Într-o altă viață

Capitolul 20

- Era în drum spre aeroport... Dar cutremurul a provocat o groapă în mijlocul autostrăzii. ne spune tata

- Ce s-a întâmplat cu Andrei? îl intreb panicată

- Au spus că nu e de găsit... N-au aflat nimic despre el.

- Înseamnă că el nu este acolo dacă nu l-au găsit!

Aveam o ultimă fărâmă de speranță în suflet în timp ce tatăl meu mă privește neputincios. Niciodată nu aș putea să pun răul înainte... În adâncul sufletului meu simt că el este bine.

- Ce ar trebui să facem? Nu putem sta aici? întreabă Sofia

- Mă ocup eu! Rămâi cu Bianca! spune tata

- Mă duc după el! le spun hotărâtă

- Nu e sigur să te duci acolo! Nici pentru Andrei nu era... Acum uite! spune Sofia

- Nu-mi pasă nici măcar de ar fi să nu mă mai întorc! Știu că e acolo!

- Bianca, nu-mi permit să te pierd! spune tata

- Iar eu nu-mi permit să-l pierd pe el...

Îmi simțeam lacrimile în gât, iar inima făcută fărâme. Tot ce voiam era să plec după el. Am mers direct acasă cu gândul, ca mâine dimineață, să plec în căutarea lui.

Când m-am trezit, îl găsesc pe tata vorbind cu străini în camera de zi.

- Tata, ști ceva despre Andrei?

- Mie teamă că nu... Ar trebui să te odihnești.

- Nu pot, mă gândesc doar la el...

- Bianca... E posibil ca Andrei să nu se mai întoarcă vreodată!

Înainte că eu să mai pot spune ceva, Delia intră în casă ținând un ziar în mână!
- Fratele meu, e mort!

- Nu-i adevărat, nimeni nu la găsit! îi spun încrezătoare

Delia îmi arată ziarul. Fotografiile lui Andrei erau pe prima pagină. " Unul dintre ajutoarele care au murit în al doilea cutremur! "

- Astea sunt minciuni! țip revoltată

- Este doar vina ta! Tu l-ai trimis acolo! spune Delia

Ăsta era ultimul lucru pe are voiam să-l aud... Are dreptate, eu l-am lăsat să plece! Izbucnesc în lacrimi și îmi este destul de greu să pot respira.

- Deja exagerezi! Termină cu plânsul! spune Delia

- Îți înțeleg durerea, Delia! Dar să te răstești la Bianca nu va rezolva nimic. spune Sofia

- Tu ai auzit vreodată de știri false? Delia, te rog să ieși! Sunt destul de stresată și nu vreau să pierd copilul.

Delia își inghite lacrimile și pleacă. Sofia mă strânge în brațe pentru a-mi alina durerea.
- Trebuie să merg la baie!

Îmi era greață, alerg cât pot de repede spre baie, iar Sofia mă urmează îngrijorată.
- Ești bine?

- Sunt bine... Vreau să fiu singură!

- Nu te las singură!

- Sofia, îl voi găsi pe Andrei!

- Andrei nu se mai întoarce...

- Va trebui să văd cu ochii mei!

Știu că este în viață! N-am fost niciodată mai sigură de un lucru!

Mai târziu în acea seară, mă strecor afară din casă și merg spre aeroport, mă urc în primul avion și plec să-l caut pe el. Aveam un singur lucru în minte... Știu că este în viață! Telefonul îmi suna încontinuu, mă suna Sofia. Își făcea griji pentru mine, dar și pentu copil. Încerca să mă facă să înțeleg că Andrei nu mai e, dar eu știam că el este în viață.

Când am coborât din avion, primul lucru pe care l-am făcut a fost să vizitez persoana care ia dat vestea tatălui meu.

- Nu ați încercat suficient de mult! îi spun revoltată

- Doamna! Ne-am uitat peste tot... Întreg locul este o epavă.

- Ar trebui să întoarceți și fiecare piatră ca să-l găsiți!

- Doamnă, te rog, lasă-ne să ne facem treaba. Soțul tău nu a fost singura victimă de aici.

Aproape că aș fi putut să fac o scenă, dar o durere ascuțită de burtă mă oprește.

- Sunteți bine?

Nu puteam nici să răspund, simțeam o durere imensă.

- Te rog să pleci! Soțul tău rămâne cea mai mare prioritate a noastră, dar nu poți rămâne aici!

Mă găzduiesc într-un hotel și îmi dau seama că stresul a început să afecteze copilul.

A doua zi, mă trezesc devreme și mă îndrept spre locul unde s-a petrecut incidentul. Mă uitam împrejur când îmi aud numele.

- Bianca!

Când m-am întors, spre uimirea mea, era Matei.

- Ce faci aici? îl întreb

- Mama mi-a spus ce s-a întâmplat... Îmi pare rău pentru Andrei!

Merg spre el și îl împing cu toată forță urlând cât puteam de tare.
- Ce nu înțelegeți? Andrei nu e mort!

- Îți faci rău, Bianca... Gândește-te la copil! îmi spune Matei

- Sofia te-a trimis aici? Nu plec fără Andrei!

- Bine, n-ai decât să-l cauți! Dar dacă într-o săptămână nu-l găsești, te duc acasă cu forța!

- Oricum îl voi găsi!

Am început să-l caut sub dărâmături, în timp ce Matei mă urmarea cu privirea, ținând mâinile în buzunar. L-am caut până s-a întunecat.

- Bianca, e deja foarte tâziu. Te poti întoarce și mâine! îmi spune Matei

- Dar încă nu l-am găsit!

- Știu... Vom veni mâine!

- Vom veni?

- Da, te voi ajuta să-l cauți!

Mulțumită de răspuns accept și mă întorc la hotel.