asterozarea reprezintă stelele de mare.
Vega delirează . Vega e lascivă. Vega e groaznică și lipită cu super glue. Vega e impetuozitate. Vega e exultatie. Vega e abjectă. Vega e patimă. Vega e masacru. Vega e regina stelelor, iar noi suntem pla...
perdeaua țesută din fire de păr și borcane de sânge cu bucăți din coaste se împrăștie. podeaua cu amprente umede scrijelea suflete în papură. în urma unor pași încurcați, pereții păreau sufocați de ticăitul ceasului. ora două dimineața, iar geamurile erau stropite cu bobițe de struguri albi. sâmburii își luaseră picioroangele și o tuliră pe acoperișuri. cerul se scufunda în bidon. era mai uscat ca o frunză călcată de bocanci. iar ochii mi-se roteau ca un carusel stricat.
pentru că azi ,m-am afundat cu picioarele în mocirlă și frunze. iar o pereche de mărgele de la gât îmi usturau obrajii. pentru că, picioarele îmi erau prea adormite să mai articuleze vreo misçare. îmi trosnea gâtul și splina, ca niște lemne putrede. dar ce conta erau paharele spălate în zăpadă și cafea. și poate puțin sânge ce izvorea din urechi. cu răceală pe spinare și umeri mușcați de întuneric.
pășeam. o luam la vale ca un cadavru în cavou. deliram ca doctorii sugrumați de alb. în țărână adormeam ca un prunc obosit. obosit de cer și nori. lăcrimam când vedeam cerul îmbătat în duhoarea lacului. și nu știu ce era mai groaznic. eu sau marea. pentru că ne completam ca– ca nimic nimicul în umbră era soare și beznă.
sus. la ghilotină. ședea o umbră a trecutului. împarfumată cu țumburușe din patul rupt de vreme și scormonit de viermi. îmi simțeam urechea cum mi-se clatină. două neoane roșii mi se loviră de ochi. mi-am adâncit degetele în ochi. roșu. galben. verde. gri căldură. negru. violet. negru căldură. pielea îmi ardea în tigaie. iar ca ulei am adăugat elastice și aluminiu. o brățară din aluminiu. încă... încă... nu știam dacă asfințitul încă îmi era în cutia toracică.
voiam să îl strâng în pumni. doar eu să îl văd cum pășește grațios spre ocean. iar când se trezea să îl trântesc de trotuar. poate să îl conduc spre biserică. în lanțuri și cruci în spate. pentru că se autoproclamase visătorul cu panglici. iar eu nu puteam vedea universul în ochii vreunui visător. tu vedeai o lume. eu o vedeam doar o stea. tu vedeai un abis. eu o groapă numai bună pentru o nouă păpușă.
luna e slabă. e plină de vânătăi și cioburi. iar apa nu mai pătrunde în ea. iar cometele dau pe din-afară de elucubrație și repulsie. iar portofelul cu safire de nădejde era distrus de întrerupător. nemernicul! sabia să îi călăuzească inima spre pierzanie. toate ideile aiurite, să fie strivite cu storcătorul împăturit de fiare. căci cei duși cu barca înspre aspirație și stavilitate le era prescris să doarmă . pentru că dereglau,și aveau nevoie de un steag să îi răstoarne pe potice. nu mulți mai inhalau vaze și uși. iar procopsiții ăia... aveau barieră drept orizont și– călcând pe cadavre... te poți poticni dar poți și să te transpui în amintiri. dar,astea sunt doar frici. frici și mătase aspră.
ramurile pungii cu apă turnată peste sfeșnice înnebuni ocheade. le înmuie în scortișoară și le puse la uscat pe sârmă. dar ele se opriră din respirat. însfârșit... o singură formă geometrică domina râul. am încercat să potrivesc forme dar toate se pierdută în cisterne. ochi fumegând cerul și brațe lungi ce împânzeau ciuma, se prelinseră sub roți. dopuri puse în limba înnecată în euforie închegau podul roșu. roșu de vară. roșu de spaimă. roșu făurit de un naufragiat nebun. roșul visătorului înnaripat. nu e momentul lor ci al păstorilor ce umblă bezmetici prin case și mansarde.
