Te iubesc altfel

Capitolul 6

Banca de pe holul școlii îmi pare mai incomodă decât în alte dăți. Dacă stau bine să mă gândesc, poate nu banca e incomodă, ci eu mă simt incomod. Aș vrea să sparg bula plină cu gânduri care îmi înconjoară capul, să eliberez tot ce stă captiv acolo și mă deranjează, dar știu că nu pot iar asta mă face să vreau să îmi vărs nervii pe cineva.

Îmi scutur capul, imaginându-mi că în felul ăsta aș rezolva măcar jumătate din problemă. Îmi ridic ochii, zărindu-l pe Ares cum merge grăbit, concentrat chiar, iar asta e destul de neobișnuit pentru o persoană atât de nepăsătoare ca el.

"Tu pe unde umbli?" Îi vorbesc, făcându-l să tresară.

"Tu erai. Nici nu te-am văzut stând acolo." Se oprește în loc, răsuflând ușurat să vadă că sunt doar eu. Îl privesc încercând să găsesc un început de explicație, dar e indescifrabil.

"Ce-i cu tine? Tu nu ești niciodată așa îngândurat." Își mărește ochii de parcă ar avea un atac de panică. Se uită stânga dreapta, își sufulcă mânecile uniformei și se apropie de mine.

"Tu nu ai aflat încă?"

"Ce să aflu?" Răspund fără să am cea mai vagă idee despre ce vorbește.

"Ai noroc cu mine, Amos. Altfel ai rămâne mereu în urmă." Își clatină capul de parcă l-aș fi rugat ore în șir să îmi spună ce știe el și eu nu. Se așază pe bancă lângă mine și îmi ia o mușcătură din sandwich-ul pentru care am stat aproape toată pauza la coada de la cantină. "E vorba despre Lincolni și Royali. Vor să facă pace, au spus."

"Cine a spus?"

"Ei, elevii. Cineva a făcut o petiție împăciuitoare, cică. S-au strâns o grămadă de semnături. Aparent toți vor să facem pace." Ares pare atât de tulburat de vestea asta de parcă s-ar fi declarat război, nu pace. Privește în gol, mestecând.

"Și de ce te porți așa? E cel mai bun lucru pe care l-am auzit de când am intrat în liceul ăsta."

"Tu vorbești serios?" Se miră.

"Da, normal. Tu de ce nu te bucuri?"

"Eu nu cred nimic din asta. Ce petiție? Ce pace? Nu o să fie niciodată pace, Amos, îți zic eu." 

"Tu întotdeauna ai trecut dintr-o extremă în alta. De la prea optimist, la prea pesimist. Păstrează și tu un echilibru. Pentru mine a fost întotdeauna pace din punctul ăsta de vedere, și ție n-ar mai trebui să îți pese atât."

"Adevărul e că nu îmi pasă de conflicte, dar vreau să știu sigur dacă am teren liber sau nu."

"Teren liber pentru ce?"

"Fete, evident."

Îmi dau ochii peste cap și încep să îmi masez tâmplele, întrebându-mă de ce nu m-am gândit deja că lui Ares îi stă mintea doar la fete.

"Să fiu sincer ai foarte multe probleme pe cap, Ares." Din glasul meu izvorăște pură ironie, care îl face pe Ares să ofteze și să râdă în același timp.

"Se ține o petrecere de împăcare în seara asta. Ratații au denumit-o Peaceful Party. Ei chiar au impresia că schimbă lumea sau ceva de genul." Continuă să râdă pe seama lor și își mușcă buza, începând să se gândească din nou. "Vom fi toți acolo, capabili să facem ce vrem. Dar de unde să știu eu că nu o să sară vreun Lincoln la bătaie dacă încerci să vorbești cu fetele lor? La fel și cu Royalii. De asta spun, voință există, dar obiceiurile vor rămâne obiceiuri."

"Serios? Pentru asta îți bați tu capul? Și dacă sare la bătaie, ce? Să sară! O să fiu acolo, la fel și Matthias și Alex, plus toți ceilalți Royali. Dacă voința există, până și obiceiurile se pot schimba. Trebuie să ai puțină răbdare, e abia începutul."