Nisip în suflet

Capitolul 15

     O las să se îndepărteze deși palmele mă ard să-i lipesc câteva palme peste fundul obraznic. Ticăloșii de mai devreme au făcut să fiarbă sângele în mine și deși întreaga seară am urmărit-o de la distanță, mâna tipului urcând pe sub poalele nevestii mele, m-a convins într-un final, să intervin.

Cum naiba a găsit ea jobul ăsta de tot rahatul? O urmăresc cu privirea cum se îndreaptă spre depozitul din colțul opus al barului, probabil încă șocată de cele întâmplate.

—Acum ce urmează?

Mă întorc spre mutra încruntată a lui Leo. El este singurul în care am încredere și pe care l-am adus cu mine în cazul în care lucrurile deveneau agitate.

—Nu știu!

Oftez adânc, dând restul paharului de whisky peste cap. Ce naiba fac acum, ca mica zgripțuroaică să se întoarcă la mine?

— Parcă o urai și îți ajunsese până la fiere!

Rânjetul atotștiutor dispare de pe fața lui Leo când se trezește cu un pumn în coaste.

—Ai înnebunit sau ce dracu'?

Acum eu sunt cel care rânjește superior, privindu-i mutra schimonosită de durere.

—Stai aici, mă duc după ea!

—Aha, de parcă aș putea să plec undeva, o vezi pe creața aia?!

Îmi face semn spre una dintre dansatoare care privea de ceva vreme, încruntată spre noi.

—Ania i-a făcut semn mai devreme, merg să văd dacă pot scoate ceva de la ea, par apropiate.

Dau din cap fără să mă obosesc să mai continui discuția asta. Nu știu dacă Ania și dansatoarea se cunosc într-adevăr sau e doar imaginația lui Leo căruia i se plimbă hormonii prin sânge la vederea trupului dezgolit.

Intru în depozit, dar e gol și totuși pot jura că nu a intrat înapoi în bar. Atunci, unde naiba s-a dus?! Îmi trec mâinile neputincios prin păr, apoi mă îndrept spre biroul lui. Intru fără să bat, găsindu-l pe bătrân, dând directive unor bodyguarzi ce învelesc în celofan ceea ce pare un corp uman. O transpirație rece mi se prelinge în jos, pe șira spinării. Ridic rapid partea sub care intuiesc că ar fi capul, doar să descopăr o față de bărbat cu un glonte în frunte. Respir ușurat, pentru o secundă am crezut că e...

—Fiule!

—Tată, rostesc pe același ton sarcastic. Unde e?

—Cine?

O venă mi se zbate în tâmplă și presimt că ceva rău e pe cale să se întâmple.

—Ania!

Rostesc cât pot de calm deși răbdarea mi-a ajuns la cote maxime.

—Ah, stai liniștit, am rezolvat...

Nu aștept să-și termine fraza ci îmi înfing mâna direct în gâtul lui.

—Hei, ce naiba te-a apucat, nu pot să respir!

Încearcă să mă îndepărteze, dar fără succes. Constat cu stupoare că și-a pierdut vitalitatea de altă dată.

— Sună-ți gorilele și spune-le să o aducă înapoi, altfel mă asigur că nu vei mai respira deloc.

— Ușurel, fiule, poți avea orice târfă vrei din club! Ce ți s-a pus pata pe o amărâtă de chelneriță?

—E soția mea!

Îi citesc panica din priviri, apoi scoate telefonul din buzunar, tastând rapid ceva pe el.

—Ai multe explicații de dat!

Tonul extrem de furios îl caracterizează pe Marco Corelli, dar nu-mi este frică de el.

—Scuzele mele, că nu ți-am trimis invitație la nuntă, acum zi dracului odată, unde e?

—O găsești în cabana de la Lacul Como, acolo unde mergeam la pescuit.

Îi privesc figura spășită și știu că e suficient de inteligent să-și informeze gorila să o lase în pace deși acel loc era folosit ca cimitir pentru cadravele care trebuiau să dispară.

—Sper să nu fi pățit ceva, altfel mă întorc și mă asigur că tot locul ăsta se transformă în cenușă.

Las amenințarea să plutească în aer, apoi mă îndrept spre bar. Nu are rost să-mi iau rămas bun de la Leo, acesta fiind deja destul de ocupat. Îi trimit un mesaj scurt prin care îl înștiințez că se poate întoarce din partea mea, cu trenul, în Palermo. Conduc plin de furie pe străzile întortocheate. Deși cabana e la o distanță relativ mică, nu știu ce voi găsi când voi ajunge acolo. O frică teribilă îmi strânge inima ca o gheară. Am învățat demult că nu trebuie să am încredere în cuvintele unui mafiot.