coșmarurile sunt ca medicamentele, ne pompează transpirație și pereți în inimă dar totuși le avem... inevitabil le consumăm. cu sălbăticie. sub salbe de lăcrămioare și castele de nisip. iar când degetele ating prăpastia îndesată cu perne de albume.. renaștem. oh... renaștem în geamuri sparte și radiofoane cu vopsea ștearsă de limbile unui pitic.
dar ar fi mai bine să desenăm zâmbete creionate în zarzăre necoapte și plapume din mlaștini. în fond, azilurile pentru bătrâni erau parcuri înverzite de adulți cu lopățele. hai să ne jucăm cu păsări leșinate în iarbă. lângă stâlpuri cu negreală și miros rânced pe ele.
hai să vorbim despre o groapă plină cu umbră și coșuri de gunoi.
sub luna străvezie să privim iluzia unui mic rânjet. se spune că era un zâmbet. se spune că era ieftin și vechi. se spune că fericirea lui e doar un balon cu sânge. se spun basme pentru feciorii cu straie împopoțonate, iar miracolele sunt subliniate cu indolență. focul mocnește ca un bătrân pe o bancă. calea e bătută în sobă, iar speranța e ascunsă într-o scorbură cu o brichetă. respirațiile ne sunt aranjate pe umerașe papetuate în șifonier. fiecare șablon de vegetație chioară,poticnește norii. da, noru'ăla scos din hornuri și de sub paturi.
galaxiile au nesocotit străzi și șine de căi ferate. cu discrepanță și corzi legate de brâu... au cunoscut oceanul înainte ca vreun trup să își ciocnească fruntea de vreun balansoar. balansându-mă... am zărit un nou lăcaș umplut de zile de octombrie. se sfătuiau ca doi vechi camarazi. ca doi inamici jerpeliți. poate ca două animale înnebunite de libertate. libertate ce le era între oase și în ureche. și aveau nevoie de un bețisor pentru a-și scoate în față toate farmecele, presărate de migrene și greață pe-alocuri. poate... puține unghi aruncate de cadavrele din cap.
am luat o unghieră ca să îmi tai marginile. margini uscate ce trebuiau pigulite. date de-a dura prin pajiști cu chipuri scârbite. gălețiile, cu haos în el, sunt pentru bețivani. pentru bețivanii cu scrumiere din ziduri și groape de gunoi nemestecate pentru cei ce calcă lângă cioburi cu brătări din argint și rădăcini demente. pentru tine... o piatră udată de oceanul adormit. o candelă cu chipurile unor zei de mult îngropați în mentă. un sirop ce se scurge ca roua morțiilor din nas.
un șiretlic făcut de blestemații ce pășesc în casa marionetiștiilor cu roșeată în dinți. biserică. și flori de tei răsar ca o moliciune din garduri și șanțuri din nas. respir. limbă pe obraji... un ochi mi se zbătea de parcă era prins în gratii iar barierele erau doar recamiere de pat de care nemuritorii își înghițeau răgazul. iar copilașii mâncau viespe.
pe lângă obraji. sub luna amețită de atâția ochii nespălați. cu pălării din carne și degete. iar în mâna dreapta a mortului să așezăm o lingură din lemn pânza neagră să-i acopere chipul plin de neputință și milă. flori să-i acopere trupul umbrit de ventilatorul cu păsări. feliatorul de carne să îi răsuse în trahee iar un vânt mic să îl așeze pe soare dar cu atenție și îndoială în degetele de la picioare
pentru că fiecărui mort hârtii cu pământ pe ele îi trebuie băgat în gât ținute ca un câine în lesă iar conuri de zăbușeală să fie transferate spre pinguini iar foci nebune să îmbrățișeze fuioare și gheață în veșminte iar în zori pământul nu părea mai instabil ca tablou.
1151 de cuvinte
Sper că v-a plăcut!
Știu că am întârziat mult cu capitolul! dar am avut nevoie de puțină liniște.
Cartea va avea în jur de 15-16 capitole
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
