the Blue eyes-V.l / blue vs. brown

13. Dezastru

[A\N] *Capitol care implica limbaj licențios și părți +18
            *Trebuia sa fie și un capitol de genul
             *Citiți pe propria răspundere,  iar dacă nu va place nu va mai obosiți s-o citiți
      #capitol postat de Ami
---------------------------------------------------------

"Ridica-te. " Îmi ordona pe un ton aspru. Cu toate ca mintea îmi spunea sa nu o fac, ego-ul sa comentez, corpul meu îi răspunse la cerință. Mi-am aplecat privirea spre pantofii mei.

Astăzi purtam uniforma care consta în fusta deasupra genunchiului,  pantofi lucioși și o cămașă,  iar pe deasupra un sacou cu numele liceului cusut pe el.

Sincera sa fiu, uram hainele astea.  Nu mă simțeam în largul meu și de asemenea arătau oribil.

"Uita-te la mine." Îmi șopti Antonio la ureche.

Am clipit des când am observat distanta aproape inexistenta dintre noi. Când a ajuns atât de repede lângă mine?

"Ești foarte frumoasa, Jessica." Îmi accentua numele, plimbându-si degetul mare pe obrazul meu. Simțeam ca roșesc.

Buzele sale erau foarte aproape de ale mele deoarece se lăsase pe vine, nemaifiind nevoită sa mă uit în sus la el.

I-am studiat mai atent chipul. Era calm, liniștit și...entuziasmat?

"Acum.." Spune și face o pauza, trecandu-si în cel mai lent mod posibil limba peste buza inferioară.  "Dezbraca-te." Îmi Sopteste la ureche, departandu-se rapid și asezandu-si pe canapea înapoi.

Am rămas cu ochii larg deschiși la cerință sa. Să. .sa mă dezbrac? Aici? Acum? Cu el? Nu.

"Nu." Spun încruntandu-ma. Mi-am încolăcit brațele în jurul meu,  aruncandu - mă la propriu pe canapea. I-am aruncat o scurta privire. 

Mare greșeală.  Fierbea instantaneu de nervi. O vena îi pusă amenințător pe frunte,  iar cutele dintre sprâncene erau și mai dese.

"Nu-ti mai musca buza." Spune printre dinți și îi dau imediat drumul, când observ ca într-adevăr ăsta făceam. "Acum...dezbraca-te,  ori mă voi vedea obligat sa te pedepsesc deoarece ești neascultătoare. "

Spune cât se poate de serios. Lacrimi îmi apar deja în coltul ochilor,  dar le oblig sa nu cada.

Nu vreau ca bestia ăsta sa mă vadă plângând.  Nu îl voi lăsa să vadă cât de vulnerabila sunt.

M-am ridicat de pe canapea am luat aer adânc în piept și am deschis iute nasturii de la sacoul, aruncandu - pe canapea. Am continuat și cu nasturii de la cămașă cu aceeași viteza. Vroiam sa scap de umilință la care mă supunea.

"Stop!" Striga brusc și tare. Mă opresc de îndată ridicând privirea la el. Mă mânca din priviri. Nu își schimbase deloc figura feței,  păstrând aceeași masca pe care o uram din tot sufletul. Cum poate ca cineva atât de frumos sa fie atât de... "Mai ai încet. " Spune lăsându-se pe spate.

Am expirat tot aerul ținut în piept continuandu-mi misiunea. O lacrima îmi căzu pe neașteptate pe obraz, însă am încercat cât mai iute s-o șterg.  Speram doar ca Antonio sa nu fi observat.

"Hei..." Vocea groasa și ragusita a lui Antonio aproape mă prăbușea.  Mi-am ridicat privirea, intalnindu - s cu a sa.

Îl vedeam cum evita masa de cafea, apropiindu-se de mine. Îmi lua fata în palmele sale, dar atingerea sa fu ultima picătură. 

Șiroaie de lacrimi îmi curgeau acum pe obraji și mă înjuram mintal deoarece cedasem în fata sa.

"Hei...Şşş. .." Îmi sopteste, luandu - mă în brațe.  I-am răspuns la gest, cu toate ca din cauza sa și a dorinței sale de a mă vedea dezbrăcată plângeam în acel moment,  în biroul lui, cu capul pe pieptul sau. L-am simtit cum lua aer adânc în piept.

