Într-o altă viață

Capitolul 7

De atunci, am a reușit s-o accept pe Sofia în viața noastră. Nu mă mai deranja nici faptul că urmau să se căsătorească. Îmi doream doar să-l văd pe tatăl meu fericit. Asta contează, nu?

Era ziua cea mare! Eram la locul unde urma să aibe loc nunta lor. Arăta totul minunat! Aproape că îmi doream să fie nunta mea...
Priveam cum este decorat locul, iar Sofia vine îngrijorată spre mine.

- I-am spus tatălui tău că o nuntă simplă este suficientă, dar...

- La noi în familie, ori faci ceva frumos, ori pleci acasă! Te vei obișnui cu asta! îi spun râzând

- Sau poate vei începe să-ți placă viața simplă?

- Este cel mai amuzat lucru pe care l-am auzit! Plec să am grijă de invitați.

M-am asigurat că totul este în regulă și că nimeni nu are ceva de obiectat. Iar totul arată superb.

- Mă bucur să te văd!

O voce cunoscută se aude din spatele meu și nu îndrăznesc să mă întorc... Dar așa cum mi-am imaginat... Matei stătea fix în spatele meu...

- Tu! Aici?

- Îți aduci aminte de mine? mă întreabă Matei

Toate amintirile din acea noapte îmi revin în minte și îi răspund:
- Cum aș putea să te uit?!

- Cred că ți-a fost dor de mine... Nu mă așteptam să te văd aici.

- Eu nu mă așteptam să te văd aici. Trebuie să fi oaspetele mamei, adică al Sofiei.

- Cum ai zis?

- O să fie mama mea de acum!

- Nu e posibil așa ceva? îmi spune uimit

- Ce este cu tine? Bucură-te de petrecere!

Matei stătea nemișcat de parcă ar fi primit vestea vieții lui. Mereu mi s-a parut puțin mai ciudat...

- Bianca, aici erai! Vino, vreau să te prezint cuiva! îmi spune Sofia

Îi zâmbesc și merg la ea. Spre surprinderea mea, îl chiamă și pe Matei...

- El este fiul meu, Matei!

- Cred că n-am auzit bine! îi răspund

- Totul s-a întâmplat așa de repede, încât n-am avut timp să vă fac cunoștință!

- Ce frumos e să-ți vezi familia împreună! spune tatăl meu, venind spre noi

- Nu, nu chiar... mă trezesc vorbind singură

- Eu n-o să rămân cu voi! Am o slujbă! spune Matei

- Prosti! De acum o să te ocupi de compania mea! îi spune tatăl meu

Ăsta a fost un șoc pentru mine... E gata să-l facă responsabil pentru firmă... Vom ajunge la faliment...

- Vom locui împreună! spune Sofia

- Nu accept așa ceva! le spun revoltată

- Nu-ți face griji, Bianca! Vă voi iubi pe amândoi! spune tatăl meu

Mă scuz și plec departe de ei. Trebuie să împart casa și cu el, poate îmi era mai ușor să accept dacă n-ar fi făcut parte din trecutul meu. Am stat departe de ei până s-a terminat pe trecerea. Am încercat pe cât posibil să rămân tăcuta ca să nu-i stric, tatălui meu, fericirea.

A doua zi, trebuia să stăm la masă, ca o familie obișnuită. Obișnuită? N-o să se întâmple!

- Bună dimineața! le spun, fiind toți așezați la masă

- Ai dormit cam mult! îmi spune Matei, dar încerc să-l ignor

Mă așez la masă, era mâncarea mea preferată. În acestă casă, se gătea doar după placul meu.

- Putem schimba meniul? spune Matei

- Dacă nu-ți place, nu mânca!

- Haideți, copii! Încercați să vă înțelegeți! spune tatăl meu

- O să încercăm... nu-i asa, Bianca! îmi spune Matei privindu-mi decolteul și își așează mână pe umărul meu

Îl plesnesc repede peste mână și mă încrunt la el.
- Da... o să ne înțelegem!

- Bun! Matei, azi o să vi cu mine la birou!

- Bine! Oricum mă plictisesc aici!

Matei îmi aruncă din nou acele priviri și îl lovesc pe sub masă. Se ridică, iar eu îl privesc cum pleacă. Nu știu dacă ar trebui să mă enervez că își petrece timp cu tatăl meu sau să mă bucur...