Mesajele primite de la ea

La mulți ani!

"La mulți ani! Ai împlinit 28 de ani deja, nu îmi vine să cred ce repede zboară timpul. Doamne, parcă ieri te-am privit pentru prima dată. A fost un sentiment unic și plăcut, am simțit... de fapt, nu cred că îți pot explica în cuvinte ceea ce am simțit, dar te pot asigura că a fost cât se poate de profund. O să vorbim mai pe îndelete despre asta și alte subiecte ofertante în altă zi, acum vreau doar să te bucuri de ziua ta de naștere. Fii tu mereu și nu uita că femeia pe care eu o privesc chiar în momentul acesta e mai puternică decât oricine am cunoscut. Aș alerga spre tine să te îmbrățișez din spațiul meu ascuns de unde îmi defăt privirea cu o minunată femeie ce ține în brațele ei fine 28 de lalele delicate,dar mă abțin cu greu."

Citesc pe nerăsuflate mesajul de pe foaia de sub brațul de lalele din fața ușii și un fior rece mă cuprinde. Imediat scanez cu privirea strada și casele din împrejurimi. Nu ratez niciun tufiș sau sau obiect decorativ ce ar putea ascunde o persoana în spatele lui. Fiecare copac pare că adăpostește persoana în cauză, dar nu văd nimic concret, toate sunt doar gânduri și imaginația mea care a luat-o razna. Conținutul biletului mă îngrijorează mult deoarece nu știu cine e în spatele lui și ce intenții are. Poate să fie un obsedat ce vrea să mă omoare sau poate să fie un admirator secret. Oricum ar fi cert este că trebuie să fiu cu mare băgare de seama de acum înainte și cel mai important lucru să mă asigur că nu află nimeni despre asta mai mult decât trebuie. Primul gând a zburat spre Andras. Sigur din dorința arzătoare de a-l revedea pe demonul meu semeț, impresionant. Privirea lui arogantă care te sfidează și ochii negrii care îți devorează sufletul într-o singură clipire, cu inima ce vrea să pară rece și lipsită de sentimente, dar eu știu că nu este așa, asta voiam să văd alături de brațul acesta de lalele... privirea lui.

-Amila, se aude vocea lui Iulian urmată de sunetul pașilor lui apăsați pe covorul din living. Se răcesc clătitele, spune de data această foarte aproape de urechea mea.

- Sigur, vin imediat, mă ajuți cu florile? întreb în timp ce îmi rotesc capul spre direcția de unde venea vocea lui afișând un zâmbet scurt.

Îi întind coșulețul cu o mână fiind atentă să nu observe bucata de hârtie pe care o strângeam în cealaltă. Se supune cerinței fără a întreba nimic despre purtarea mea ciudată pe care sunt sigură că a remarcat-o, dar a ales să aibă răbdare, exact ca întotdeauna. Imediat cum se întoarce cu spatele închid ușa și îl urmez spre bucătărie unde așteptau părinții mei. Pe drum împăturesc cu grijă hârtia și o așez în buzunarul de la spate al fustei de blugi pe care am ales-o inspirat cu câteva zeci de minute în urmă.

- Ai primit flori?! întreabă tata vizibil confuz. Cine ți-a dăruit flori? continuă să mă interogheze aruncându-și privirea spre Iulian puțin mai evident.

- Nu sunt eu făptașul, răspunde Iulian simțindu-se vizat și ridică mâinile în aer pentru a se preda după ce așează florile pe masă, gest ce stârnește amuzamentul tuturor.

- Nu știu, nu aveau niciun mesaj, dar o să mă bucur de gest fără să mă intereseze mai mult decât știu, sunt absolut minunate, încerc să închei orice discuție pe care tata vrea să o dezvolte despre acest subiect.

- Bineînțeles, o să le pun eu în apă, acum hai la masă, intervine mama ca să mă salveze de la o posibilă revoltă a tatei.

