pe drumul meu

capitolul 10

Alarma ce-mi sună în ureche mă trezește brusc. Când îmi deschid ochii o lumină puternică îmi bate în față.
Oh, nu, nu! Azi am concursul și eu nu sunt pregătită. Ce a fost ieri în capul meu?

Îmi pun o rochiță în ghiozdan și plec grăbită spre școală. Intru în clasă și o văd pe profesoara de română așezată la catedra scriind în catalog.

- Domnișoară Evans?
Îmi ridic capul și văd cum aceasta îmi face semn să mă apropii de ea.

Mă ridic încet și simt cum capul meu mi se învârte.
I-au o bucățică de cretă din fața tablei. Profesoara îmi întinde cartea cu exercițiul pe care trebuie să îl rezolv. Mă uit încă o dată în carte, apoi încep să rezolv exercițiul. Fără greșeli și fără ajutorul profesorului.

  - Foarte bine lucrat! Nota 9.
îi mulțumesc, iar apoi mă așez în bancă.

Mă uit la ceasul de pe perete, constat fericită că mai sunt doar 10 minute din oră. În timp ce mai scriu niște notițe cu exerciții, clopoțelul începe să sune. Merg spre cabinetul doamnei Minodora și bat înainte să intru.

- Fix la timp!văd cum semnează niște hârtii. Mă așez pe scaunul din fața ei.

- Poftim. Vreau să scrii aici tot ce o să prezinți la concurs.
Îmi întinde o foaie albă și un pix.

I-au pixul în mână și scriu tot ce am în gând pe foaie. După ce termin, citesc pe sărite pentru a fi sigură că nu am uitat nimic. Doamna Minodora îmi i-a foaia din mână, își pune ochelarii și citește. După expresia ei nu îmi dau seama dacă îi place sau nu.

- E bună! Mă joc cu inelul de pe deget așteptând să îmi ofere mai multe detalii.

- Până vin celelalte fete ce participă, poți merge în sală să repeți.
Ajunsă în sală, văd încă 10 fete repetând. Peste puțin timp, intră profesoara ce se pune la o măsuță din fața noastră.

- Mai avem trei ore până la concurs. Vreau să fiți cât mai atente și să păstrăm liniște, desigur.
În timp ce repetam discursul, niște doamne se aproprie de mine pentru a-mi face părul. După o jumătate de oră, capul meu e plin cu bucle mici.
Le mulțumesc și mă îndrept spre geantă pentru a-mi lua rochia, îmi pun pantofii și sunt gata. Din fericire, rochia nu era șifonată.

- Domnișoarelor, grăbiți-vă! În 10 minute începe concursul!
Toate ne punem gențile într-o cameră mică. Niște oameni intră în sală pentru a pregăti sala unde are loc concursul. Când totul este gata, în sală intră oamenii care doresc să asiste la concurs. Încetul cu încetul toate locurile sunt ocupate.

Eu și celelalte concurente stăm în spatele scenei. Emoțiile își fac apariția. Încep să intru în panică, gândindu-mă că ceva nu o să meargă cum trebuie. Din când în când, trag cu ochiul la spectatorii ce șușotesc.

Colegii mei stau în ultimul rând, desigur. Aștept să văd cine o să fie juriul. Văzând că nu vine nimeni, mă așez pe locul meu.

- Aveți emoții?
Întreabă o fată cu părul blond.

- Eu nu am emoții.
Toate fetele îi dau dreptate. Sunt sigură că au și ele emoții, doar că nu recunosc pentru a se încuraja.
Pe scenă își face apariția o domnișoară cu un microfon în mână.

- Atenție, vă rog!
Dintr-o dată se face liniște. Bună ziua, doamnelor, domnilor, elevilor, profesorilor! Astăzi ne-am adunat pentru o tradiție a colegiului. Dorim să oferim mii de mulțumiri juriului ce și-a luat din timp pentru a acorda atenție acestui spectacol.

Emoțiile sunt și mai puternice. D-na Minodora se aproprie de noi cu un carnet.

- Aici am scris numărul de prezentare. Adelina tu ești prima. Addie tu ești a doua.
Mă bucur că nu sunt eu prima.

- Să aducem pe scenă prima elevă, Adelina Janssens.
Aceasta urcă pe scenă cu rochia ei lungă roșie și ascult cu atenție tot ce spune.

