BADBYE {Namgi} ~COMPLETĂ~

Capitolul 14

Stăteam liniștit în banca mea și scriam, dar cineva vine deodată și-mi i-a caietul de sub pix. Nu era nimeni altul decât Kim Namjoon.

- Ce scris urât ai. Seamănă cu tine.

- Bună gluma.

- Nu era o glumă.

- Ah, scuze. Doar nu te pot lua în serios.

Namjoon îmi aruncă caietul în față. Îmi cade pixul pe jos, iar el calcă pe el și-l sfarmă cât se îndrepta înapoi spre banca sa.

Se sună de intrare la oră, iar profesorul vine în clasă. După vreo un sfert din oră se aude o alarmă.

- Copii, nu vă panicați. Este alarma de incendiu. Nu cred că este simulare. Formăm un șir și stăm câte doi în colonă. Țineți-l de mână pe cel din lateralul vostru. Haideți, sus și calm.

Nimeni nu se agita. Ne punem într-un șir câte doi cum a spus profesorul. Toți copiii s-au pus cu prieteni lor. Jimin s-a pus cu Hoseok. Nu mai era nimeni fără pereche înafară de mine și Namjoon. Taehyung și Seokjin erau grupați împreună.

Mă uitam in speranța că mai era cineva fără pereche în clasă, lafel și Namjoon. După ce m-a sărutat duminică trebuie să-l și țin de mână? De ce mă urăște așa tare universul?

- Min Yoongi și Kim Namjoon! Ce faceți? Sunteți singuri care stau de-a flaura. Hai, luați-vă de mână și veniți în rând mai repede.

Toți copiii erau la ușă într-un rând. Doar eu și cu Namjoon eram în mijlocul clasei în părți diferite și ne uitam unul la altul. Nu vroiam să avem probleme cu proful, așa că ne-am luat de mână și ne-am pus în rând.

Când i-am atins mâna m-am înroșit puțin. Fetele au făcut "awww" când ne-au văzut împreună și au început să șușotească. Jimin și Hoseok mi-au mimat un "scuze" cu buzele, iar prieteni lui Namjoon se hlizeau.

Mă uit în sus. Doamne ce înalt e pentru vârsta sa. Nu degeaba îl poreclesc Burj Khalifa. Privirea mea se intersectează cu a lui pentru câteva momente.

- Haideți, copii. Clasa de lângă noi a luat-o spre ieșire, este rândul nostru.

Îmi despart privirea de a lui Namjoon și înghit în sec. Pe hol era ușor fum. Din câte am înțeles, cantina a luat foc. Cât mergeam pe scări grăbit m-am împiedicat și am călcat strâmb.

- Ah, nu-mi pot mișcă piciorul și mă doare...

- Ce ai făcut? Cum?!

Jimin vine la mine să mă ajute să merg. Dar Namjoon îl împinge și mă ajută el.

- Du-te la partenerul tău, Jimin. Am eu grijă de al meu.

Fără să mai adauge cineva ceva, Namjoon m-a luat în brațe stil mireasă. Mă uitam la el cu ochi de pește, lafel și restul clasei. Fetele din nou au început să facă din nou "awww" și să se crizeze ca obsedatele.

- Gata, acum putem continua. Haideți, să ieșim din școală.

Mi-am dus mâinile în jurul gâtului lui Namjoon. Nu vreau să mă scape. Mă uitam la el parcă vrăjit. Ochi mei se mai întâlneau din când în când cu ai lui, iar în acele momente simțeam că iau foc.

Am ieșit din școală în curte erau mașini de pompieri două și de alea mari acolo, parcate lângă ele și 3 ambulanțe smurd.

Mă uit spre școală. Jumătate din etajul 1 era în flăcări. Fum era peste tot. M-am blocat cu privirea la incendiu.

- Yoongi! Min Yoongi! YOONGI!!!

Namjoon tot îmi striga numele. Mă întorc cu fața spre a sa.

- Ce ai? Ești surd?! De două minute tot te strig și tu parcă ai înghețat!

Îmi afund capul în pieptul lui Namjoon și-l strâng mai tare. Mă simt în... suguranță. Încep să plâng.

- Yoongi... Ce ai?

Mă uit la Namjoon cu ochi înlăcrimați.

- Piciorul... Doare rău...

- Așteaptă puțin. DOMNULE PROFESOR!! Yoongi are nevoie de asistență medicală!

- Nu trebuie să țipi, Namjoon! Sunt la 2 metri de tine. Du-l la una dintre ambulanțe.

Namjoon dă din cap afirmativ și mă duce la paramedici. Mă așează pe marginea de la ambulanță. Vrea să plece, dar îl apuc de mână.

- Nu stai cu mine?

- Dacă vrei...

Se pune lângă mine. Un paramedic se uita la piciorul meu.

- Ți-ai sucit glezna. Trebuie să o sucesc la loc.

- Ce?!

- O să doară puțin. Strânge ceva și nu mișcă piciorul.

Îl apuc pe Namjoon de braț. Am simțit o durere imensă în picior, dar după s-a dus. Paramedicul mi-a pus un ghips și mi-a spus ca mă pot întoarce la grupa mea de elevi.

Namjoon mă ajută să merg. Toți copiii au fost lăsați să plece. Nu mai era nimeni în curtea școli înafară de mine, Namjoon și școala pe jumătate arsă.

- Mersi.

- De ce?

- Ști tu... M-ai cărat și ai stat cu mine.

- Aveai nevoie.

- Mulțumesc. Azi n-ai fost o rapandulă.

- Eu sunt o rapandulă?

- Uneori, da.

- Cred că ai dreptate... Cu plăcere.

- Oricum, trebuie să ajung acasă.

- Te duc eu.

- Nu-i nevo-

Namjoon se pune în fața mea jos, semn să mă urc în spatele său. După cum insista, nu am putut refuza. Chiar a început să mă apre casa mea, eu normal dându-i instrucțiunile cu pe unde să o i-a.

- De de ești așa drăguț cu mine, Kim Namjoon?

- Îmi pare rău, atât.

- De ce?

- Vei vedea când ajungi acasă la tine.

- Ce?!