Preaiubitul Cole Moore

8. Pentru prima dată, îmi e frică să mor!

- Nu trebuia să vii, îl aud în stânga mea și tresar.

De când am urcat în mașină, s-a lăsat liniștea, iar vocea lui sobră spărgând-o m-a luat prin surprindere. Îmi îndrept privirea spre el și dau de un Cole concentrat, ce depășește mașini fără număr, dar care pare cu gândul în altă parte.

Deși suntem în aceeași mașină de câteva minute bune, e pentru prima dată când îmi pot permite să mă uit de-a dreptul la el. Îmbrăcat în negru, ca întotdeauna, cu o pereche de blugi rupți în genunchi și un tricou simplu, având nenumărate brățări la mâini și un lanț finuț, argintiu la gât, pare în elementul lui. 

Ochii verzi îi sunt puțini roșii, pe semne de la lipsa somnului, iar maxilarul îi e încordat. În momentul ăsta, în toată situația asta de căcat, mergând cu o viteză periculos de mare, cu hainele pătate de sânge, lângă persoana pe care nu o înțeleg de nicio culoare și cu un liceean inconștient pe bancheta din spate, sunt curioasă ce gânduri îl țin treaz.

Și da, știu că pare extrem de exagerat și lipsit de logică, trebuie să îmi recunosc mie asta, dar am pierdut de mult traseul normalității și al logicii. Am derapat de mult de pe el și poate că toate gândurile mele sunt astfel, din acest motiv. Orice lucru mărunt pare că mă derută mai mult ca niciodată.

Știu că nu mai sunt cea de acum o lună sau mai mult chiar, iar partea proastă e că nici nu o să mai fiu vreodată. Dar, noua mea versiune mă sperie. Mă sperie că o să scap de sub control, atunci când lucrurile o să o ia și mai mult razna. Poate că nu mă cunosc atât de bine, poate că o să ajung o nebună atunci când o să pierd tot.

Poate o să ajug fix ca cerșetoarea din centrul orașului, al cărei nume nu-l știu, care mereu trece pe stradă, șoptind că are o întâlnire cu persoana iubită, dar niciodată nu se vede cu nimeni. Însă ea, mereu zice la fel, ba chiar în alte zile povestește discuția sau gesturile pe care le-a avut cu persoana respectivă, cât a fost de galant, la ce local a scos-o în oraș, ce au mâncat și câte emoții a avut când a sărutat-o pentru prima oară. Partea proastă e faptul că ea nu a fost din totdeauna așa. Mulți spun că a fost o femeie dintr-o famile bună și chiar că a fost căsătorită, dar soțul ei a murit mult prea devreme, într-un accident. De atunci se zice că a înnebunit, neacceptând moartea lui, începând să-l caute pe străzi și pierzând tot. A înnebunit din cauza inimii frânte, îmbătrânind pe străzi cu chipul soțului său în minte și în suflet.

Oare o să ajung și eu la fel? Oare sunt pe drumul nebunie? O să ajung ca amintirile persoanelor iubite să îmi amorțească mintea, despărțindu-mă de adevărata eu, de ceea ce obișnuiam să fiu, reconstruindu-mă în cineva dependent de iluzii?

- Mereu gândești atât de mult? Vocea lui Cole mă readuce la realitate și tresar speriată. Mă privește cu coada ochiului, fiind concentrat să depășească o mașină, în timp ce își mușcă ușor din buze.

- Mda, răspund rușinată de felul meu de a fi. Mă încurc mai mereu în gânduri, părăsind realitatea de multe ori.

Zâmbește trist și își umezește ușor buzele cu vârful limbii.

- Poate pentru că realitatea e prea tristă, spune șoptit ca pentru el, abia reușind să aud.

Chiar e, pentru el cel puțin? Din câte știu, Cole nu e un liceean cu prea multe griji. Provenind dintr-o familie bogată și părinți de succes, Cole nu cred că a simțit vreodată gustul constrângerii sau al sacrificiului. Mereu în centrul atenției, înconjurat de prieteni sau oameni care încearcă să se bage în seamă, mereu obținând ceea ce vrea. Suntem atât de diferiți, făcând parte din doua lumi atât de diferite. El pare că iubește tot ce pe mine mă face să mă simt stânjenită. Și eu par că iubesc tot ce pe el îl plictisește. Nimic nu pare să ne lege, să ne asemene, doar în momentul ăsta petele de sânge de pe hainele noastre.