asterozarea reprezintă stelele de mare.
Vega delirează . Vega e lascivă. Vega e groaznică și lipită cu super glue. Vega e impetuozitate. Vega e exultatie. Vega e abjectă. Vega e patimă. Vega e masacru. Vega e regina stelelor, iar noi suntem pla...
în punctul ăla, îmi ascuțeam ochii și tăiam suflete pe bandă rulantă. uitasem de cele două bucăți lipite de genunchi ce se dezlipeau ca o lipitoare murdară părea un atelier de zaruri verzi și multe cartoane astupate pe corp pentru că oamenii sunt făcuți din carton și deșeuri iar o dată ce îmi deschid crengile de pe picioare îmi voi atârna corpul pe un umeraș și voi lăsa câte un deget pe clanțe ca tu să știi că, doar că, ea zace în interiorul meu și am uitat să închid ușa
iar brusc... prea multe păpuși din vitrine au fost cumpărate iar eu nu mă aflam printre ele dar ele...erau cu privirea spre mușețel și pădurea se ascundea în spatele cuvintelor lor până și tu le-ai privit în drumul spre revelație ea e pe verandă și pe voi dar niciodată nu ați reușit să vă sărutați pleoapele
se spunea că un corp sănătos, are o minte aglomerată dar eu adorm în cuști dar totuși îmi e somn și stomacul a prins o formă de spirală o să lipesc o sămânță pe tine. și voi învăța să nu mă mai frig la încheieturi cu jar și sorcove pe umeri și voi spera să nu îmi mai ispitesc papilele gustative către tot ce numesc ei viață ci către păpușile aruncate în ghena de gunoi
le voi strânge la piept și le voi pune lângă mine și îmi voi băga capul sub pat acolo trăiește un tâmburuș uitat de acele unor ceasuri bolnave și le voi jupui ochii cu seringa în sine, sunt doar niște liane ce îmi înconjoară trupul și simt răceală pe șira spinării degetele mi-au degerat așa că le-am lăsat le-am lăsat să îmi savureze sângele măcar ele... dacă îngerii nu sunt doar niște carioci pe aripi dar pentru mine sunt praf din bprcane și scorțișoară în coaste
oasele mi le voi disloca pe rând și le voi pune în vitrină cu șnururi galbene să nu mă mai simt înghițită de alb. de prea mult alb. de alb pe mâneci. și pe călcâie. nu... nu mai știu dacă sunt acasă sau într-un orfelinat sunt în tuneuri și e întuneric desprins din aripile lebădelor și le văd doar pe ele pentru că în final, doar cu ele am mai rămas în cârcă dar s-au înmulțit
și o să alunec pe mărgini și știu că rozul e lipicios și un mare fiasco am ajuns să respir gândurile oamenilor și vaporuri și sunt speriată de el a devenit nemilos și singur prea singur pentru cineva cu păsări în cap și eu le aud uneori, uneori când îmi pipăi capul ca să pot răsufla că încă se află acolo nu știu de ce, dar uneori zboară prin copaci și nesuferitul rămâne acolo. mai sunt și momentele când, merg cu el în mână și ne izbim de ceață și umanitate dar leșinăm amândoi în mijlocul drumului și suntem vânduți fără să avem vreo copertă pe noi și rămânem cu cercuri și triunghiuri pe piele
da, pot spune că, suntem fantome și acum doar povestesc trebuia să facă el asta dar nu ne mai auzim și nici nu ne mai vedem în fine, am aiurit... din nou și din nou... deja văd un G ca un indiciu lăsat de el normal că uitasem să îi privesc cum cară după ei un cuțit dar m-am prefăcut că nu îi observ așa cum toți facem asta în cinci minute voi fi liberă liberă ca un ocean cu fier liberă ca momeala unui șoarece
și duhnind a sarcofage și brățări de stele verzi parcă deja le văd pe o mașină una murdară de noroi și mână de om și un acvariu cu apă de ploaie în el au renăscut pești mici și șervețele de culoarea apusului dezbmembrat dar pe o plancardă mâncată de natură și termite încercând să mă urc pe soare am fost împinsă de beatitudine și- aer. cerneală. roșu. vânt. țipăt.
o să mă ascund într-un cufăr cu lumânări. parcă labirintul mi-a devenit roșu. și nu voi mai privi animale pentru că atingerea mea e scoasă dintr-un puzzle cu monștrii de care părinții își feresc copiii. și sigur că umbrele mi-au pătruns în corp și am multe pene vopsite cu bucăți din lună albă obișnuiesc să le înghit când îmi vărs prânzul în baia liceului dar ăla e momentul în care realizez că o să mă străpung în oase și îmi întind corpul în iarbă.
în timpane sărutul unui ocean neîmblânzit iar în creier ticăitul ceasului te rog, mai așteaptă puțin puțin să îmi arunc măduva spinării într-un coș cu colivă acolo zace un prunc născut prematur ce...nu trebuia să iubească noaptea un prunc ce nu trebuia să nu plângă când se lovește acolo trăia o floare înțepată de ace frigider. își uitase numele când își tricota soarta și o scufunda în râul de la marginea orașului
unu. am crezut că am atins cosmosul dar lumină. negru. robă era doar un portativ udat de emisfera unui impas nerealizat așa că pentru ultima oară, îți doresc doar doar... să adormi în paie și să te trezești într-o magazie cu fier și oamemi desfigurati zâmbindu-ți cu toți dinții întodeauna voi încerca să îmi agăț doar pielea într-un tablou... capdopera nu va fi niciodată importantă ci autorul respirația ce îți ridică părul de pe ceafă și sângele uită să mai circule prin văi iar frumusețea să fie doar o băltoacă doar o umbrelă ruptă de zeu și o amuletă ce îți iese prin piele mâhnită
dar amândoi am fost surpați de ochelari și de ciori lipite de stâlpuri iar noi toți am fost întemnițați în pagini lucioase cu miros de copac tăiat și probabil pulsul ți-a rămas în gât cred că te-aș putea înțelege.... cred că– în genunchi și închină-te! clipește ca să uiți de vară și privește un perete ce vei face cu el? îl vei sparge? așa cum ai orbit un far doar nu mai vorbi fii mut, și coasă-ți buzele în lână roșu roșu roșu mi-am promis că o să– mi-e frică de oameni! vânt și globuri de cenușă sunt vie. ba nu, sunt doar doar...
1042 de cuvinte.
Sper că v-a plăcut capitolul! A fost și ultimul de asemenea. Sunt puțin entuziasmată pentru că însfârșit mi-am finalizat prima carte, și simt puțină euforie pentru tot ce am lucrat până acum.
Vreau să vă mulțumesc pentru absolut tot. Numai bine tuturor. Pe curând!
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
