Preaiubitul Cole Moore

2. Era prea bun pentru lumea asta

     Multe ore mai târziu mă găsesc întinsă în pat, simțindu-mă murdară și inutilă, iar asta îmi lasă un gust amar. Sunt neputincioasă în fața destinului ce nu îmi mai pare a-mi surâde. Starea tatei îmi dă lumea peste cap, distrugându-mă ca persoană, iar mirosul de spital deja mi s-a împregnat în creier, provocându-mi o stare de vomă. Am constant senzația că mă pierd ușor ușor de realiate.

     Ultimul lucru pe care îl mai pot face acum e să aștept, însă așteptarea omoară speranțe.

     Unicul lucru ce parcă îmi mai alină starea proastă pe care o am e mirosul nefamiliar ce îmi străpunge simțurile, venit de pe tricoul meu negru. Mirosul total nefamiliar, dar atât de incitant.

     Cumva mă liniștește, ca un drog menit să îmi amurtă simțurile și gândirea . E pentru prima dată când îl simt atât de puternic și parcă nu vreau să fie ultima. E un miros masculin, dur, acrișor, dar cumva și dulce, combinație ce îmi omoară și satisface simțurile. Combinația dintre acru și dulce e pentru mine perfecțiunea în gastronomie și nu numai. Înăuntrul meu neg că pot să trăiesc toată viața cu mirosul ăsta și că dacă aș putea, l-as tatua pe piele.

     Negarea încearcă să mă aducă cu picioarele pe pământ.

      Sunt distrasă de un bătut scurt în geam. O pereche de ochi atât de cunoscuți ascunși după o pereche de ochelari mă studiau curioși, întrebându-mă din semne dacă pot intra în cameră.

      Afirm ușor, dar refuz să mă ridic din pat atunci când Connor intră și se oprește în fața mea cercetându-mă. Nu am apucat să-i spun ce s-a întâmplat în ultimele zile, dispărând din viața prietenilor mei fără un cuvânt, iar pe fața lui Connor se poate vedea îngrijorarea.

     E unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, doi la număr mai exact, lucru datorat în mare parte faptului că sunt aproape antisocială, nu pentru că nu-mi plac oamenii, dar nu simt nevoia să vorbesc cu cineva dacă nu-mi inspira încredere în primele momente în care îl văd, sau pentru că toată lumea vorbește cu acea persoană. Poate și aspectul meu ușor mai dur e un factor important aici, pentru că știu că par inabordabilă, dar odată ce ajungeam să te cunosc și să țin la tine, te consider familie, iar eu îmi apăr familia cu orice preț. Asta se întâmplă și cu Connor, iar mult timp i-am purtat o iubire ce nu putea ține doar de prietenie.

     Îl ador într-un totul.

     Connor e un suflet cald și bun. Emană bunătate și fiecare zâmbet aruncat peste umăr îmi încălzește sufletul. Nu a făcut niciodată rău la nimeni, din contră, încercă să ajute cât mai mulți oameni chiar dacă câteodată îi e peste puteri. Chiar dacă starea lui financiară nu e cea mai strălucită, Connor dăruiește tot ce are fără să ceară înapoi . Poate asta m-a făcut să mă îndrăgostesc de el acum ceva timp.

     Era prea bun pentru lumea asta crudă.

     Până și aspectul lui fizic arată faptul că este un om bun. Cu trăsăturile oarecum gingașe pentru un baiat, cu ochii negri mari și calzi ascunși după lentile, cu buzele pline ce ascundeau cel mai dulce zâmbet, părul negru ușor lung și creț și trăsăturile feței blâde, Connor era aproape angelic, pentru că nu poți să vezi nici măcar un centimetru de răutate sau de rea intenție pe fața lui. Până și înălțimea lui care era una normală, fiind cu câtiva centimetri peste mine, nu exprimă putere și pericol.

     Zâmbesc strâmb și îmi întind brațele spre el. Nu așteaptă mult și sare direct în brațele mele cuprinzându-mă strâns la pieptul lui. Îi inspir mirosul tipic masculin și nu pot să nu-l compar cu al lui Cole. Dacă până acum mă atrăgea, acum nu mai simt nimic neobișnuit, decât un miros familiar și drag mie. Alung gândul ridicol și îl strâng și mai tare la piept.

     - O să mă sufoci, îi aud vocea disperată fix lângă urechea mea.

     Îi dau drumu rușinată și încerc să mă ascund sub pătură.

    - Scuze, șoptesc strângând și mai bine pătura în jurul meu.

     Îi aud râsul cristalin și puțin răgușit si brusc pătura ce mă adăpostea de penibilul situației, zboară de pe mine cu o viteză uimitoare. 

    - Degeaba încerci să te ascunzi, nu ai făcut nimic greșit.

Îi neg afirmația în gând, fiind în continuare conștientă de roșeața din obrajii mei. Se pare că sentimentele mele sunt complet derutate de toate evenimentele din viața mea. Se așează mai bine lângă mine, întinzându-se pe spate cu privirea la stelele fosforeșcente de pe perete, lipite de mine si de tata când eram mică. Toate astea în timp ce mama se opunea, spunând că e o absolută tâmpenie.

    - Acum, îmi spui ce s-a întâmplat de ai dispărut așa? Îi aud vocea și mă trezesc la realitate.

     Îmi întorc privirea spre el și înghit în sec.

     Nu vreau să plâng.

     Urăsc să fac asta.

     Dar când se întoarce spre mine e singurul lucru pe care corpul meu poate să-l facă. Lacrimile încep să îmi curgă necontrolat și isteric și simt că mă sufoc. Abia acum toate sentimentele ies la iveală fără nici un fel de avertizare. Corpul meu cedează sub toată presiunea din ultima perioadă și nu știu dacă am mai plâns vreodată așa. Nu știu ce se întâmplă, dar simt o căldură ce îmi învăluie corpul. Brațele lui Connor mă învăluie și un gând teribil mă cuprinde.

     Oare de câte ori mai avea să se întâmple așa? Cu mine plângând și rănită în brațele lui?

     Încep să tremur puternic și printre ropotele de plâns încerc să-i spun ce s-a întâmplat. Nu știu dacă înțelege ceva din ce spun decât atunci când mă strânge și mai tare la piept. 

    - Încearcă să te liniștești, bine? Sunt aici, nu esti singură. Uită-te la mine, Kalila! Spune și îmi întoarce privirea spre el. Totul o să fie bine, până la urmă totul se termină frumos.

"Ce știi tu de sfârșit? Hă? De parcă știi ce e ăla! Ești doar o alintată! Crezi că totul se termină cu bine? Atât de oarbă ești? Atât de proastă?"

     Cuvintele mă izbesc puternic si îmi dau seama cât de incert este viitorul.

     Prefer să nu-i răspund, ci să sper că va avea dreptate. Îmi îndrept privirea spre stelele lipite de pe tavan. Tot ce se află în casa asta are amprenta tatălui meu.

     Îmi înghit lacrimile si îmi pun capul pe pieptul lui Connor.

      Nu știu când adorm, dar o fac în brațele lui cu speranța ca atunci când mă voi trezi, totul o să se dovedească că a fost un vis urât.