Te iubesc altfel

Capitolul 2

"Poate e mai bine să punem punct, Samantha. M-am săturat să ne certăm în fiecare zi pe aceleași lucruri. Dacă ieri ai decis că ai trecut peste greșeala mea, care e minoră, atunci nu mai ai niciun drept ca azi să-mi scoți ochii cu ea."  Tonul vocii mele oscilează între foarte ridicat și foarte jos. Nu vreau să îmi pierd controlul în fața ei pentru că aș putea ajunge să spun lucruri pe care le voi regreta.

E prea mult. Am încercat să fiu într-o relație cu ea, am încercat să fac să fie totul bine, dar nu e de ajuns. Orice fac, nu e suficient și mereu găsește un motiv pentru care să se certe cu mine.

"Doar nu încerci să îmi spui că te desparți de mine, nu?" Își mărește ochii de parcă ar fi prima oară când ar auzi asta de la mine. Oftez grav.

"Decât să îmi stric mereu stările cu ifosele tale, prefer să fiu singur." Pare mai surprinsă decât m-aș fi așteptat eu că ar fi.

"Foarte bine atunci. Fii singur!" Strânge din dinți nervoasă, fluturându-și genele ca și cum cearta asta - la fel ca toate celelalte - n-ar fi fost începută de ea. "Și ai face bine să nu vii la petrece în seara asta. Nu vreau să te văd. Și bineînțeles, n-aș vrea să îți stric din nou stările!" Îmi spune pe un ton acid, întorcându-mi spatele în timp ce aproape mă lovește peste față cu părul său lung.

"Ba uite că o să merg!" Nu mă las mai prejos și îi răspund înapoi răzbunător, apoi mă întorc cu spatele. Cât de enervantă poate să fie!

"Atât de rău a fost?" Ares mă întâmpină la câțiva metrii depărtare cu mâinile îndesate în buzunarele blugilor săi.

"M-am săturat, să mă lase naibii toți în pace." Îi răspund nervos, continuând să merg înainte spre casă, iar Ares mă acompaniază.

"Ți-am spus, Amos. Relațiile nu sunt făcute pentru noi." Oftează lung.

"Nici nu-mi plac relațiile. Cum se presupune că ar trebui să ai una când nu poți face absolut nimic? De ce te-ai dus acolo, de ce mi-ai spus așa, de ce nu mi-ai spus așa, de ce, de ce, de ce..."

"De ce să îți bați capul cu ea? Nici nu era cine știe ce."

"O plăceam la început, dar ceva nu merge. Simt că nici măcar nu o cunosc. Îmi vorbește întotdeauna despre câinele ei. Îi cunosc mai bine câinele decât pe ea!" Ares începe să râdă în hohote și mă provoacă și pe mine.

"Poate câinele ar fi o alegere mai bună." Îmi spune, iar eu îl înghiontesc în umăr. "Nu, dar vorbind serios, nu-i de tine. Oricât încerci, pare forțat."

Urăsc să spun asta dar...

"Ai dreptate." Îmi clatin capul. "De azi înainte, Amos nu mai are relații." Am spus asta de parcă aș fi făcut cea mai mare promisiune din întreaga mea viață, iar Ares începe să mă aplaude.

"Ăsta-i spiritul!" Mă bate pe umăr prietenește, înveselindu-mă prin felul său tâmpit de a fi.

"Bună, Ares! Vi la petrecere în seara asta, nu?" O fată care trece pe lângă noi ne distrage atenția, făcându-i din plin ochi dulci blondului.

"Bineînțeles, frumoaso." Ares îi face cu ochiul din mers, iar ea îi trimite un sărut în aer. Mă uit la el nedumerit, așteptând o explicație din partea lui.

"Cine a fost aia?" Îl întreb.

"N-am idee." Îmi răspunde prompt, zâmbind cu toți dinții. "Dar se va transforma în viitoarea mea captură. Diseară."

"Mare om, mare caracter." Îmi dau ochii peste cap, făcându-l să pufnească pe nări.

"O să vii cu mine, oricum."