asterozarea reprezintă stelele de mare.
Vega delirează . Vega e lascivă. Vega e groaznică și lipită cu super glue. Vega e impetuozitate. Vega e exultatie. Vega e abjectă. Vega e patimă. Vega e masacru. Vega e regina stelelor, iar noi suntem pla...
aș vrea să te înneci în buruienile plămânilor tăi. aș vrea să poți vedea, flăcările ce se intensifică și vor să sape mai adânc în mine.
aș vrea să guști smoală. aș vrea ca stelele de deasupra capului tău, să cadă obosite pe pământ. cadavrele să danseze vals în cimitir.
aș vrea ca firul de păr să se rupă odată să pot cădea în necunoscut. să pot pluti. să pot zbura cu aripile înflăcărate spre norii ce zbiară vijelios.
aș vrea ca pruncul odată vesel și cu zâmbetul său molipsitor să își înghită limba. pielea lui să se prăjească sub razele inocente ascunse de soarele neiertător iar eu să îi pot smulge ochii de un verde jad.
aș vrea ca oceanul să îmi aparțină doar mie doar mie să mi se destănuie. doar pe mine să mă privească. doar pe mine să mă bucure cu farmecul său inegalabil. doar pe mine să mă otrăvească. doar pe mine să mă cheme în valsul său. doar pe mine să mă scufunde, până când, doar praful rămâne.
aș vrea ca felina de un alb strălucitor, și vexant cu ochii ei, ca două mărgele să atârne frumos în plasa de spini mult prea înfricoșătoare pentru ea. mațele să formeze un peisaj de vis, iar muștele să îi aștearnă săruturi moi pe obrajii putrezi.
aș vrea ca oasele să nu mai îmi iasă din piele, lăsând un corp scheletic la iveală, iar anorexia să nu mai înmugurească atât de des.
aș vrea ca picăturile de apă, să cadă pe mine să mă lovească. să plângă în locul meu, și să îmi șteargă lacrimile.
aș vrea să fac atâtea piruete, dar știu că nu toate sunt posibile, unele sunt prea dificile pentru mine, și prea simple pentru alții.
îngerii să urle cu vocea-i sugrumată de așchii. cerul să se ascundă de păsările cu ciocul din sticlă . haosul să sară ca un iepure plin de sânge în inima ta, pietrele să se înroșească cu stele transpirate
cascada să verse suc de struguri. apa să se dizolve cu spirt alb. limba, să ți-o înfășori în buchetul de spini ai trandafirilor albi. toate adevărurile nespuse să le pui în sticluțe. unghiile să le pictezi cu carne rumenă.
abdomnenul tău are un valvârtej, absoarbe numai poteci de lacrimi. demonii să danseze pe pietre încinse. animalele să meargă pe sfoara din bibelouri. diafragma să-ți fie sufocată de coji de nuci. faringele să cadă în valea cu nisip roșu. deșertul să fie împarfumat cu mirosul de cadavru nou.
și oh, tu mic copil creat din basme și povești, din extaz și haos. privește salcia din ațe de cusut, cum zbiară spre mușcata fragilă, ce o privește cu ochii mijiți. oh, tu mică paletă de minciuni otrăvește-ți pruncul din fașă. îmbată-l în sirop de furie și ceva cafard. pentru că...
mi-am schimbat cearceaful ce era lipit ca un păianjen de genele mele. urlete s-au auzit când a fost coborât în malul cu spărturi bolnave. am luat agrafe și cu prezumție le-am subjugat. debitul minții mele se oprește. tace. mârâie. urlă.
și știu, că pieptul ți se sparge în râuri și oceane verzi când toate bucățile din pământ creează o planșă a viitorului tău, mult prea scufundat în smoală? și ace spălate în parfum de mătase și viorele ofilite. pentru că în zbor...
nimeni nu a avut, și nu are nevoie de un loc, în care toate cadavrele sunt îngropate. locul ăla e în ochii fiecăruia. doar privește adânc, îți jur, că lacrimile tale vor deveni o gârlă de struguri roșii ce curge neîncetată o să îți simți pulsul cum o ia la goană ca o căprioară ce e fugărită de prădător.
corpul îți va vibra, ca o orchestră veche și nemaifolosită vei simți cum palmele tale plâng și cum țepii îți mângâie buricele degetelor. de ce ai avea nevoie de un cimitir?
când toți îl avem în noi, doar trebuie să ne deschidem porțile. dar te rog nu te pierde printre lacrimi! nu uita sunt doar niște fărâme de pământ, ce cu puțin sânge înmmuiat în el, putem să îl azvârlim cât-colo.
dar nu te îngrijora, ceasul încă nu s-a oprit. muștele încă nu s-au oprit din bâzâit. inima încă nu și-a oprit simfonia, cerul, încă nu a învățat să își șteargă singur lacrimile. iar eu încă nu am jucat șotron, cu pruncul a cărui limbă, pionezele strălucesc ca aurora boreală.
736 de cuvinte
Oh, așa mai vii d'acasă! Sper că v-a plăcut!
O să revin peste ceva timp după ce scap de durerea asta de cap ce îmi dă bătăi:)
Scuzați eventualele greșeli!
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
