asterozarea reprezintă stelele de mare.
Vega delirează . Vega e lascivă. Vega e groaznică și lipită cu super glue. Vega e impetuozitate. Vega e exultatie. Vega e abjectă. Vega e patimă. Vega e masacru. Vega e regina stelelor, iar noi suntem pla...
am zărit azi, printre iarbă, o bucată din cer. era dezgustătoare. era murdară. era arsă și învechită. ochii, mi-se zbăteau ca un fluture prins într-un borcan. genele parcă mi-se prinseră cu scotch. devenisem oarbă.
cu buricele degetelor pe jumătate cusute și cu cealaltă jumătate dintr-un puzzle ieftin, mi-am musçat mâinile. aproape că simțeam o picătură a sângelui cum îmi vopsește limba, și aproape că dinții îmi alunecaseră spre vene. aproape că îmi vedeam perna ca un sicriu pe tifon. simțeam exaltare. simțeam conversiune.
cu mâinile tremurânde, de parcă gelatina din prăjituri îmi intrase în corp și creier cu privirea deșănțată și stacojie. deziluzia îmi făcea cu mâna din tren. cu picioarele de parcă tocmai ieșisem din căruciorul cu rotile. cu limba ce se înfructa cu obrazul ce devenise vin roșu. cu buzele mâncate de moli, cu cărari pe ele. cu părul ce îmi înțepa ochiul stâng și ce îmi fuziona corpul.
am urlat. am țipat. am băut conabiu. ceva praf din cărămidă, mă făcuse să îmi tușesc câteva fire de ață din corp. câteva rădăcini, din lăcrămioare îmi crescuseră în colțul ochiilor. lamentație. lamentație. crescent.
câteva lacrimi uscate, mi se desprinseră ca niște magneți de pe frigider și se rostogoliră de pe deal, în crângul amorf și sălbatic. mi-am jilăvit degetele și palma apoi am–
cerul ce îmi stropise umerii și obrajii cu agheasmă, bufnițele ce îmi dezveleau spinii. corbii ce pășeau cu grație călcând pe cadavrele din lut. pisicile ce îsi lingeau botul cu boia. și mă priveau cu colții ca două tăișuri ce străluceau în lacul verde. verde. lună. cărămidă. verde. lună. cărămidă.
curcubeul jongla în fața retinei mele. el era artistul. eu eram spectatorul. el era arta. eu eram o pensulă. el era cutia de acuarele. eu eram apa murdară rămasă .
am zâmbit, cu dintii ce încă nu fugiseră de mine. am zâmbit, de data asta aplaudând din palmele, din care canadiul țâșnea ca un furtun cu presiune mare. am zâmbit, de data asta, cernând săruturi pe spinii din degetele mele. am zâmbit, de data asta, întinzându-mi picioarele cu tatuaje semipermanente în noroi.
am simțit cum ceva îmi gâdilă câlcâile. era frumos. era grețos. era vomă de pasteluri. era artă umană. era un deget de la o mână. mi-am introdus o mână în apa descompusă în cuburi de gheață . am încercat să sparg oglinda. nu avea relevanță, cortina ce încercam să o trag. aveam un singur deget din toate cele zece. dar eu creeam cea mai frumoasă artă. arta morții albastre. și nimeni nu o manevra mai bine ca, creatorul ei.
am privit pădurea ce își scrijelea dorințele pe fruntea mea cu stiloul negru. am privit fetița ce își șoptea vorbe de zahăr cu frica. lacrimile îi deveniseră pârâuri. iar pârâurile îi deveniseră țurturi.
mușcatele căzuseră în transa albastră. luna îsi luă cămașa albă de noapte fară impudicitate în fața pădurii, ce roșii ca o pastă întinsă pe pânză curată.
vântul îmi atinse umerii sărutându-mi tâmplele, picioarele, dar nu și ochii ca două baloane umplute cu apă și mir. o atingere ca o pană de înger, ca o mângâiere de mamă, ca o ultimă suflare, ca un cântec de noapte bună.
nu ar trebui să îți fie teamă de violet. nu ar trebui să plângi ca viorelele. nu ar trebui să îți mai zgârii inima cu așchii din mușchii fosforescenți. ar trebui să te zvârcolești ca o pisică pe cale să întâmpine biserica sângerie.
mi-am ciopârțit venele apoi le-am făcut aruncat în codru. mi-am pus ceară de la lumânări pe față. pe mâini și pe piept. să pot simți cum e să te contopești cu lumina. să vă puteți simți una pe alta. căldura și înfierbânțeala îmi făcu să îmi lipesc buzele cu sare pe piele.
am rânjit de parcă pentru asta fusesem genezată și făurită. cu un sac alb, gol, dar totuși cu blană de pisică, tapetată pe el. am scormonit în el, învârtind în degete creioane colorate. am luat o limbă, zâmbind la configurația sa. era o stea pictată în fire de păr. următoarea era o frunză condimentată cu piele umană. următoarele deliruri erau: o floare cu gene. o ureche cu o broșă în formă de cioc. o unghie cu un soare tăiat în două o venă ca un mărțisor. simțeam euforie. am luat piesele cu singurul deget rămas. am făcut un puzzle lipind-ul cu bandă adezivă, pe un trunchi de copac ars.
736 de cuvinte.
Sper că v-a plăcut capitolul!
Scuzați eventualele greșeli!
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
