-o, îmi place cu experiențã.

Mi-a fãcut cu ochiul.

-Așa cã Laura are experiențã? spun eu menționându-i fosta cucerire. Nu am mai vãzut-o de mult, te-ai despãrțit de ea? Sau așteaptã, poate s-a despãrțit ea de tine.

-Nu știi despre ce vorbești, spune el serios fãrã sã își ia ochii de la drum.

-Crede-mã cã știu ce zic, spun râzând de fața lui.

Într-un moment, Enzo oprește mașina.

-De ce te-ai oprit? întreb, privind în jur crezând cã s-a întâmplat ceva.

-Chiar crezi cã te poți bãga în viața mea personalã? a întrebat privindu-mã profund în ochi.

-Doar ți-am zis ce gândesc, m-am apãrat încrucișându-mi brațele.

-Da, eu și Laura nu mai suntem împreunã, m-a tras de pãr și nu e frumos.

-Te-a tras de pãr?

Ridic o sprânceanã.

-M-a tras de pãr fix când mi-o trãgeam cu ea, apoi mi-a cerut scuze și a zis cã vrea sã mã sãrute.

A zâmbit arãtând toți dinții.

-Vrei sã mã sãruți?

De unde a venit asta?

Mi-am tras saliva și am rãspuns:

-Asta nu conteazã.

-Știu. Știu cã vrei mai mult.

-Enzo...

-Știu cã te-ar încânta sã... -s-a întrerupt punându-și mâna pe genunchiul meu- Crezi cã nu vãd cum mã privești la institut? Crezi cã nu îmi dau seama cât de nervoasã ești când stau fãrã tricou pe acasã? Doar zi adevãrul. Amândoi ne vrem pe amândoi. Din ziua acelei nenorocite de cinã. Dar niciodatã nu am terminat cu asta.

Mâna lui se duce în sus și în jos pe genunchiul meu.

Mã înnebunește.

Atracția noastrã e irealã.

-Vreau sã zic... Sunt singur acum și tu la fel.

-Ce faci, Enzo? am întrebat referindu-mã în general.

Se mușcã de buze și dorința pentru el crește mai mult.

-Doar spun cã amândoi ne vrem.

Vrem, dar nu putem.

-Trebuie sã te oprești, Enzo. Nu putem, spun cu toatã voința pe care o am.

Atingerea lui mã înnebunește.

Aș da orice sã îl pot sãruta.

Sã îl pot sãruta fãrã sã conteze nimic.

Dar nu pot.

Enzo își mușcã din nou buzele și mã privește în ochi.

-Știu perfect cã asta nu se va întâmpla niciodatã.

Sã ascult asta, chiar dacã știam deja, face ca inima mea sã ia o micã pauzã.

-Nu conteazã cât ne vrem, a adãugat luându-și privirea de la mine. Zâmbetul lui normal s-a întors și a pornit mașina.

Continuând drumul nostru incomod.

~*~

-Bunã, mama -am zâmbit când a pornit apelul- Mi-a fost foarte dor de tine.

Mama a oftat.

-Timpul trece repede. Am vești bune, drãguțo.

Am privit-o ridicând o sprânceanã ca sã continue.

-Într-o sãptãmânã îți dã vacanța de toamnã, nu? Pãi ne vedem foarte curând.

Nu știu ce se întâmplã cã în ultimul timp nu înțeleg lucruri.

-Te întorci?

A negat cu capul.

-Compania noastrã va face un festival de toamnã la Paris. Și mi-au zis cã puteți veni cu noi. Veți vedea multe vedete, scriitori...

Fericirea m-a cuprins imediat și nu am putut sã evit sã demonstrez țipând și aplaudând ca o fatã micã.

-Tu și Enzo aveți zborul vineri la zece dimineața.

Când am auzit asta, fericirea mea a coborât un pic pentru cã lucrurile între noi nu sunt atât de bune din cauza conversației din acea zi. Cum sã nu vinã Enzo?

Va trebui sã cãlãtoresc cu el.

La Paris.

Asta nu știu cine o crede.