asterozarea reprezintă stelele de mare.
Vega delirează . Vega e lascivă. Vega e groaznică și lipită cu super glue. Vega e impetuozitate. Vega e exultatie. Vega e abjectă. Vega e patimă. Vega e masacru. Vega e regina stelelor, iar noi suntem pla...
am aierisit un nasture înțepenid-ul în ciorapi. dar narcisistul a fugărit albine și struți cu potcoave în coate. oricum... era o pătură dezvelită de muște și mușcături pe mână. mirosea a sânge și crime ce se bălăngăneau de becuri. iar programul de azi era abdomen înghițit de dunăre.
iar apa se transforma în sirop de câine putrezit. ce făpturile ce prind răsărituri în gură și-o turnau în buzunare. nu. nu. nu aruncă-ți căpățâna departe de zmee, și îngroapo în stilouri cu penițe din granit în trecut toți eram nota do. iar octavele au mucegăit pe pietre. aș vrea să fiu o piatră cu sânge de găină pe ea.
tu nu vrei? am scuipat ace de siguranță și clor. iar norii se topesc în agrafe cu spirt pe ele plus și cusături pe creier. minus și leșin în congelator. am fost pișcat de o umbră din scoarță. corpul îmi e la creșă iar durerea dinților în coapsă. tuse. verde. decedat aleargă prunci cu claia neagră în codru. am mâncat o privire și o lacrimă. a fost tentant.
prea sărat și zgolțuros pe margini, a fost orice numai suspine da, și apă rece în dinți, cioburi din becuri lipte de ceafă, brățări de-a lungul gâtului, și apă oxigenată vărsată pe pat, în tocmai cum copiii aleargă prin cavouri, și lilith le cumpără jucării din argint.
mame cu basmale șifonate. și gări cu sare în ele. își înălță capul scos dintr-un pix ieftin. îmi ardeau tâmplele și capul îmi zbura spre iarbă și pod. iar auzul mi se îngreuna ca o pasăre cu propriul copil în cioc. trăgeam de oile de pe câmp cu alb pe ele. iar afurisitele crănțăneau spre cer, erau proaste, că încă se prindeau de proprii plămâni subțiri.
prin ei treceau motorină, dar așa sunt culorile, una mai urâtă decât alta, nu știu ce așteptam aici, dar probabil că mintea îmi era îmbuteliată, iar corpul rămase pe o masă gata de tăiat cadavre ieșite din grădiniță, peștele de ieri era viu, și îl voiam cu solzi pe el, și branhiile te făceau să îți tai o mână, am servit păsări și speranțe, ca o credincioasă loială, cu jovialitate pe chip și fără mânuși în cap. dar după o senzație de lămâie și brichete m-am ridicat. păream umană din întunericul ăla așa că, am prins musca ce intrase în bidon, și i-am pus o coroană.
un corp. un animal. o muscă și o pereche de dinți pe scaun fluturii erau slobozi dar uitaseră să mănânce astăzi. iar sub un colț ferit de imaginație, un păr de oaie doar că sub o formă mai stricată. își ținea mâna pe piept comunica cu un cactus. iar o lucrare din rămășite din cina luată aluneca pe o șopîrlă ce i se urcă pe braț, sânge din piele și sânge din corpul uman, le analiza cu asprime. își vărsase sângele prin două capete de furtun.
iar acum slăbănogului îi tremurau mâinile, și ar fi vrut să își scoată toate firele ținute de aparatul ce îl ținea departe de el, să își rotească capul spre cimitir era uluitor! dar, asta însemna să nu își mai vadă ramurile, alea rupte, și cu sânge pe ele însemna să uite noapta aia. când străzile erau luminate de faruri, și fum de țigări. și canabis cu scorțișoară oferit drept ofrandă regilor.
iar țipete îngrozite cu lavandă pe ele, zburdau în colțul pâinii, căci nimeni nu deschise geamul. asta ar fi însemnat să-ți fi tăiat degetele. iar al cincilea să fie pus în vitrină. cu zgârieturi pe gât. violet pe piele și alb în ochi. masacrul se opri din a împânzi satul. iar binele fu aruncat în grădina Edenului. iar răul guverna planetele. urăsc luna. urăsc stelele. și urăsc copiii.
asta spuneam eu și trandafir în doliu. obișnuiam să povestim despre victime și buze parfumate. până când am fost trași cu o sfoară spre lacul îmbujorat. și târâți prin pietriș. urcați pe o remorcă și aruncați într-un lac în care doar peștii mai trăiau și–
apă. pasăre. apă nu eram în Ierusalim eram într-o grotă în care ne afundam genunchii în nămol. șaisprezece. ceas. șaisprezece. nouă corpuri agățate într-un gard. era și un porumbel. era cel ce îmi ciugulise obrazul stâng, în timp ce dormean. două inimi împroșcate cu funingine puse pe un tocător de carne. iar în păr, lalele îi erau făcute fundițe dar galbenul deveni roșu. roșu. galben. roșu
în totalitate mă aflam în templul soarelui. păcat că soarele curgea pe case. și o gură tăiată dădea ocol pădurii rămânea un mister, ce făcea acolo. poate știam... poate nu. dar mereu se întorcea cu un suflet nou în palme până la urmă, îmi doream să simt sânge pe mâini. ea, era acompaniată de pietricele pe degete iar eu o priveam cu ochi pe jumătate orbi, pe jumătate... speriați? nu. nu. nu.
îmi mângâiam felina ce zâmbi pătimaș scenei ce se derula fără marionete. iar mustățile sale conturau cheia sol avalanșă. roșu. avalanșă. asta vedeam în ochii ei ce se țineau de o bucată de bibelou iar în umbra accea, pereții vorbesc fără întrerupere mă dureau dinții și un oscior subțire îmi lumina gândurile uram să spun asta. dar îmi venea să mă mușc iar.
simțeam scârbă față de insule și de mine. trecură trei zile în care îmi desprindeam dinții și îi puneam pe o tavă și îi înălțam spre amfitestre și pastel între degete. încă îmi mușcam corpul mereu mi-am dorit să aflu ce gust are carnea arsă în gură oare cum se simte o coastă în trahee? aveam să îmi dau mânușile jos și să mă servesc într-o caleașcă și tu să mă privești. și să îmi spui dacă sunt hrean sau o simplă pastilă.
știam răspunsul, voia să îmi iasă din gât dar buzele îi erau gratii. nu merg la biserică în zilele de duminică prea multe inimi bătând în clopot. și niciuna pe jumătate surpată luaserăm toți ciuma. și înnotam în ea. mie îmi rămase în ochi. și nu mai vedeam. doar auzeam cântecul de legăn eram aproape. eram... eram în labirintul unui copil.
1023 de cuvinte.
Sper că v-a plăcut!
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ca un mic anunț, am deja în ciorne o carte tot de genul acesta dar nu voi scrie la fel de mult.
