pe drumul meu

capitolul 3

Toată  ziua mi-am petrecut-o alături de amica mea.
- Ce zici? Poate în seara asta vii la mine?

Ieșim din restaurant, eu fiind nesătulă din cauză că am mâncat doar o salată.

- Eu sunt de acord. Doar că mama este singurul obstacol.
Mama Dalilei este mai strictă.

- O să vorbesc eu cu ea și îi spun că totul o să fie bine.
Aceasta mă îmbrățișează și pornim spre casa mea.

Când am ajuns acasă, o întreb dacă îi este foame, însă Dali mi-a luat-o înainte și s-a dus spre frigider. După ce a văzut ce este în frigider.

- Se pare că nu ai nimic bun.
Spune supărată și își încrucișează mâinile.

- Pot să fac un sandwich.
Dali i-a telefonul și sună pentru a face comanda.

- Alo, bună ziua, aș dori și eu o...
Se uită la mine, neștiind ce să comande. Îi i-au telefonul din mână și dau eu comanda.

- Bine, mulțumesc. Închid telefonul și îl înapoiezi Dalilei.

- Cât timp așteptăm pizza, putem alege un film.
Dali i-a telecomanda și caută un film.

- Pune un film horror.
Îi dau eu o sugestie.

Dali se uită lung la mine și alege un film de dramă și începe să mănânce.

- De ce dragostea aduce atâta suferință?
Mă întreabă Dali.

Ea mă îndeamnă să răspund, dar subiectul filmului nu mă atrage. Totuși îi răspund la întrebare.

- Se spune că dragostea este un câmp de luptă, dar în unele cazuri dragostea chiar a provocat războaie și durere. Chiar schimbând cursul istoriei. Oameni simpli, regi și regine, artiști sau filosofi, toți și-au găsit perechea. S-au îndrăgostit nebunește, apoi viața lor a luat câte o turnură neașteptată și totul s-a schimbat. Toți au luptat pentru dragostea lor. Deși uneori în moduri nu tocmai firești. Au făcut ca sentimentele lor să devină eterne. Dali se gândește la ce am zis.

- Câteodată dragostea e frumoasă și nu provoacă atât de multă suferință, Addie.
Știu că încearcă să privească viața cât mai roz, dar dragostea e un sentiment atât de dificil. Așa am auzit.  Vreau să îi răspund, dar își continuă vorba.

- Eu cred că noi o complicăm și ne complicăm inutil. Lăsăm să conteze orgoliile, geloziile, răutățile în loc să conteze dragostea. Suntem mereu pe fugă. Iubim pe fugă. Nu îi acordăm iubirii timp să evolueze.
Mă uit nedumerită la prietena mea.
M-ai vrea să continue, dar o întrerup.

- Pentru că avem prea multe pretenții? Pentru că nu mai știm să iertăm. Suntem orgolioși. Exagerăm. Uneori căutăm să fie totul perfect, dar nu se poate așa ceva.
Dali rămâne uimită, dar își face curaj și mai adresează încă o întrebare.

- Tu de ce crezi că dragostea e atât de dureroasă?
Am văzut cât de dureroasă și periculoasă este dragostea atunci când părinții mei au divorțat.

- Pentru că nu prea mai există încredere în oameni, în vorbele și faptele lor.
Dali se aproprie de mine și mă îmbrățișează. Apoi îmi șoptește.

- Dragostea este cea dintâi ușa. Prin ea, poți păși în afara timpului. De aceea, oricine vrea să fie iubit. Oricine vrea să iubească și nimeni nu știe de ce este atât de importantă dragostea. De ce există o tânjire atât de adânca după dragoste?. Dacă nu o cunoști bine, nu poți nici să iubești, nici să fii iubit. Dragostea este unul din cele mai profunde și misterioase fenomene de pe Terra.
Nu vreau să continui acest subiect. Oricum ea va crede că o să aibă dreptate.

- Hai să mergem sus. E târziu.
Facem curat în bucătărie. Opresc televizorul și mergem în camera mea.

- Îmi pare rău, Addie.
Zâmbesc nesigură dacă mă vede.

- Și mie îmi pare rău. Gândim diferit în această privința și nu merită să ne confruntăm.
O îmbrățișez și o sărut pe obraz, apoi ne punem în pat.

- Noapte bună, Addie. Îi zâmbesc și îi șoptesc un ”noapte bună”