Nisip în suflet

Capitolul 9

 Alessandro

Zâmbesc spășit privind fața încruntată a Aniei din moment ce, Katia, a spus că are ceva de vorbit cu mine. Nu știu ce mai vrea târfa asta, dar ar face bine să mă lase în pace. Agitația celor două femei din mașină umple aerul cu hormoni. Una deține putere, dar nu știe cum să se descurce cu ea, iar cealaltă încearcă marea cu degetul.

Privesc chipul blând al proaspetei mele soții și pentru prima dată în cei douzeci și nouă de ani știu că am luat decizia cea mai corectă. Ajungem în fața hotelului Ambasciatori fără să fiu ucis. Ajut cele două doamne să coboare, primind săgeți din fiecare parte, halal mulțumire! Aleg să conduc doar una dintre ele, într-o cameră liberă. Totul trebuie să înceteze în această seară.

—Te ascult, Katia!

Lipitoarea face doi pași în direcția mea, știind foarte bine că nu-i suport atingerea.

— Încă te mai iubesc, Alessandro!

Parfumul ei îmi face greață, profit de apropierea dintre noi mușcând vipera de gât.

—Nenorocitule!

Palma ei lipită de obrazul meu răsună în încăpere. Recunosc că sunt cretin, dar și-a meritat-o. Îmi trec furios mâinile prin păr, apoi mă îndrept spre sala recepției. Cu excepția Aniei și Katiei restul sunt așezați în jurul mesei rotunde. Cearcăne negre marchează sumbru, ochii mamei. Îmi îndrept privirea spre tatăl meu vitreg care butonează plictisit telefonul. Cred că discuția aia amânată va trebui să aibă loc, curând.

—Ai văzut-o pe Ania?

Îmi îndrept spatele spre Carolina, dar se pare că șoapta mea e auzită de scorpia care tocmai ni se alătură.

—Deja te-a părăsit?

O ignor cu desăvârșire, iar tonul răstit a lui Piotr o pune la punct. Zâmbesc satisfăcut, asistând la cearta celor doi, Katia, nu a știut niciodată când trebuie să-și țină gura.

—Uite-o că vine.

Glasul Carolinei mă face să-mi îndrept atenția spre silueta firavă care se apropie încet. Îi simt nervozitatea care mai are puțin și o aduce în pragul colapsului. Mă ignoră complet, la fel și pe ceilalți, atenția ei fiind îndreptată spre Caro. Le aud șușotind, dar nu pot prinde sensul frazelor datorită muzicii. Știu că situația asta nu e plăcută pentru nimeni, dar se simte plăcut să o am alături. Să-i simt mirosul, să o tachinez, să o enervez cu întrebările mele stupide. Ce naiba, omule, ai luat-o razna?

O forță străină mă face să o iau de mână pornind spre ringul de dans. Trebuie să-mi revin, înainte să mă transform într-o adolescentă plină de hormoni.

— Nu mai sta așa țeapănă, mai ai puțin și te frângi, toți ne privesc, îi suflu vorbele direct în ureche conștient că asta o va enerva.

— Nu vrei să fac și o plecăciune la final?

Rânjesc satisfăcut, nu și-a pierdut spiritul combativ deși arată ca și cum mai are puțin și leșină. Furia îmi curge prin interior la gândul că această latură a ei este înăbușită. Piotr și Katia vor plăti pentru asta. Îi cuprind trupul cu ambele brațe. Mișcările îi sunt grațioase, felul în care își ține corpul, postura ei, toate sunt uimitoare potrivindu-ne ritmul perfect. Îmi afund nasul în părul care miroase a miere, inspir adânc, iar satisfacția pe care o simt de a-i avea trupul lipit de al meu copleșește orice remușcare pe care aș putea-o simți. Știu că e egoist, dar nu îmi pasă, îi depun un sărut în creștetul capului, învârtindu-mă de câteva ori cu ea în brațe.