Preaiubitul Cole Moore

3. Cine te-a pus să te îndrăgostești de mine?

     Privesc lumina neclară din depărtare.

     E din ce în ce mai departe, iar ceva mult prea puternic si necurat mă trage la fundul apei ușor, prelungindu-mi suferința și mai mult. Rochița albă și lărguță ce îmi ajungea până la genunchi, acum se ridică dezgolindu-mi trupul, ajungându-mi până la umeri, deruntându-mă vizual cu nonculoarea ei atât de pură ce e încătușată de întunericul ce mă înconjoară.

     Mâinile îmi plutesc pe lângă corp neputincioase, căutând zadarnice să se agațe de ceva.

     Sunt pierdută și îmi e frig.

     Apa îmi zgârie invizibil pielea fină, amorțind-o. Plămânii îmi trimit semne disperate de ajutor.

     Cedează.

     Și eu odată cu ei.

     Umbre încep să mă înconjoare din toate părțile și nu îmi dau seama dacă sunt reale sau doar în capul meu. Probabil e de la lipsa de oxigen, căci una, față de celelate, se apropie și mai mult de mine.

     Sunt trasă afară de o mână necunoscută.

     Oxigenul îmi ia cu asalt plămânii și ușor ușor încep să simt că trăiesc.

     Deschid ochii.

     Culoarea vie a lumii mă izbește. Și pentru prima dată simt că trăiesc.

     Ceva mă face să zâmbesc strâmb. A trebuit să trec prin asta că să simt că trăiesc? Trist, dar cât mă bucur că o fac!

     Corpul se liniștește ușor și mă simt liberă.  Apa e din ce în ce mai caldă și plăcută, iar corpul meu începe să plutească ușor.

     Nu-l mai zgârie, ci îl relaxează, răcorindu-l de căldura de afară. Timpanul meu nu mai simte presiune, ci cântecul păsărilor din jur.

     Zâmbesc acum în adevăratul sens al cuvântului și mă bucur de razele soarelui ce îmi mângâie pielea, în timp ce gust pofticioasă din viața.

     Până acum nu am știut ce gust are.

     Tresar când o mâna mă apucă de umăr și începe să mă strângă. Îmi îndrept privirea și dau de o pereche de ochi verzi cunoscută. Nu apuc să văd mai mult, căci privirea mi se înțețosează brusc. Sunt împinsă înapoi în apa rece.

     De data asta nu avea să mă mai salveaze nimeni

     Am gustat suficient din viață.

    "Cine te-a pus să te îndrăgostești de mine?"

     E ultimul lucru pe care îl aud când ultima suflare mi se consumă.

***

     Mă trezesc buimacă și respirând necontrolat. Îmi ia câteva secunde să îmi dau seama unde sunt. Mă liniștesc când realizez că sunt în camera mea. Dar un mișcat ușor de lângă mine mă face să tresar speriată. Dau cu ochii de Connor care se strâmbă ușor în somn și se întoarce cu spatele la mine. Nu știu când am adormit sau dacă i-am spus să rămână, dar prezența lui nu mă deranjează. Adoarme de multe ori aici când ne uitam la filme sau învățam împreuna. Atât el cât și Dora, cea mai bună prietenă a mea.

     Mă hotărăsc să nu-l trezesc și să merg să fac un duș. Am o dorință nebună ca apa călâie să îmi spele amintirea visul ce mi-a tulburat noaptea. Prefer să nu mă gândesc la el și ce înseamnă. Nu știu dacă prefer asta pentru că îmi e frică de ce ar putea să însemne, sau pentru că încerc să evit orice lucru în zilele astea.