Toată lumea pare să renunțe dubios de ușor la subiectul despre flori și aleg să se bucure de clătitele încă aburinde preparate de mama. Remarc fața încordată a lui Iulian și decid să-l scot la o plimbare după masă. Poate că avem amândoi nevoie de puțin aer curat și eu sunt mai liniștită dacă fac o plimbare acompaniată, îmi e teamă să rămân singură din cu totul alte motive decât îmi era frică ziua precedentă.

- Ai vrea să mergem puțin în parc? întreb țintindu-l cu privirea.

- Da, răspunde puțin întârziat.

- Trebuie să mergi la spital astăzi, poți rămâne cu noi toată ziua, mi-ar plăcea asta, spun în timp ce merg spre el și îi prind mâna în a mea.

- Sigur, doar lasă-mă să-l sun pe Andras, o să-l rog să treacă să mă ia când se îndreaptă spre casă, mă anunță.

- În regulă, merg să iau un hanorac și plecăm imediat.

După 2 ore în care ne-am plimbat printre copacii înalți din parc unde am povestit despre copilăria noastră, despre momentele mele de cumpănă, dar și despre amintirile frumoase. El a decis să-mi povestească cum a decis că vrea să practice meseria aceasta și cât de dificil i-a fost să se apropie de fratele său și să devină din doi străini cei mai buni prieteni. Bineînțeles că am stat tot timpul în alertă, dar discuțiile și plimbarea m-au relaxat cu adevărat. Prima zi de naștere după mulți ani în care chiar am fost fericită. Iar în câteva ore urma să îl văd pe Andras, care poate o să îmi alunge sentimentul de neliniște și o să-mi mărturisească că el a trimis florile. Aproape că au zburat orele alături de Iulian și părinții mei și deja începuse să se întunece. Dintr-o data se aude un claxon agresiv și telefonul lui Iulian începe să sune, era Andras. A refuzat să intre, ci doar a trimis salutări telefonic invocând o stare de sănătate cam deteriorată în seara această. Dezamăgirea mi se putea citi pe față, dar am încercat să nu o fac mai evidentă așa că l-am îmbățișat pe Iulian mulțumindu-i pentru tot și m-am retras în camera mea.

Iulian

- Salut, frate. De ce nu ai intrat? îl întreb imediat ce mă așez pe scaunul din dreapta lui.

- Sunt al naibii de obosit, bro, nu voiam să vă stric starea cu fața mea morocănoasă, era totuși o petrecere, mărturisește cât de poate de sincer.

- Când e fața ta altfel? glumesc pornesc radioul pentru a căuta un program de muzică.

- Mai taci, zâmbărici și închide dracului porcăria aia de melodie, mă înebunește mai tare decât pacienții, îmi ordonă pe un ton glumeț.

-Ai prefera să cânt eu ceva? Ce zici de Noah Cyrus? îl necăjesc în timp ce caut pe Youtube o melodie antrenantă pentru fratele meu.

- La dracu'! se aude brusc urmată de o lumină orbitoare și o manevră de evitare a mașinii ce se îndrepta cu viteză către noi.

Manevra bruscă și de ultim moment realizată de Andras ne-a ferit de un pericol iminent, dar n-am ieși complet neavariați din povestea asta. Când Andras a tras de volan mașina noastră s-a izbit de un copac făcând capota să se îndoaie serios, un fum dens să înceapă să se ivească de sub aceasta și geamul din față să se crape și să fie gata de prăbușire în orice moment. Nu simțeam ca și cum aș avea vreo afecțiune severă, poate doar câteva zgârieturi, dar o să verific imediat ce ies din mașina asta care arată din ce în ce mai nesigură. Întorc capul spre fratele meu care avea capul înclinat spre fereastra de la ușa sa. Părea că sângerează, dar nu puteam să văd bine din cauza luminii slabe a stâlpilor poziționați pe marginea străzii. Trebuie să ies de aici și să-l scot și pe el cât mai repede cu putință, e inconștient și lucrul asta mă îngrijorează.