Fratele meu vitreg? Profesorul meu. *TRADUSĂ*

Capitolul 15

Apa caldă de la duș cade asupra mea în momentul în care pornesc robinetul pentru a mă spăla.

Ador să fac duș cu apă fierbinte.

În momentele astea, latura mea filosofică iese la suprafață.

Aș putea scrie o carte și sã o public pe aplicația aia numitã Wattpad.

Aș putea scrie despre un înger căzut care se îndrăgostește de... Oh, așteaptă, asta există deja.

Mi-am scuturat capul. În alte dușuri mã gândeam mai liniștitã.

Când am corpul clătit de spumă, opresc robinetul.

Simt frigul pe picioare când ating solul și aproape că îngheț când merg să iau prosopul.

Îmi șterg repede corpul, îmi apuc lenjeria și mi-o pun pe mine.

-Nix...

Am scos un țipăt când ușa s-a deschis și pe ea intră Enzo.

Ochii lui îmi scaneazã corpul aproape dezbrăcat și îi văd pupilele dilatate.

Încerc să îmi acopăr corpul cu mâinile.

-Poți ieși?

Dar nu răspunde. Ridică colțul gurii și intră în baie, închizând ușa în urma lui?

Ce?

Mai face câțiva pași spre mine.

Ce face?

Când este la câțiva centimetri, se oprește. Nu sunt capabilă să zic sau să fac ceva.

Acum se apleacă.

ESTE APLECAT.

Nu va merge la... ?

În momentul în care nu există spațiu deloc între noi, închid ochii.

Să se întâmple ceea ce vrea Universul. Dar nu se întâmplă nimic.

Dintr-un moment în altul, aerul mă înconjoară din nou și corpul lui Enzo se îndepărtează.

Cu un prosop în mână.

-Venisem să iau asta, a spus el, zâmbind.

-Foarte bine, acum pleacă, spun, imediat ce mă întorc la realitate.

Vreau să mă aplaud că nu mă bâlbâi.

Enzo, ca răspuns, ridică mâinile în semn de pace și se întoarce la ușă.

-Ah, și frumos tatuaj.

E ultimul lucru pe care îl aud înainte să iasă.

Mi-am dus corpul în oglindă și mi-am privit tatuajul cu inimă pe care îl am pe claviculă. Inevitabil am zâmbit.

Enzo mã va înnebuni.

Bine, să zicem că sunt deja nebunã.

Sã zicem cã un pic mai nebunã.

~*~

Ieri am profitat la maxim de ziua mea fără școală.

Adică am stat toatã ziua în pat, lenevind.

Existã un plan mai bun decât ãsta?

Dar, din păcate, tot binele s-a terminat și aici sunt din nou, în nenorocitul institut.

-Mâine veți avea examen surpriză, a spus brusc profesorul meu de geografie. Bine, surpriză nu mai este.

-Glumiți, nu? exclamă Afrcia lângã mine.

-Am o față care spune că glumesc? răspunde serios profesorul.

Bine, ai o față de zici că mănânci mereu o lămâie.

~*~

-Ce zici dacă ieșim într-o zi la cină și așa să ne cunoaștem mai bine? Mi-ai căzut bine.

Propoziția lui Nate mă face să îmi întorc capul spre el.

M-am gândit câteva secunde.

Nu pare o idee rea.

-Nu cred că am planuri.

Normal cã nu ai planuri, Nix. Niciodatã nu ai.

Nate a zâmbit la răspunsul meu.

-Genial, dă-mi numărul tău.

Rup un colț de foaie ca să îmi notez numărul, iar apoi i-l dau.

-Vorbim mai târziu.

Am aprobat și apoi mi-am întors atenția la Enzo.

Care ne privea fix, în liniște.

Ca toată clasa.