Nisip în suflet

Capitolul 14

Capitolul 15

Clubul e arhiplin în seara asta, iar eu îmi simt picioarele deja de plumb. Abia aștept să ajung acasă să mă arunc în pat. Sunt recunoscătoare agitației de la muncă fiindcă nu mă lasă să gândesc prea mult, dar mă epuizează la maximum. Am aproape o săptămână de când lucrez aici și cred că mă descurc totuși destul de bine. Am învățat să jonglez comenzile ca toată lumea să fie mulțumită și servită la timp.

Mă îndrept cu al treilea rând de băuturi spre masa șapte. E plină de tipi deja beți și deși încercam să evit genul acesta de clienți, în fiecare seară aveam alte mese pe care le servim, așa că respir adânc, amintindu-mi pentru ce o fac, apoi mă apropii de ei.

—Hei păpușă, nu te-am mai văzut pe aici!

Îi zâmbesc printre dinți tipului din dreapta mea, fără însă a-l baga în seamă. Nodul de la cravată îi atârnă undeva pe la mijlocul cămășii albe, iar pupilele îi sunt extrem de dilatate semn că pe lângă alcool a consumat și alte stimulente. Îi simt mâna sinuoasă așezată ferm pe coapsa stângă. Incerc să mă eliberez, dar își încleștează degetele pe piciorul meu.

—Vino, bea ceva cu noi.

În visele tale, cretinule.

—Nu mulțumesc!

Incerc să fiu cât mai amabilă, iar damful de băutură îmi provoacă un spasm de greață în stomac. Îl împing scârbită la o parte, gestul meu atrăgând atenția celorlalți bărbați de la masă.

—Hei, voi doi, ar trebui să vă luați o cameră...

Nu știu care dintre ei a rostit fraza asta, dar un val de râsete și încurajări de tot felul se fac auzite peste muzica tare. Lacrimile îmi înțeapă ochii. Incercând să le rețin cât pot de mult, caut cu privirea vreun bodyguard care ar putea să mă ajute.

— Dă-mi drumul!

El mă privește în continuare rânjind, ajungând acum cu vârful degetelor, aproape de fundul meu pe sub fusta neagră scurtă.

—Mhm, păpușă ce bine miroși!

Păpușa ți-ar da o tavă în cap dacă nu ar avea nevoie de bacșișuri. Ele sunt cele care în momentul de față mă țin departe de inaniție. Brusc, două brațe puternice, mă trag departe de lângă libidinos. Picioarele îmi tremură așa de tare, făcându-mă să mă las moale în brațele puternice.

—Probleme aici?

Ceva din atitudinea tipului din spatele meu îi face pe cei de la masă să-l privească spășiți, aruncă câteva bancnote pe masă, apoi părăsesc clubul pur și simplu fără să mai adauge ceva.

—Eu agh, mulțumesc...

Spun asta, răsucindu-mă spre salvatorul meu care încă îmi ține talia lipită de el. Cuvintele îmi rămân în gât la contactul cu privirea întunecată.

—Alessandro?!

Îl privesc înmărmurită. Tricoul alb ce mai are puțin și explodează pe bicepșii încordați mă face să înghit în sec. Îi urmăresc linia fină a maxilarului până aproape de baza gâtului, acolo unde, îi pulsează așa de tare o venă că tatuajul pare că a prins viață.

—Exact el, și acum o să mergi naibii cu mine de aici.

Îmi smucesc mâna furioasă, știu ce înseamnă asta. Pot să-mi iau adio de la toate planurile, devenind prizoniera lui în continuare.

—Nu merg nicăieri cu tine!

Mă întreb cum naiba m-a găsit?! Oare Katia m-a trădat din nou, spunându-i unde sunt, dar nu are cum, altfel s-ar da de gol și ea că m-a ajutat să plec.