"Probabil nu ești încă pregătită pentru asta. " Spune lăsându-se bărbia sa se sprijine de capul meu.

Am murmurat un 'Nu' abia înțeles,  ascultându-l oftând. Mă apuca de umeri uitandu - se la mine, parcă căutând dacă într-adevăr mă simțeam sau nu pregătită.

"Oh Doamne, Jessica, îmi pare atât de rău. "

Spune mangaindu-i a pe obraz. "Am avut o zi al dracului de nenorocita și când m-am gândit la tine,  dezbracata și întinsă pe canapeaua mea.... mi-am ieșit din minți. La naiba! Sunt un așa idiot. Probabil nu mai vrei sa mă vezi vreodată.  "

Murmura și pot vedea faptul ca lui într-adevăr îi părea rău.  Am încercat sa schițez un zâmbet, dar îmi ieși mai mult a strămbătură.

"Nu-i nimic." Murmur încercând sa-l fac sa se simtă mai bine, însă își păstra chipul de cățeluș plouat.  Îmi era mila de el.

Adevărat,  nu puteam sa-i satisfac nevoile, cel puțin nu acum, dar îmi părea rău pentru el, pentru ca se judeca prea aspru.

M-am gândit rapid la vreo soluție pentru a-i demonstra ca e totul bine, când becul mi se aprinse.

Mi-am pus mana pe obrazul lui, cealaltă mana umblandu-i în Podoaba capilară.

Speram sa-si dea seama de ceea ce intenționate,  ca sa nu mă mai simt atât de prost, dar având în vedere privirea sa confuza, mi-am apropiat fata de a sa, presandu - mă buzele de ale sale.

Fusese cu adevărat luat prin surprindere și eu de asemenea, însă mă bucuram ca luase inițiativa,  transformând sarutul ciudat al meu, intr-unul plin de dominație.

  El era tatăl meu pana la urma și as face orice sa fie bine. Aproape orice.

*

Eram întinsă pe patul mare din camera mea și a lui Antonio, holbandu-mă la tavan. Sărutul pe care eu îl initiasem nu-mi mai ieșea din minte.

Imaginea cu Antonio imediat după ce ne-am despărțit era imprimata în mintea mea. Chipul îi era complet luminat.

Ochii aveau o alta strălucire în ei, iar postura sa era schimbată,  însă nu am putut trece neobservată umflături proeminenta din pantalonii săi.

Imediat după,  m-am îmbrăcat și am coborât jos unde mă aștepta J.

Pe drum nu-mi adresase niciun fel de întrebare și îi eram recunoscătoare pentru acest  lucru.

Mintea îmi era zdruncinata. Gândul îmi zbura efectiv doar la Antonio ca și acum de altfel.

Este straniu cum lucrurile au luat o astfel de întorsătură brusca.

"Domnișoară Jessica? Un băiat pe nume Jordan este jos la intrare." Una dintre cele trei sau patru menajere ai cărui nume l-am uitat mi se adresa.

"Jordan? Ești sigura?" Spun sărind din pat. Ce căuta tipul ăla aici? Și de unde știe unde stau? Femeia aproba din cap. "Mersi. Poți pleca." Murmur căutând prin camera o pereche de pantaloni. 

Eram doar în boxeri și o bluza larga de-a lui Antonio. Pur și simplu nu mă puteam abține.

Mirosea ilegal de bine barbatul ăsta și as nega dacă as spune ca nu-mi doream sa miros a el.

"Nu mă așteptam să mă întâmpini cu genul ăsta de priveliște. ..." Aud o voce bine cunoscuta venind din spatele meu. Îmi îndrept spatele și mă întorc cu fata spre ușa.

Acolo stătea el. Sprijinit de tocul ușii cu mâinile în buzunare și aceeași privire înghețată. 

Am stat câteva clipe și i-am studiat  chipul pentru a doua oară astăzi.

  Chipul nu-i trăda niciun fel sentiment, lăsându-ma sa trag concluzii în legătură cu ceea ce gândea în acest moment tati.