Într-o altă viață

Capitolul 10

Doar ce am părăsit camera lui Matei, că am fost anunțați că, tata, era la spital, suferise un infart.
Am mers cu Sofia direct la spital.

- Domnule doctor, unde e tatăl meu? Vreau să-l văd!

- Se recuperează, nu puteți intra! spune doctorul

Mă simțeam ușor vinovată, jocul nostru de al face pe tata să-l dea pe Matei afară din firmă, n-a fost o abordare prea reușită...
Îl văd pe Matei că ajunge și el într-un final la spital. Aș fi zis că e supărat din cauza tatălui meu, dar îi puteam citii dezgustul de pe chip.

- Ovidiu a plecat! Ne-a furat întreaga avere!

- Ce? Ce vrei să spui? îl întreb

- Suntem faliți! A luat chiar și ultimul bănuț! Nimeni nu m-a crezut... spune Matei

Am rămas șocată, nici nu înțelegeam ce vrea să spună... Mai întâi tatăl meu suferă un infarct, iar acum asta? Ce se întâmplă? L-am tot sunat pe Ovidiu, pentru a mă asigura că nimic nu este real, dar are telefonul închis.

În dimineața următoare, cobor la micul dejun, dar o văd pe Sofia cum își cere scuze angajaților:
- Familia trece prin momente grele. Cu inima grea, vă iau locurile de muncă!

- Ce se întâmplă aici? o întreb

- Vom rămâne fără casă, Bianca! Ne vor lua totul!

- Sunt sigură că avem bani economisiți pe undeva...

- Da, în conturile lui Ovidiu! intervine Matei

- Cum rămâne cu noile investiții pe care le-am făcut? îl întreb

- Te-ai uitat vreodată la ele? Toate acele cecuri erau semnate pe numele lui.

În scurt timp, casa ar fi ajuns la licitație și nu mai era nimic de făcut... N-am putut salva nici măcar lucrurile, i-am privit cum cărau totul... Izbucnesc în plâns și fug afară unde o găsesc pe Sofia și pe Matei.

- Plângi? mă întreabă Matei

- Vom rămâne fără casă...

M-am gândit la prietenii mei, cu siguranță nu m-ar fi lăsat...
I-am vizitat pe toți, dar nimeni nu m-a ajutat. Toți îmi spuneau acelaș lucru" Îmi pare rău pentru tine, dar nu vă pot găzdui la mine? " Prietenia mea nu a însemnat nimic pentru ei. M-am întors acasă dezamăgită și îmi găsesc bagajele pe alee.

- Ce este asta?

- Plecăm! spune Matei

- Unde?

- În satul meu natal! spune Sofia

- Un sat?!

Urma să las totul în urmă, viață, casă, prieteni, reputație... absolut totul...
În acel moment trece pe lângă mine acel om sărman care mă blestema-se:

- Ai rămas fără casă, la fel ca mine...

Am rămas tare în fața lui, chiar dacă sufletul meu urla de durere, nu mi-am pierdut mândria.

- Sper că ți-ai învățat lecția! Uite păstrează ăștia... Spre deosebire de tine, sunt mai generos cu cei mai puțin norocoși ca mine. îmi spune în timp ce îmi pune niște bani mototoliți în mână și se îndepărtează.

Stau nemișcată, mă simt atât jenată, încât aș vrea să fug și să plâng până nu mai pot. Simt niște brațe care mă înconjoară... Era Matei:
- Totul o să fie bine!

Am privit în urmă pentru ultima dată, după care m-am urcat în mașină cu familia mea, îndreptându-mă spre noua mea viață...
Rămas falita și pe drumuri, iar tatăl meu în spital... Ce poate fi mai rău?
Cu aceste vorbe spune în minte, stăteam pe scaunul de lângă șofer, iar o mașină își pierde controlul și se îndreptă spre noi, se apropie de mine, mai mult și mai mult, puteam doar s-o privesc de la geam, iar toată viața mi-a trecut prin fața ochilor în acel moment...