Fratele meu vitreg? Profesorul meu. *TRADUSĂ*

Capitolul 41

Nix

-Vei învãța vreodatã sã bați înainte sã intri? am exclamat știind cã mã înroșesc.

-Dar tu ai zis...

-Ce am zis?

-Tu m-ai lãsat sã intru, a zis destul de pierdut.

-De ce ești încã aici?

-Doar voiam sã...

-Pleacã!

Enzo face ce spun și iese, practic, fugind. Când nu îl mai vãd, râd ca o nebunã.

Idiotul.

~*~

-Avem o masã liberã, exclamã fericitã Africa la cofetãria de la școalã.

Am oftat blocatã în gândurile mele.

-Sunt sãtulã de toate astea.

Prietena mea cea mai bunã s-a întors spre mine.

-Ce vrei sã zici?

-Știi deja la ce mã refer.

-Ãsta e motivul pentru care ai fost tãcutã toatã ziua?

-Doar sunt supãratã. Crede cã poate face orice fãcându-mã geloasã.

-Pãi fã-l și tu gelos, spune Africa ridicând din umeri.

-Ce?

-Vreau sã zic, de ce nu? El a fost cu Laura și acum cu tarantula.

Mi-am încrețit fruntea.

-Tarantula?

-Estibaliz. Nu îi putem zice numele.

-Sunã bine.

Scot un hohot de râs la ce a zis Africa.

-Singura problemã, cum ar trebui sã îl fac gelos? Nu îmi place de nimeni.

Prietena mea cea mai bunã pare sã se gândeascã la o idee.

-Îți poți face o paginã pe vreo aplicație.

-Nici în glumã. Dacã este vreun psihopat? Sau un asasin?

-Atunci, cum vei gãsi un bãiat?

-Nu știu, Africa. Nu îmi place nimeni de la școalã.

-Poate, la o petrecere? Putem, merge la discotecã.

Neg cu capul.

-Trebuie sã ne gândim la altceva.

-Dar, la ce?

-Ce faceți, fetelor?

Antrenorul Robinson s-a apropiat de noi întrerupându-ne.

-Am venit sã vã zic cã echipa de fotbal de la școalã va juca la campionat și avem nevoie de oameni care sã ne susținã. Vã așteptãm acolo.

-Merg și profesorii? a întrebat prietena mea cea mai bunã.

-Am invitat pe toatã lumea. Vin sã vadã cum îi distrugem pe acei escroci.

Am râs în mintea mea la insulta învechitã.

Antrenorul pleacã și Africa s-a întors spre mine.

-Ai înțeles?

-Vrei sã ies cu un jucãtor de fotbal în fața întregului oraș?

-Zicând așa sunã rãu... Dar da. Trebuie sã sãruți un jucãtor din echipa care câștigã. Enzo se va supãra mult, a exclamat zâmbind exagerat.

-Nu știu dacã pot face asta.

-De ce nu? Deja vãd cum se va face roșu de nervi.

Africa a început sã râdã imaginându-și-l. Eu am rãmas gândindu-mã la idee. Nu e atât de rãu, nu?

~*~

Trebuie sã arat perfect pentru meci.

Privesc hainele din dulapul meu și dupã ce m-am gândit câteva ore ce haine sã îmi pun, am optat pentru niște pantaloni de culoare maro deschis cu un top alb. Cum știu cã temperaturile vor scãdea, îmi iau și o geacã de piele neagrã.

Nu e rãu.

~*~

Echipa noastrã va câștiga, toți sunt euforici. Acest meci e foarte important pentru școalã.

-Dar este prea îndrãgostit de el însuși.

Mã plâng ca o fetițã micã.

Africa mi-a zis cã ar trebui sã ies cu portarul, Omar Granch. Persoana cea mai narcisistã pe care o știu.

-Vrei ca Enzo sã explodeze de gelozie? Nu te mai gândi atât. Doar sãrutã-l.

-Ce se întâmplã dacã se supãrã? am întrebat puțin nesigurã și speriatã.

Prietena mea cea mai bunã a râs.

-Supãrat? Te-ai vãzut în oglindã? Ești spectaculoasã. În plus, vorbim de Omar, îi place atenția.

-Îl urãsc pe tipul ãsta, am oftat. În fine, trebuie sã îl sãrut.

-E o oportunitate perfectã, Nix. Enzo și antrenorul sunt prieteni de mult timp, așa cã, dupã meci, va merge sã îl felicite, trebuie sã fii cu Omar în vestiar când ajunge.

-Dar, dacã mã îndepãrteazã?

-Nu o va face.

-Poate nu sunt genul lui.

-Cum nu poți fi? -mã privește de parcã aș fi nebunã. Pretinde cã ești fana lui.

Oftez adânc.

Sunetul care anunțã sfârșitul jocului se aude și imediat mâinile încep sã îmi transpire.

Începem.

~*~

Africa îmi va trimite mesaj când va intra Enzo, așa cã trebuie sã fiu sigurã de momentul când îl voi sãruta pe Omar.

Intru în vestiar și primul lucru pe care îl vãd e obiectivul meu.

-Doamne, ești Omar Grunch?

-Depinde cine întreabã, dar pentru o fatã ca tine, da, sunt Omar Grunch.

Mi-a fãcut cu ochiul. Am început bine.

-Putem face o pozã?

Mã simt așa proastã fãcând asta.

-Desigur, frumoaso.

M-am apropiat de el, mi-am scos telefonul si am fãcut un selfie.

-Mulțumesc, niciodatã nu am crezut cã voi vedea pe cineva ca tine în persoanã.

-Ești din școala asta?

-Da -mi-am rotit ochii fals- Aici toți sunt pierzãtori, nu sunt genul meu.

-Și care este genul tãu, frumoaso? a întrebat flirtând.

-Cineva puternic... am zis ca și cum aș flirta cu el.

Pare a vedea pentru cã s-a aruncat pe buzele mele.

Nu voi nega, sãrutã bine.

Dar Enzo e mai bun.

-Ce naiba?

Vocea ultimului menționat se face auzitã.

Ne-am separat brusc și mã prefac surprinsã.

Par destul de surprinsã?

-Omar, ce faci?

-Nu te intereseazã, Enzo, zice serios partenerul meu.

-Așteaptã, vã cunoașteți?

-Enzo e vãrul meu.

Și aproape cad din picioare.

Îmi deschid gura atât de exagerat cã simt cã maxilarul îmi va ajunge la pãmânt.

Ce se întâmplã în ultimul timp cu viața mea?