Într-o altă viață

Capitolul 19

Am lăsat privirea în jos preț de câteva secunde după care i-am răspuns:
- Și eu am crezut... Era mai ușor să aleg când aveam totul la picioare, dar fericirea a fost temporară. Ar fi trebuit să mă bazez pe ceea ce simt!

- Și acum ce simți? mă întreabă Andrei nedumerit

Acei ochi mari și negri îi străluceau atât de frumos...avea privirea unui om îndrăgostit care aștepta un sărut dăruit din suflet...

- Dacă ar fi să-mi ascult rațiunea...m-aș îndepărta de tine rușinată de ceea ce ți-am făcut. Dar am o inimă în pieptul meu care te iubește doar pe tine. Dar vreau să te întreb...cum de te-ai întors mereu la mine?

- Ce ar fi viața dacă nu ne-am asuma riscuri ? Riscând putem rămâne fericiți o viață! îmi spune Andrei

Îmi ia fața între palmele sale și parcă mă privește direct în suflet. Eram doar eu și cu el...
Nici n-am observat plecarea familiei mele...

- Andrei ar trebui să merg acasă...

- Vin cu tine!

- Mă duc singură! Le-am facut destule...

Andrei mă lasă acasă și conduce mai departe spre Han. Intru în casă și îl văd pe tatăl meu privind furios în gol.

- Tată...ești bine?

- Nu pot să cred că am asistat la o nuntă în care Matei spunea că are sentimente pentru tine. M-am simțit umilit...

- Știu că pare ciudat...nici eu nu mă așteptam! Eu îl iubesc pe Andrei!

- L-a fel cum l-ai iubit și înainte?

- Tată m-am schimbat... Eu...

- Ar fi nevoie de mai mult decât niște simple vorbe ca să te pot crede!

Tata se ridică din fotoliu și urcă scările spre camera lui, lăsându-mă în mijlocul camerei cu explicațiile ne rostite. Încrederea trebuie câștigată în timp...chiar nu știu cum aș putea grăbi lucurile...

A trecut o lună de atunci... timp în care am aflat că am rămas însărcinată. De atunci chiar a fost nevoie să grăbesc lucrurile. M-am mutat cu Andrei în fosta mea casă și urma să ne căsătorim.

Încercam să mă obișnuiesc cu noua viață de familia, dar Delia, sora lui Andrei ne vizitează.

- Mă bucur să vă văd! V-am adus cadouri? Cum te simți, Bianca?

- Sunt bine...

- Mi-aș dori ca mama si tată să-și lase mândria și să participe la nunta voastră.

- Putem evita acest subiect? Chiar nu vreau să vorbesc despre ei! îi răspund puțin arogantă

- Hei, ați văzut știrile? intervine Andrei

- Ce s-a întâmplat? întreabă Delia

- A fost un cutremur devastator, fix în locul în care se află compania nostră parteneră.

- Sper că totul e bine... Putem să-i ajutăm cumva? îi spun

- Mă gândeam la acelaș lucru! spune Andrei

- Doar nu vrei să te duci acolo? spune Delia

- Trebuie! Mă ofer să-i ajut! spune Andrei

- Va trebui să ajungi înainte de nuntă... îi spun îngrijorată

- Nu-ți face griji, voi ajunge la timp!

Andrei mă sărută pe frunte după care se pregătește să plece.

Au trecut câteva zile de când a plecat Andrei, era chiar ziua nunții, iar eu nu reușesc să vorbesc cu el. Ar fi trebuit să ajungă, acasă, ieri.

- Bună dimineața! Sunt aici pentru a te ajuta cu ce ai nevoie! spune Delia și intră în cameră

- Ai reușit să vorbești cu Andrei?

- Nu... Dar știu că urma să aibe un zbor azi.

Era foarte ciudat că n-a vorbit cu nimeni și sunt destul de speriată, îmi fac griji...

- Fratele meu se căsătorește cu tine a două oară... Sunt îngrijorată deoarece prima dată a fost... spune Delia fără să continue fraza

- N-o să se întâmple!

- Oricum, merg s-o ajut pe mama ta!

Am tot încercat să dau de Andrei și într-un final am primit un mesaj: " mă duc spre aeroport voi ajunge curând. Te iubesc! "

La scurt timp am ales să din cameră.

- Bianca, unde este fratele meu? Are telefonul închis!

- Calmează-te, mi-a trimis un mesaj, va ajunge curând.

- Bine! răspunde Delia

- Este totul în regulă?

- Da, sigur...

Sofia se apropie de noi, iar Delia caută o scuză și pleacă.

- Acestă fată nu-mi inspiră încredere... Se comportă frumos cu tine doar din cauză că ești însărcinată.

- Nici nu mai contează! Vreau doar să ajungă Andrei ca să aibe loc nunta.

Au trecut ore fără să știu ceva de Andrei. Eram pe cale să anulez totul.

- Bianca, unde este Andrei? mă întreabă tata

- Nu știu, are telefonul închis...

- Doar nu crezi că îți plătește cu aceiași monedă, nu? mă întreabă tata

- Andrei nu ar face așa ceva!

- Ar fi trebuit să ajungă de mult! spune Sofia

- Mai încerc să-l sun...

Sunt pe cale să-l sun, când tatăl meu primește un telefon. Iar ochii îi se umplu de lacrimi, încerca să ne spună dar cuvintele parcă nu ieșeau.

- Tată, ce s-a întâmplat?