Fratele meu vitreg? Profesorul meu. *TRADUSĂ*

Capitolul 32

-Paris? Pãrinții mei vor sã mergem la bunici, a reclamat Africa. Dar bine, Enzo... în orașul iubirii... Nimic nu poate ieși rãu.

Ea nu știe cã totul poate ieși rãu.

-Povestește-mi toate detaliile când... știi deja.

Îmi dã un cot și face un gest sexual cu mâinile.

Mi-a rotit ochii.

-Chiar crezi cã nu mã pot controla?

Enzo

-O sã mã pot controla, Steve, rãspund brusc la întrebarea prietenului meu. De ce naiba zici asta?

-I-ai zis numele când erai cu Laura... Asta semnificã mult.

-Dar nu am fãcut nimic.

-Enzo, știi ce vreau sã spun, la naiba. O sã fiți amândoi la Paris. Orașul iubirii.

-Orașul iubirii, zic ironic râzând. Ãsta e marketing ca sã atragã mulți turiști și cretinii ca tine cad în plasa asta.

-Ascultã-mã, doar ai grijã. Știi deja ce se întâmplã dacã o atragi.

Aprob și dupã ce ne luãm rãmas bun, închid apelul.

Iau o gurã mare de aer. Are dreptate.

~*~

Nix

A ajuns ziua cea mare. O sã merg la Paris. Sunt în avionul care mã duce acolo. Nu pot sã cred.

Negan și Paul au plecat cu câteva zile înainte. Lucrurile între mine și fratele meu sunt mai bune și nu mã mai urãște... sau cel puțin asta cred.

Va fi un drum lung, dar meritã. Vreau sã zic, niciodatã nu am fost la Paris.

Și o voi vedea pe mama.

Avionul mișcându-se brusc mã face sã mã desprind din gândurile mele.

-Ce a fost asta? întreabã Enzo încercând sã nu sune alarmat.

Am scos un hohot de râs vãzându-l așa.

-Ești bine?

-Sunt bine.

-Ți-e fricã?

-Nu, minte degajat.

-Ba da, ți-e fricã -am râs vãzându-i expresiile- Dacã ți-ai fi vãzut fața.

Hohotele de râs nu s-au oprit.

-Bebelușul Enzo era speriat de niște turbulențe.

Privirea pe care mi-o dã fratele meu vitreg mã face sã tac și sã îmi opresc râsul.

~*~

Nu știu cât a durat drumul pentru cã am dormit.

-Unde e? întreb de mama când suntem în aeroport.

-O sã o vezi disearã. O sã stãm la un hotel între timp, rãspunde privind în jur și cãutând ceva. Uite, acolo sunt oamenii cu numele noastre.

Mi-a prins brațul și m-a tras pânã acolo.

~*~

Ora cinei a ajuns imediat dupã ce mi-am despachetat și aranjat toate lucrurile mele.

Am deschis dulapul din camera mea gândindu-mã ce voi purta la cina.

Dupã ce m-am gândit, am scos hainele care cred cã îmi vin cel mai bine și dupã ce mã privesc în oglindã, vãd cã am avut dreptate.

E o rochie neagrã, cu decolteu, care îmi marcheazã formele.

Mã simt foarte bine cu mine însãmi purtând aceastã rochie.

Parul îl las liber.

Când sunt gata, cobor în sala de mese.

Enzo

În acel moment.

În momentul când o vãd, uit de tot.

Nix nu e ca o fatã simplã. Niciodatã nu a fost.

O doresc al naibii de mult.

-E ceva rãu? spune privindu-mã ciudat când îmi vede fața. E exact opusul.

-Nu, doar cã...

Rãmân în liniște.

-Nu conteazã.

Nu știu dacã mã pot abține.

Nix e atât de sexy în fața mea.

Și nu pot face nimic.

-Știi de ce mi-am amintit? zice din nimic.

-Ce?

Am ridicat o sprânceanã.

Distrage-mã de la gândurile mele cu tine.

-Ce speriat erai în avion. Niciodatã nu te-am vãzut așa. Niciodatã nu am vãzut un tip atât de ridicol. Ce a fost asta? spune imitându-mi vocea.

Ochii mei nu s-au desprins de pe ea. Nu am reacționat.

-De ce mã privești așa?

-Te vreau aici, deasupra mesei ãsteia.