Te iubesc altfel

Capitolul 13

Perspectiva lui Amos

"Ești în regulă?" Mă întreabă tata, oprindu-se la semaforul care afișa culoarea roșu.

"Da, n-am nimic." Îi răspund.

Nu am nimic, sunt doar foarte îngândurat și nu vreau să dau cumva ochii cu Thiara când voi ajunge în fața școlii. De când am lăsat-o în parc de una singură, mă simt extrem de tensionat și sunt mereu pe muchie de cuțit. Încerc să controlez asta, încerc să ascund cât de irascibil sunt și să mă prefac că sunt același Amos ca întotdeauna, dar uneori eșuez lamentabil.

"Nu te cred, dar nu vreau să pun presiune pe tine. Dacă nu vrei să vorbești despre asta acum, voi aștepta până vei vrea. Îmi poți spune orice, bine, Amos?"

Apreciez faptul că e îngrijorat pentru mine și că e interesat să rezolve orice problemă ar fi, dar de data asta aș fi preferat să nu, pentru că nu voi putea niciodată să îi spun adevăratul motiv pentru care mă aflu în starea asta. Cel puțin nu deocamdată.

"Știu asta, dar sunt bine, tată." Îi spun din nou, deși felul sceptic în care mă privește îmi confirmă că mă cunoaște mai bine de atât și nu mă crede, dar o lasă așa.

Ajungem în fața școlii, unde îl zăresc pe Matthias pe partea cealaltă, în fața liceului Lincoln, alături de Hazel și Alex. Eu și Abigail nu am mai putut beneficia de mașina lui ca să ajungem la școală din cauză că a plecat mai repede ca să se poată întâlni cu Hazel, așa că tata s-a oferit voluntar să își consume puțin din timpul liber ca să ne ducă la școală. Oh, abia aștept să îmi primesc mașina și să nu mai depind de nimeni altcineva!

"Fiți responsabili, vă rog." Ne amintește tata, uitându-se când la mine, când la Abby, cu ochii lui rugători. "Ai grijă de soră-ta, ai auzit?" Tata strigă în urma mea în timp ce mă dau jos din mașină cât mai repede.

"Știu, știu!" Îi răspund, apoi îi fac cu mâna.

"Pe curând, tati." Abigail îi dă un sărut pe obraz tatei ca întotdeauna și iese din mașină, făcându-mă să o aștept aproape mai mult decât mai poate duce răbdarea mea.

Prin coada ochiului meu îi zăresc părul castaniu și zâmbetul radiant al Thiarei alăturându-se lui Matthias, Hazel și Alex. Respirația mea se îngreunează gândindu-mă că aș putea da ochii cu ea chiar acum, așa că o las pe Abby în urmă și fără să le acord măcar o singură privire intru în Royal High School.

"Amos, așteaptă-mă!" O aud pe sora mea strigând.

"Grăbește-te."

"Mă grăbesc, dar mergi prea repede." Deschid ușile liceului și o aștept pe Abby acolo, ținându-i ușile deschise. "Tata avea dreptate, ceva nu-i în regulă cu tine. Ai pățit ceva?" Mă întreabă ea când ajunge lângă mine.

"N-am pățit nimic, sunt exact la fel ca întotdeauna." Continui să merg pe holul plin cu elevi, iar geamăna mea încearcă să țină pasul cu mine.

"De ce nu l-ai salutat pe Alex? Te-ai certat cu el? De asta ești așa derutat?"

Mă opresc în loc brusc, făcând-o să se ciocnească de mine. Mă întorc iritat cu fața spre ea și o prind de umeri.

"Oprește-te din a-mi pune întrebări până nu îmi ies din minți, Abby. Înțelege naibii că n-am pățit nimic."

Ochii verzi ai surorii mele nu m-ar crede nici într-o sută de ani, dar, la fel ca și tata, mă lasă în pace, știe că aș avea o ieșire chiar aici, în fața tuturor. Oftează și ridică din umeri.

"Bine, am înțeles." Și cu asta se întoarce cu spatele și merge spre baia fetelor.

De ce a trebuit să apară acolo Thiara? Și de ce trebuie fratele meu să iasă tocmai cu prietena ei? Realmente nu vreau să o mai văd pe Thiara niciodată. Sunt atât de furios pe ea și pe ceea ce mi-a spus ieri încât... încât... habar n-am care mi-ar fi limita! Îmi vine să strâng din pumni și să lovesc ceva chiar acum, amintindu-mi cum a încercat să mă acuze pentru a nu știu câta oară că mi-aș bate joc de ea. Tocmai după ce... după ce am făcut atâtea.