Beta

Chimie

Opal P.O.V

Jur că ziua asta parcă nu se mai termină

"Dacă ai venit să mă iei peste picior, ți-ai ales un moment al dracului de prost." rostesc și încerc să nu iau în seamă cât de apropiate sunt corpurile noastre.

Cu o mână îmi dă părul la o parte dezgolindumi umărul și își apropie buzele de urechea mea. "Am scopuri pașnice, frumoaso. Voiam să te ajut cu rănile" cu fiecare cuvânt pare că vocea lui mai coboară câte o octavă trimițând mici șocuri electrice prin mine.

"Mă poți ajuta prin a nu mai sta lipit de mine ca lipitoarea. " Îi răspund și îmi contopesc partea din față a corpului cu dulapul chiuvetei pentru a pune mai mult spatiu între noi.

Un râset evadă din pieptul brunetului și nu dură mult până ce sunt imobilizată între el și chiuvetă.

"Ironic că spui asta, pisicuță. Lipitorile sunt viermi prădători." Spune și în sfârșit buzele lui fac contact cu pielea fierbinte a gâtului meu. Mâna lui urcă de pe talia mea lăsând urme în drum spre gâtul meu și își înconjoară lejer degetele de el forțânduma să îi fac acces la el. Mii de fiori îmi trec prin tot corpul și nu pot să mă abțin din a lăsa un plânset de plăcere.

"....viermi prădători însetați de sângele prăzi" vocea lui mă scoate din transă dar nu mă mișc din loc. Afurisitul de legământ de suflete pereche mă face să îi simt toate atingerile de o sută de ori mai intens.

Mâna ce e plasată pe gâtul meu începe să se preseze mai tare și își deschide buzele lăsând la iveală colți ce acum se plimbă pe gâtul meu. Corpul meu idiot mă trădează și mă găsesc presândumă pe el.

Râsetul lui mă ia prin surprindere având în vedere că vibrațiile pieptului lui trec prin mine. "Ești prada mea, pisicuță" respirația sa caldă îmi dă fiori. Mâna plasată pe talia mea coboară. Mă cuprinde de șoldu iar eu îmi rotesc pelvisul obținând un mârâit de la el. Mâna de pe gâtul meu se încleștează mai tare iar eu simt că o să înnebunesc.

"Nu mai face asta decât dacă vrei să îmi pierd de tot mințile și să te marchez acum și aici." Îmi eliberează gâtul stabilindumi soldurile cu ambele mâini " Crede-mă frumoaso, mă abțin cu greu. Nu îmi testa răbdarea."

Mă întoarce brusc cu spre el mă ridică sus pe chiuvetă poziționânduse între picioare mele. Îmi încolăcește mijlocul cu ambele brațe și mă trage spre pieptul lui ținând de mine de parcă aș dispărea.

"Je-Jeffeeson ce fa-"

"Te rog Opal, lasă mă să te țin pentru câteva minute. Am nevoie să te simt lângă mine." Continuă și îmi lasă un sărut pe creștetul capului. Nu mă lupt și nici nu încerc să scap. Trebuie să recunosc că și eu aveam nevoie de el. Prezența lui mă calmează inexplicabil și mă face să uite de probleme într-o clipită.

" Discutam cu Dante in biroul meu când am auzit strigăte de afară. Am ieșit la balcon să analizăm situația și i-am auzit pe jegoși ăia doi cum te batjocoreau." Mâinile sale îmi strâng talia

"...a-am vrut să sar de la balcon și să vin să le rup capetele la nemernici." Continuă și ne îndepărtează puțin că să mă poată privi în ochii

" ... și cine ți-a spus că am nevoie de ajutor? " răspund eu imediat ușor revoltată. Îmi eliberează talia, mă apucă cu ambele mâini de ale mele rădicândule spre buzele lui și plasează în mic sărut pe fiecare

"Știu frumoaso. Eram cu un picior peste balustrada, pregătit să sar la atac când Dante ma tras forțat înapoi. Mi-a zis să am încredere în tine și să te las să îi rezolvi de una singura." Un zambet contagios i se întinde pe buze

"Nu mai beli fasolea la mine idiotule..... mă faci și pe mine să zâmbesc..." Îi mărturisesc întrerupând contactul vizual

"Sunt mândru de tine frumoaso." Îmi zice și plec capul că să nu vadă cât de roșie sunt in obrajii

Mâna sa mă apucă de bărbie și îmi ridică capul înapoi sus "Nu te rușina, ești adorabilă când roșești"

"Dacă te mai holbezi mult ca tâmpitu la mine îți voi scoate ochii"

"Să îi pui într-un borcan în camera ta să pot măcar trage cu ochiul când te schimbi." Spune și rânjește mândru de ce a scos pe gură. Oricât m-aș abține nu pot opri zâmbetul ce mi se întinde pe buze

Beta Opal, prezintăte în biroul meu imediat.

Vocea lui Dante ne întrerupe momentul și luând în seamă că încă mai sunt supărată pe el nici mă complic să m-ai întreb ce vrea.

"Ok Romeo, destulă afecțiune pentru ziua de azi." Îi spun brunetului și îl împing ușor în spate ca să mă pot coborâ de pe chiuvetă.

"Pleci?" mă întreabă el cu o voce posomorâtă

"Da"

"...dar nu vreau să pleci" îmi zice și mă apucă de încheietură

" Fă-ți te rog plângerea in scris și apoi băgă-io lui Dante pe gât pentru că el ne-a stricat momentul"

" Dante..? Ce..ce treabă are cu tine ?"

" De ce crezi că plec? .. Spune-mi Jefferson...ai fost cumva blond la naștere ?"

" Îmi subestimezi inteligența?"

" A subestimat-o mama natură destul "

Mă cuprinde într-o îmbrățișare de la spate
"Ador când mă iei peste picior" spune și își așează capul pe umărul meu

"Ai o căpățână cât egoul tău de mare, păcat că e goală"
Brunetul râde și mă apucă de mijloc aruncânduma pe umărul lui

"Je-Jeffeeson c-ce crezi că fa-faci, pune mă jos in c-clipa asta!"

" Te duc in biroul lui Dante." Îmi confirmă bănuielile. Zbătutul meu nici măcar nu clintește bestia așa că îmi accept soarta și îl las să mă care.

..............................

Când am ajuns Jefferson mi-a plasat un sărut pe creștetul capului și ma lăsat singură să îmi fac treaba.

Ridic mâna să bat in ușă însă nu primesc niciun răspuns. Aștept câteva secunde și bat dinou. La fel. Niciun răspuns.

Dacă idiotul ăla îngâmfat ma chemat până aici degeaba ar fii bine să găsească loc să se ascundă sau îi rup beregata.

Mă apropii cu urechea de ușă să mă asigur că nu e nimeni în biroul însă în momentul în care mă las pe ea ușa se deschide singură și pic in față mozolind parchetul.

Nu apuc bine să enumăr sfinți de la A la Zed că ridicând capul în sus privirea îmi pică pe Dante.

...sau mai bine spus pe picioare tipei roșcate între care se află Dante...

~~•~•~•~•~•~•~•~•~•~•~•~•~•~•~•~•~•~•~•~•~

*le gasp* 👀
Capitolul nou, cum v-am promis.
O să rămâneți în suspans câteva zile până ce postez partea urmatoare.
Nu mă omorâți 🥺👉👈