Abisul Fericirii✓

💜Capitolul 26💜

«Convorbire telefonică»

M: Alo?..

V: Mili, mi-e foarte rău...

M: să vin la tine?

Spun asta sculanduma panicată din pat.

V: da,t-te r-rog...

M: vin cât de repede pot, așteaptă-ma.

Închid repede telefonul și am început să scot haine din dulapul lui Jungkook, mi-am luat un costum de al lui pe mine.

Jk:ce sa întâmplat?....

M: mai puține întrebări și mai multă acțiune, scoală și imbracate, în două minute să fii gata

Ieșiserăm din cameră ducanduma la Jimin în cameră

M:JIMIN!

Jm: Ce e?

Se ridică acesta rapid pe fund find încă somnoros..

M: pot lua mașina ta?

Jm: da..........dar vin și eu!

M:uff....bine, în două minute să vii jos!

Am eșit din casă,am pornit mașina asteptandui pe cei doi să vină mai repede. I-am văzut cum eșeau din casă, mergând somnoroși..

M: MIȘCAȚI O DATĂ!

Auzinduma cum am strigat la ei,au mărit pasul speriați intrând în mașină.

Am început să gonesc, nefiind atentă la drum. O dată cum am auzit că Valeriei îi este rău, uitaserăm de toate, gândul că prietena cea mai bună se simte rău,mai ales că e însărcinată mă omorî.
Îl vedeam pe Jungkook lângă mine ce ținea strâmt centura fiind cu ochii închiși,iar Jimin stătea din urmă spunând rugăciuni și spunandumi să merg mai încet...

****

Am intrat în apartamentul Valeriei,iar acolo am văzut-o pe ea rezemată de perete, strigând din dinți de durere,iar sub ea era o mică baltă de sânge. M-am repezit spre ea,nu mai putea vorbi de atâta durere ce o suporta, Jungkook sunaseră la salvare. Când Jimin a intrat și a văzut ce se întâmpla,a leșinat (😂). Jungkook la pus pe canapea. Iar între timp veniseră ambulanța luând o la spital. L-am lăsat pe Jungkook să rămână cu Jimin,iar eu m-am dus cu Lera la spital.

Eram pe coridor spitalului, sentimentul de a fi aici îmi dădea fiori. După 2 ore ieșiseră doctorul din sala de nașteri...

Eu mă ridicaserăm în picioare.

M: Doctore..

Doctorul: ne pare rău.....a fost o naștere grea....nu am putut salva copilul și nici.... mămica acestuia...

M: POFTIM?! Asta e o farsă!

Doctorul: nu e.....

M: spuneți-mi că glumiți... vă rog...

Doctorul: ne pare extrem de rău...

Spune doctorul și se îndreaptă către biroul lui.

Cazuseram în genunchi pe coridor, începând să plâng din ce în ce mai tare, primeam o grămadă de apeluri și mesaje,dar nu îmi păsa. Plânsetul îmi devenea din ce în ce mai afundat,nu puteam respira atât de des, corpul mi se înmuiaseră, iar capul îmi amețea. M-am ridicat în picioare,dar în secunda doi făcuserăm un impact puternic cu podeala rece a spitalului, simțeam cum doctorul mă clătină și îmi spusese să nu îmi închid ochii,iar niște asistente mă stropeau cu apă pe față,dar fără niciun rost,ochii îmi deveneau din ce în ce mai grei,iar după... în față îmi apăruseră doar negru...

***

Mă treziserăm într-o cameră albă, în mână aveam o picurătoare. Când o văzuserăm mi-am scoso din mână. Iar după ce am privit prin jur, văzuserăm 7 fețe cunoscute, aproape adormite..

M: ce sa întâmplat?

Jk: ți-ai pierdut cunoștința...

M:vreau acasă,nu vreau să mă mai aflu aici (spun asta începând să plâng)

Jm: dar medicul nu cred că îți va da vo..

M: DUCEȚI-MĂ ACASĂ! vă rog.....

Plecaserăm din spital, și ne urcaserăm în duba lor...pornindune acasă...

M: ducetima mai întâi la acel apartament...

Băieții aprobaseră, ajunserăm acolo mă coborâserăm,iar Jungkook și Jimin mă urmăriseră. Intraserăm în apartament,dar tot aveam viziuni cum Valeria stătea și se chinuia, îmi scuturaserăm capul,iar acele imagini dispăruseră. Mă indreptaseram spre dormitorul ei, dar nu era niciun lucru de al ei. Deschiserăm dulapul și era complet gol. Mă indreptaseram spre living unde erau cei doi băieți pe canapea.

M:unde sunt toate lucrurile Valeriei?

Jk: au fost părinții ei și i-au luat hainele, trupul ei și a bebelușului..

M: când au reușit să facă asta într-o zi?..

Jm: de fapt,tu ai dormit 5 zile în continuu

M:ok,am înțeles....

M-am îndreptat în camera care trebuia să fie a copilului,totul rămaseră așa,nimic nu era schimbat.

Mă neliniștea gândul că mi-am pierdut cea mai bună prietenă, așa că începuserăm să distrug tot ce îmi era în cale. Camera care arăta atât de drăguț,acum arată ca un coșmar, îi rugaseram pe băieți să plecăm acasă.

În seara aceia nu am mai scos niciun cuvânt, băieții doreau să mă înveselească,dar nu le reușea niciunuia