- Bună ziua, la toți! După cum ați aflat numele meu este Adelina. Astăzi vreau să deschid un subiect foarte important. Relațiile cu părinții și respectul față de ei. 
Mai mult nu ascult ce spune. Îmi repet în minte discursul meu. Nici nu observ când cineva îmi strigă numele.

- Următoarele concurentă, o elevă exemplară, Addie Evans.
Pielea mi se face de găină și urc pe scenă. Nu pot descrie emoțiile când văd că publicul mă aplaudă. I-au microfonul și mă uit la mulțimea ce îmi așteaptă discursul.

- Bună ziua, Colegiul Oxford! Vreau mai întâi să le mulțumesc juraților ce și-au luat să ne asculte sfaturile și părerile. Le mulțumesc profesoarelor de încrederea ce mi-au dat-o și vreau să le mulțumesc elevilor ce mă susțin și îmi acordă ajutor. Bine, am mințit la partea cu elevii. De fapt, toți din această școală se cred cu nasul pe sus, dar trebuia să spun și eu ceva drăguț.
Astăzi ne-am adunat pentru a lua niște sfaturi, pentru a înțelege detaliat subiectele sensibile, dar cel mai important lucru este încrederea. Sunt mulți tineri ce se disprețuiesc și nu au încredere în ei. E ceva normal. E o parte din etapa adolescenței, dar care este secretul de a putea avea încredere în tine?  Pot spune că am impresionat juriul. Îmi zâmbesc și așteaptă cu nerăbdare să îmi continui gândul.  Secretul? Nu există un secret. Doar că ne convingem că suntem slabi când vedem că lumea are ceea ce nu avem noi. Toți trecem prin diferite perioade. Că suntem nemulțumiți de ce ne oferă părinții. Ne închidem în casă și plângem că viața ne mergem prost, dar pentru a câștiga aceea încredere în tine, nimeni nu te poate ajuta. Doar tu te poți ajuta. Fii mai recunoscător! Sime-te bine în pielea ta! Mulțumește pentru ceea ce ești!

Discursul meu a ținut cincisprezece minute. Toți au privit și ascultat cu atenție. Când am terminat. Toți au început să mă aplaude. Eram deja pregătită să le mulțumesc și să plec de pe scenă, dar ceva m-a oprit. Vedeam cum toți ridică mâna pentru a-mi pune întrebări.

- Cum poți să îți recâștigi încrederea?
Și de acolo a început.
Întrebare peste întrebare. Sfat peste sfat. Până toți au rămas uimiți.

- Vreau să vă mulțumesc pentru atenția acordată. Sper că sfaturile mele au fost utile și să nu uităm că suntem Colegiul Oxford. Acolo unde totul este posibil!
Timp de câteva minute, toți m-au aplaudat, dar pentru mine conta doar părerea juriului. Ies de pe scenă și încă pot auzi cum publicul îmi strigă numele.

- Foarte bine, Addie! Publicul te adoră!
D-na Minodora mă laudă. După ce toate fetele au prezentat discursul, am fost chemate pe scenă pentru a alege câștigătorul.
Am atâtea emoții. Știu că discursul meu a fost cel mai bun.

- Momentul așteptat de toată lumea. Pregătiți să aflăm câștigătorul? Mai întâi vreau să ascultăm părerile juraților despre discursuri.
Un bărbat cu mustață și ochelari se ridică pentru a spune ceva.

- Vrem să vă anunțăm că toate discursurile au fost foarte bune. Putem spune că plecăm de aici cu mai multe informații și mai mult curaj. Desigur că ne-a fost foarte greu să alegem un câștigător, dar suntem obligați să alegem unul. Toate ne rugăm în acest moment nu pot fi calmă. Unul din persoanele din juriu deschide un plic. Muzica de suspans ce se aude în toată sala face ca situația să devina plină de emoții.

- Câștigătoarea din acest an este... inima îmi bate puternic. Mă uit la toți spectatorii.

- Câștigătoarea din acest an este Gina Torres.
Toți aplaudă în afară de mine. Văd negru în fața ochilor.
Simt un nod în gât și lacrimile își fac apariția. Plec de pe scenă și mă îndrept spre baie cu lacrimi în ochi ce mai au puțin și alunecă pe obraji.