Preaiubitul Cole Moore

10. Sinucidere?

O rază cicălitoare de soare mă face să deschid ploapele grele. Strâng din ochi din cauza luminii mult prea puternice și îmi duc mâna la tâmplă, frecând fără grijă. O ușoară durere apare instant și îmi amintește unde sunt, făcându-mă să mă ridic în capul oaselor.

Mâna lui Cole e încă pe talia mea, încălzindu-mi corpul în ciuda frigului cu care dimineața se arată. Razele soarelui îi joacă pe față. Făcându-i parcă buzele pline și mai pline, pomeții și maxilarul mai accentuați și părul ciocolatiu mai deschis. Felul inocent în care arată, mi-ar acapara atenția zile.

Expresia feței e una relaxată, liniștită. Mișcă ușor din buze și câteva cute fine îi apar pe frunte. Încerc să îmi dau seama dacă, sau ce visează. Dacă visează că zboară sau că e trântit la pămânât, sau poate visează o persoană anume, un lucru, o stare, sau poate are vise ca ale mele, unele în care e alergat de un captus.

Nimic neobișnuit, totuși.

Sunete de pași ce se aud din spatele meu, mă fac să îmi dezlipesc ochii de pe el și să-i îndrept spre direcția respectivă. Isra Moore mă privește cu ochii identici ca a lui Cole călduroși, zâmbind și dându-și părul ciocolatiu și lung după ureche.

Rămân împietrită, privind-o și mințindu-mă că e doar o iluzie, căci rușinea care mă cuprinde mă omoară ușor. Pot să simt cum roșeața din obraji îmi ajunge până la tâmple și cum parcă se pregătesc să îmi bubuie. Oare Cole m-a mințit că e singur acasă? Dar de ce ar face asta? Nu ar avea niciun sens.

- Nu am vrut să te trezesc, Kalila, spune șoptit zâmbindu-mi cald și fâțâindu-se de pe un picior pe altu, purtând o salopetă elegantă, neagră.

Pentru câteva secunde nu îmi dau seama de unde știe cum mă chiamă, dar o amintire cu ea și cu mama vorbind mă lămurește. Zâmbesc crispată, neștiind ce să spun, fâțâindu-mă ușor tot din cauza penibilului situației, nedându-mi seama că mă fâțâi pe mijlocul lui Cole, decât atunci când se mișcă și deschide ochii. Mă privește confuz pe sub gene, strâmbându-se că l-am trezit, încercând să mă tragă înapoi în brațele lui atât de călduroase. Mă dau la o parte încet făcându-i din priviri semn discret să se uite în spatele meu.

O face, după câteva secunde lungi în care mă privește cu ochii aproape închiși și ușor iritat, iar brusc parcă se trezește de tot atunci când își vede mama. Tresare de lângă mine și ochii i se măresc de confuzie. O șuviță rebelă îi stă săltată în vârful capului și dacă nu aș fi rușinată acum, aș râde cu poftă de felul caraghios în care arată. Căci fața lui e dură și confuză, iar șuvița e din alt peisaj.

- Mamă? Ce faci aici? Nu trebuia să vii deseară? Întreabă printre dinți, uitându-se confunz la ea.

Isra își păstrează zâmbetul pe buze și își privește fiul amuzată, de parcă l-a prins făcând o prostie și se amuză pe seama lui.

- Ba da, dar lucrurile au mers mai repede decât am crezut și am venit mai devreme. Dar mă bucur extrem de mult că s-a întâmplat așa, în sfârșit o cunosc pe Kalila, spune și zâmbește încântată.

Încerc să o fac și eu la rândul meu, dar nu sunt sigură că mi-a ieșit un zâmbet decent.

- Mamă, îl aud pe Cole mârâind în spatele meu.

- Cole!

- Mamă!

Isra Moore se încruntă spre fiul ei și privirea îi devine la fel de dură ca a lui. Asemănarea dintre ei e izbitoare, de la trăsăturile faciale, la privire, zâmbet și ceva îmi spune că și la comportament se aseamănă, căci Isra pare genul de femeie puternică și iubitoare.